Castrul de la Brusturi se află în valea Agrijului, plasat oarecum central, iar, zona de interes pentru cercetarea noastră se situează exact în centru, în faţa principiei, acolo unde cercetările magnetometrice au identificat o structură de tip tetrapylon (Img. 1). După modelul folosit în campania din august 2019, am decis deschiderea unei suprafeţe în spaţiul dintre S1/2018 şi S3A-B/2019, de data aceasta însă ...fără un martor între cele două părţi ale suprafeţei, cu scopul de a identifica clar intrarea în principia şi relaţia sa cu structura tetrapylon. După sistemul de numerotare a suprafeţelor de cercetare în cadrul proiectului, suprafaţa a primit numele de S2A-B/2020 şi are dimensiunile de 15 x 5 m pe orientare N-S. (Fig. 1) Structuri zidite Având în vedere că am încercat să apropiem cât mai mult suprafaţa cercetată anul acesta de profilul estic al S1/2018, lăsând un martor de numai 50 cm, ne aşteptam să identificăm cel puţin jumătate din baza de SV a tetrapylon-ului, numită în 2018 Z1=Cx8, precum şi cea mai mare parte a fundaţiei bazei de NV, ale cărei firave urme au fost surprinse în profilul estic al mai sus menţionatei secţiuni. De asemenea, în acelaşi registru, speram să surprindem continuarea lui Z2/2018 înspre E, precum şi colţul pe care acesta ar trebui să-l facă spre S, pentru a determina intrarea în principia, prin analogie cu situaţia de pe latura de E, identificată în 2019. Din fericire, am reuşit să obţinem aceste rezultate, după cum urmează (Fig. 2): Cx69(=Cx8/2018), jumătatea de E a bazei de SV a tetrapylon-ului. Din punct de vedere structural, nu se deosebeşte cu nimic faţă de ce am identificat în urmă cu 2 ani, cu menţiunea că am reuşit mai precis evidenţierea blocurilor de gresie care stăteau imediat pe fundaţie, şi care, probabil formau acel soclu identificat încă din 2018. Cx72, fundaţia bazei de NV a tetrapylon-ului. Structural, este identic cu urma sa identificată în profilul de E al S1/2018, şi cu Cx50/2019. Spre deosebire de toate celelalte baze identificate, aceasta prezintă un apendix, sub forma fundaţiei unui zid scurt şi firav, numit Cx73, cu orientare E-V, care pare să se ţeasă cu Cx72. Tehnica este, de asemenea, identică, doar calibrul pietrelor din construcţie pare să fie mai mic. Din punct de vedere al funcţionalităţii, nu am reuşit să tragem o concluzie viabilă (contrafort, extindere bază în vederea amplasării unui monument, îngustare intenţionată a culoarului de trecere etc.). În plus, în cercetările din 2019, nu am reuşit să-i găsim vreun pandant, legat de Cx55. În privinţa intrării în principia, continuarea lui Z2/2018, adică a zidului de incintă al clădirii, de pe latura sa de N, a fost identificată sub martorul lăsat între S1/2018 şi S2A-B/2020. În aceste condiţii, ieşind foarte puţin din profilul vestic al S2A-B, a fost identificat Cx75, practic faţa de E a zidului orientat N-S, care făcea colţ cu Z2/2018 şi delimita astfel culoarul de intrare în principia. Trebuie menţionat totuşi, că iniţial, la curăţarea ultimului strat de ţigle prăbuşite, am presupus că acest colţ se află la aprox. 2 m mai înspre E, din cauza evidenţierii unui Cx65, conturat ca o urmă firavă a unui zid din blocuri de gresie, orientat N-S. Cu toate acestea, la o curăţare mai profundă, acest context a dispărut, lăsând în urmă doar urma unui singur bloc de gresie, Cx77, care ar fi putut să definească la un moment ulterior o eventuală îngustare a intrării. (Fig. 3) În aceste condiţii, putem trage câteva concluzii preliminare în privinţa distribuţiei spaţiale a structurilor zidite, în faza principală romană, adică în momentul funcţionării tetrapylon-ului. În primul rând, trebuie remarcat că, în această fază, culoarul de intrare în principia are aceeaşi lăţime ca acela de trecere printre bazele tetrapylon-ului, pe direcţia E-V – aprox. 7,50 m. Aceasta presupune o aliniere perfectă a celor două colţuri care determină intrarea în principia cu bazele tetrapylon-ului, un lucru uşor de observat şi de pe planul general. Astfel, intrarea în principia este definită de Z2 şi Cx75, la V şi prin Cx34 şi Cx35 la E. Ea are lăţimea de 7,50 m, tot atât cam cât măsoară şi distanţa E-V dintre bazele tetrapylon-ului. Curios, distanţa pe axa de N-S dintre bazele structurii, este semnificativ mai mică, aprox. 