Scurtă prezentare a sitului Cercetarea arheologică preventivă de la adresa Târgovişte, jud. Dâmboviţa, str. Calea Domnească nr. 192 a suscitat interes atât prin faptul că zona este inclusă în situl arheologic Vatra Oraşului Medieval cât şi prin amplasamentul terenului chiar vis-a-vis de Curtea Domnească din Târgovişte. Scurtă descriere a descoperirilor Au fost descoperite următoarele complexe arheologice, ...descrise în ordinea vechimii lor. Au fost identificate patru niveluri culturale, după cum urmează: cel mai vechi dintre acestea, datat pe baza materialelor ceramice, aşezat direct peste nivelul de steril în anumite zone, se datează în perioada sec. XIV-XV; al doilea nivel este reprezentat de amenajarea unui cimitir în perioada cronologică imediat următoare(cercetat parţial, pe una din limitele sale, dar care se extinde spre sud şi vest, către curţile învecinate, posibil şi către strada Ion Heliade Rădulescu); al treilea nivel cultural este reprezentat de o nivelare a terenului şi o folosire a sa în scop gospodăresc. Acestui nivel îi aparţine “groapa mare”, surprinsă parţial în S 1 şi S2, databilă spre sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea. Al patrulea nivel cultural este de factură modernă şi contemporană şi este legat de edificarea casei actuale, probabil la încep. sec. XX. Cercetările noastre arhivistice au reuşit să descopere faptul că această proprietate, initial mai mare, a aparţinut familiei Pârjolescu, o familie veche târgovişteană. Tehnici de cercetare Cercetările au început în data de 26.10 2020, iniţial prin curăţarea la suprafaţă a zonei afectată de proiect. Astfel, s-a înlăturat un strat de beton care acoperea parţial curtea interioară, strat care suprapunea nemijlocit un nivel de caldarâm aparţinând casei, contemporan cu edificarea acesteia (început de sec. XX). Urmărind, pentru început, evoluţia depunerilor stratigrafice din zona afectată de proiect şi delimitarea planimetrică a eventualelor complexe arheologice descoperite, s-a trasat S1 (8 x 2 metri) orientată sud-nord, pornind din paramentul nordic al casei actuale. În capătul de nord al S1 s-a trasat S2 (6 x 2 metri) orientată est-vest, cu latura lungă paralelă cu gardul proprietăţii şi capătul de vest perpendicular pe calcanul casei vecine. Ulterior, spre a se putea cerceta integral suprafaţa afectată de proiect a fost deschisă S3 (8,00 x 2,5 m) în continuarea S1, iar martorul dintre S1, respectiv S3 şi S2 a fost demontat deschizându-se o unică suprafaţă de cercetare ce a cuprins toate cele trei secţiuni. Cele mai vechi complexe arheologice descoperite sunt reprezentate de o serie de gropi cu forme circulare şi neregulate, cu diametrul variabil, cuprins între 0,50 – 1,00 m. În interiorul acestora a fost găsită ceramică databilă în sec. XIV-XV, ce poate fi atribuită primei perioade a habitatului urban târgoviştean. Mare parte din suprafaţa acestor gropi a fost distrusă de complexele arheologice apărute ulterior, astfel că nu am putut intercepta decât partea inferioară a acestor gropi, la adâncimea de cca. 1,40 m, în special în S3 şi parţial sub temelia casei actuale (vezi plan general al descoperirilor). Unele gropi au fost suprapuse de ceea ce pare a fi destul de probabil o alee pietruită, lată de cca. 1 – 1,20 m, orientată est-vest, ce taie oblic suprafaţa S3 în capătul de nord. La sf. sec. al XV-lea sau chiar prima jumătate a sec. al XVI-lea, zona a suferit o sistematizare, vizibilă atât stratigrafic cât şi sub raportul descoperirilor materiale. Astfel, peste aleea pietruită şi complexele de tip gropi menajere s-a depus un strat de nivelare cu pământ negricios, afânat, ce conţine diverse materiale, precum fragmente de cărămidă, pietre de rău, oase de animale, ceramică. Pe acest nivel s-a depus un strat variabil ca grosime de cca. 0,30 - 0,50 m de pietre de râu, tasate, ce au format un caldarâm. Acesta făcea parte, foarte probabil, dintr-un complex