4,20-4,30 m, ceea ce nu înseamnă automat că şi culoarul de trecere era cu 3 m mai îngust sau că via principalis este cu 3 m mai îngustă decât via praetoria (!). Analizând planul fotogrammetric general, observăm uşor că bazele dinspre principia ale tetrapylonului servesc pur şi simplu ca pilon central pentru a separa cele două jumătăţi ale viei principalis, care, ar avea astfel o lăţime de aprox. 9,50 m. Aceste rezultate nu sunt cu totul surprinzătoare. Căutând referinţe ale lăţimii drumurilor principale ale castrului în literatura de specialitate, am constatat că distanţa dintre cele două turnuri ale porţii praetoria este 10,10 m-nota 1 (!), iar cea dintre cele doua turnuri ale porţii principalis sinistra este aprox. 10 m-nota 2 . Prin urmare, această indentitate în lăţimea celor două drumuri principale ale castrului a fost stabilită încă de la cercetarea porţilor. Concluzia vine oarecum ciudat, în sensul că deasupra viei praetoria, a cărei lăţime se îngustează evident, dar nu remarcabil înspre principia, structura nu are nevoie de două bolţi pentru a o traversa, ci numai de una. Faze de construcţie şi alte amenajări Cel mai recent nivel arheologic surprins de noi este, ca în anii precedenţi, dărâmătura acoperişului structurilor din zonă. Stratul, aparent unitar de fragmente tegulare, este răspândit pe aproape întreaga suprafaţă, mai puţin în extremitatea sa nordică, însă, datorită mai multor indicii, printre care ar fi semnificativ cel al dimensiunii individuale a fragmentelor, am reuşit să facem o distincţie şi în interiorul său. Prin urmare: Cx62(=Cx12/2018=Cx30/2019) este primul context cu material arheologic relevat (ţigle, piatră de construcţie), foarte deranjat de plug, identificat şi în 2018 şi 2019. Se extinde pe toată suprafaţa. La nivelul acestui strat încep să se contureze primele urme ale zidurilor clădirii principia (Cx65). Cx63(=Cx2/2018=Cx30+30`/2019) este stratul (patul) de tegulae (inclusiv material tegular stampilat) din exteriorul principiei, provenind probabil de la acoperişul tetrapylon-ului (posibil şi al apei de nord a acoperişului principiei). Cx64 este stratul (patul) de tegulae (inclusiv material tegular stampilat) căzut în interiorul principiei, provenind probabil de la acoperişul acestei laturi a clădirii. Remarcabil în acest caz este că acest context este mărginit spre E de Cx65/77, acesta fiind motivul pentru care iniţial am crezut că este şi limita de V a intrării în principia. De altfel, acest lucru nu este exclus, având în vedere starea deplorabilă în care s-au păstrat structurile zidite în această zonă, însă putem vorbi şi despre o îngustare ulterioară a spaţiului. Ca nivel de călcare, credem că a fost identificat unul corespunzând fazei principale, definit prin Cx78 şi Cx79, sub forma unui strat de opus signinum şi substrucţia acestuia, identificate în cadrul intrării, respectiv în faţa intrării în principia. Interesant este că, înspre V, Cx78 este mărginit de mai sus menţionatul Cx65/77, ceea ce ne indică apartenenţa la aceeaşi fază de construcţie. În plus, între cele două contexte, care prezintă acelaşi nivel, se desfăşoară altele două, Cx76, care pare a fi urma unui prag de intrare în principia şi Cx81, o posibilă substrucţie de trotuar/portic, sub forma unui nivel de nisip amestecat cu pietriş. Aproximativ de la jumătatea intervalului dintre Cx69 şi Cx72, stratul de ţigle prăbuşit dispare treptat şi lasă locul unei alte dărâmături, de această dată probabil a elevaţiei bazelor tetrapylon-ului, definită prin Cx71. La acest moment al stadiului cercetării, nu se pot spune mai multe despre fazele de construcţie sau alte elemente cronologice remarcabile. Materialul arheologic este sărac, format în cea mai mare parte din material tegular (rareori ştampilat), ceramic (cu predominanţă comun) şi câteva elemente de material special. La fel ca S3A-B/2019, suprafaţa nu a fost acoperită cu pământ în totalitate, ci doar protejată cu material geotextil şi un strat de nisip, urmând ca în 2021, în condiţii mai bune de lucru şi finanţare să redezvelim întreaga suprafaţa cercetată în primii trei ani, pentru a putea avansa cu cercetarea şi a lămuri o cronologie mai exacta a zonei.