mai mare, ce avea în centru o biserică medievală, un turn clopotniţă şi un cimitir. Vom argumenta ipoteza noastră mai jos, după descrierea stratigrafiei zonei. Acest caldarâm a fost surprins în S1 şi S3, parţial şi în S2, la adâncimea de cca. 0,40 – 0,50 m. Acesta are aceeaşi orientare ca şi aleea menţionată mai sus, est-vest, cu precizarea că suprafaţa sa era mai mare, în cursul cercetării fiind surprinsă marginea sa de nord care delimita incinta unui cimitir medieval. Caldarâmul a fost străpuns în toată partea de sud - est a suprafeţei cercetate de numeroase gropi de înhumaţie, care s-au tăiat unele pe celelalte de-a lungul timpului. Din acest cimitir, de a cărui existenţă nu se bănuia,care este pentru prima dată documentat arheologic, a fost surprinsă doar o mică parte din suprafaţa sa. Precizăm că cimitirul, raportat la suprafaţa afectată de proiect, se extinde spre vest, sud şi est, adică spre curţile vecine şi strada Ion Heliade Rădulescu. Gropi de înhumaţie se mai situează sigur şi sub temelia casei, un craniu (M16) fiind vizibil în profilul de est al S1, întrând însă sub scările de intrare neputând fi cercetat. În partea de vest a S3 au fost interceptate în timpul săpăturii urmele unei clădiri de cărămidă prăbuşite in situ. Clădirea, din care noi am surprins doar un fragment de zid prăbuşit peste caldarâmul de piatră, avea la partea superioară un registru de cărămidă ce alcătuia un decor tip „dinţi de fierăstrău” specific lăcaşelor de cult sau clădirilor civile mai importante. Cum urme de frescă nu au fost descoperite, credem că rămăşiţele clădirii ar putea aparţine ipotetic unui turn clopotniţă. Din păcate, această clădire prăbuşită dinspre sud către nord, se află în totalitate sub temelia sau în curtea casei vecine, imediat de la sud (str. Ion Heliade Rădulescu, nr. 35). Poziţia sa în topografia urbană zonală ar justifica acest lucru întrucât clădirea s-ar plasa la limita cu actuala str. Ion Heliade Rădulescu. Mai mult, descoperirea în S3, în context stratigrafic cronologic imediat posterior prăbuşirii clădirii a unei cărămizi ce avea incizată pe suprafaţa sa chiar o clădire ce seamănă izbitor cu un turn clopotniţă ar putea fi considerat un alt argument solid în acceptarea ipotezei că această clădire prăbuşită este un turn clopotniţă, care împreună cu celelalte descoperiri ne duc la concluzia că au fost interceptate urmele unei incinte de biserică. Revenind la analiza unităţilor stratigrafice, precizăm că atât cimitirul cât şi clădirea – turn pare că şi-au încheiat existenţa destul de timpuriu, în zona cercetată de noi cele mai vechi monede ţinând de orizontul primei jumătăţi a sec. al XVII-lea. Peste cimitir şi clădirea prăbuşită s-a depus un strat de pământ negricios, în care s-a fundat actuala casă. În S2, situaţia stratigrafică a fost complet diferită faţă de S1 şi S3. Astfel, aici lipsesc complet înhumările, limita cimitirului fiind clar delimitată în celelalte secţiuni. La partea superioară se găseşte nivelul de depunere de sec. XIX-XX în care s-a fundat casa actuală şi pe care s-a amenajat pavajul nr. III, epoca modernă şi contemporană. Sub acest nivel, la adâncimea de 0,30 -0,40 au fost descoperite resturile unui cuptor de uz gospodăresc, de formă circulară. Se datează, pe baza materialelor descoperite, în sec. XVII – XVIII. Asociat cu acest cuptor a fost descoperită o lulea, în nivelul de distrugere. În nivelul anterior cronologic cuptorului a fost descoperită limita de nord a caldarâmului nr. II, iar sub acest nivel urmele unor şanţuri înguste practicate în solul steril. Descrierea săpăturii şi a descoperirilor arheologice: S 1 – 8 x 2 m, orientată sud – nord. Este secţiunea care a determinat, datorită descoperirilor, strategia de abordare a întregii săpături. Trasarea ei a fost determinată, ca şi în cazul S2, de obţinerea unui orizont stratigrafic pe întreaga latură de vest a proiectului imobiliar propus, pe de o parte, pe de alta pentru a putea observa nivelurile anterioare fundării casei actuale. La partea superioară, după înlăturarea stratului de beton s-a putut observa caldarâmul amenajat ca nivel de călcare al curţii casei moderne, casă edificată cel mai devreme la cumpăna veacurilor XIX-XX. Sub acest nivel se află o depunere de pământ de cca. 0, 40 – 0, 50 m (spre casă) în care s-a fundat clădirea. Sub acest nivel se constată un nivel subţire ce conţine mortar şi cărămidă spartă care suprapune un alt nivel, gros de cca. 0,30 – 0,40 m format din bolovani de râu. Nivelul subţire de mortar şi cărămidă reprezintă o limită interceptată stratigrafic a nivelului de distrugere al clădirii menţionate mai sus iar nivelul de bolovani reprezintă caldarâmul nr. 2. Spre casă, gropi succesive, abia vizibile în profile, au amestecat pământul cu pietrele. Sub acest caldarâm au fost descoperite urmele a 10 înhumaţi, în poziţie de decubit dorsal, orientaţi creştineşte. Urme de înhumări s-au observat în profilele de vest şi est ale secţiunii, cu specificaţia că în profilul de est un mormânt intră sub treptele casei şi casă, neputând fi cercetat. Mormintele surprinse doar parţial în profilul de vest au fost cercetate integral în momentul deschiderii S3. Un alt lucru de menţionat aici ar fi şi stabilirea limitei de nord a cimitirului, identificată în S1 şi S3. Sub fundaţia zidului casei, dar şi sub groapa unei perechi de înhumaţi a fost identificată o altă groapă, anterioară plasării cimitirului în această zonă urbană sau poate extinderii cimitirului. Mormintele au fost înregistrate planimetric, desenate şi fotografiate iar osemintele au fost recoltate pentru fiecare individ în parte, acolo unde s-a putut face deosebirea. Au fost cazuri în care suprapunerea mormintelor a făcut cu greu deosebirea între osemintele înhumaţilor. S2 – 6 x 2 m, dispusă perpendicular pe calcanul casei vecine, a oferit, la rândul său, o serie de informaţii esenţiale. În suprafaţa sa nu au mai fost identificate morminte de înhumaţie, ci doar limita caldarâmului de sec. XVI-XVII. La partea inferioară, suprapunând solul argilos steril, se observă urmele unei activităţi ce a presupus utilizarea focului. Cel mai probabil este vorba de un cuptor, neinterceptat, însă, care se situează spre nord, înafara ariei noastre de cercetare, aflată la limita cu proprietatea vecină (vezi plan general) şi foarte probabil în curtea vecină. Urmele de arsură se observă foarte bine în profilul nordic al S2. Câteva şanţuri înguste, practicate în solul steril, ar putea avea legătură cu un complex situat la est, dar distrus complet de săparea unei gropi de mari dimensiuni, adâncită până la 1, 80 faţă de nivelul actual de călcare, care ocupă două treimi din suprafaţa S2. Pereţii gropii, aşa cum au fost ei interceptaţi în capătul de nord al S1 şi în profilele de sud şi nord ale S2 sunt oblici, deci groapa nu poate fi identificată cu beciul unei locuinţe. În umplutura sa a o fost descoperită ceramică de sec. XVII-XVIII. În interiorul gropii a fost practicată în sec. XX o groapă de var, al cărei profil rectangular a fost surprins în profilul de nord. S3 – 8 x 2 m, în această secţiune s-a continuat cercetarea complexelor din S1. În total, au fost descoperite şi cercetate 20 de morminte de înhumaţie creştină. Descoperirile arheologice (ceramică, sticlă, metal, resturi osteologice de origine animală, schelete umane) au fost curăţate şi depozitate spre analiză în Depozitul de Arheologie nr. 3 (Casa Bălaşa). O parte din osemintele umane prelevate au fost trimise spre analiză la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, C.Ş. Vasile Gabriel. Spre profilul sudic al secţiunii a fost interceptat zidul prăbuşit al unei clădiri de cărămidă (format 27/27 x 13 x 14), inclusiv o porţiune din cornişa în formă de „dinţi de fierăstrău”. Zidul era prăbuşit peste un caldarâm de bolovani, interceptat la cota superioară de 0,40.