Târgovişte | Judeţ: Dâmboviţa | Punct: str. Leo Plângă, str. Tighina, Poarta Dealu, str. Radu de la Afumaţi nr. 2B | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
6519
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană;
Cod RAN:
| 65351.45 |
Județ:
Dâmbovița
Localitate:
Târgoviște
Punct:
Str. Leo Plângă, Str. Tighina, Poarta Dealu, Str. Radu De La Afumați Nr. 2b
Sector:
Str. Tighina Și Leo Plângă
Localizare:
| 65351.45 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Petrică | Florin Gabriel | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
Străzile Leo Plângă şi Tighina au aliniamentul paralel cu fortificaţia medievală Şanţul şi Valul Cetăţii (Şanţul de apărare şi Valul Cetăţii Târgovişte, cod LMI DB-I-m-A-16953.05). S-a considerat că lucrările edilitare se efectuează în sit, prin urmare, secţiunile au avut ca principal scop stabilirea clară şi fără echivoc a raportului stratigrafic între lucrări şi şanţul de apărare al Cetăţii Târgovişte. Pentru a afla raportul între şanţul de apărare şi lucrările edilitare s-a trasat S1/2018, orientată est-vest. Secţiunea era mărginită la vest de axul străzii Tighina iar la est de creasta valului de apărare. Precizăm că zona aleasă de noi pentru cercetare reprezintă cea mai mică distanţă între axul valului de apărare şi cel al străzii. Între aceste două axe, teoretic, conform vechilor cercetări, trebuia să apară reprezentat stratigrafic aşa-zisul şanţ de apărare. Spre sud, strada se depărtează vizibil de complexul de fortificaţii, iar secţiunea noastră trebuia să lămurească, în primul rând, dacă strada Tighina se suprapune sau nu şanţului de apărare al Târgoviştei sec. al XVII-lea. Prin urmare, s-a executat S1/2018 Tighina, orientată est-vest, cu dimensiunile de 11 x 2,20 m. Săpătura a urmărit relevarea situaţiei stratigrafice pe întreaga suprafaţă a secţiunii şi identificarea şanţului de apărare. La partea superioară se află stratul vegetal, surprins în special în capătul de est, spre valul de pământ. În capătul de vest al secţiunii, pe o distanţă de trei metri se află carosabilul străzii alcătuit din moloz tasat şi pietriş. Din păcate, secţiunea noastră a interceptat masivele lucrări de excavaţii realizate în anul 1981, având ca scop introducerea unei reţele de termoficare ce pornea de la Uzina Doiceşti şi alimenta Târgoviştea. Proiectul edilitar a prevăzut introducerea acestei reţele exact pe traseul şanţului cetăţii, pe o distanţă de circa trei km spre sud (până pe strada Valul Cetăţii la intersecţia cu Dumitru Băltăreţu) conductele fiind supraterane, fixate pe fundaţii solide şi adânci de beton armat. Aceste fundaţii au fost realizate, din păcate, în situl medieval Şanţul de apărare.
Pe strada Leo Plângă proiectul edilitar prevede introducerea în ax a unui sistem de canalizare şi asfaltare. Prin urmare, s-au trasat două secţiuni S II Leo Plângă (LP) şi S III LP. S-a urmărit şi în acest caz relaţia dintre proiect şi poziţia în teren a monumentului, care teoretic era afectat de proiect. Secţiunile au fost amplasate pe direcţia est-vest pentru o perspectivă a lăţimii şanţului de apărare. La partea de est, capătul secţiunii a pornit din dreptul fostei reţele de termoficare din anii 80, care este formată din două tuburi, fiecare cu diametrul de 1,30 metri. Distanţa dintre partea inferioară (pornirea de la bază) a valului de apărare şi secţiunea noastră este de 2,60 metri, loc ocupat de spaţiul construit al reţelei de termoficare. În aceste condiţii, am încercat să surprindem, pe cât posibil, măcar o parte din şanţul de apărare şi să vedem adâncimea şi lăţimea acestuia. Precizăm că stratigrafia celor două secţiuni, cu mici deosebiri nesemnificative, este aceeaşi.
S III LP (Leo Plângă) a fost amplasată la distanţa de 10 metri sud faţă de S II LP şi s-au obţinut rezultatele scontate de noi. A avut dimensiunile de 7,50 m x 2,20 m, iar adâncimea de 2,90 m. Săpătura s-a realizat parţial manual, parţial mecanizat, adaptându-se condiţiilor geologice ale solului.
Situaţia stratigrafică a S III LP se prezintă astfel : la partea superioară se află un strat masiv de umplutură, realizat în urma săpării gropii de fundaţie a pilonilor de beton ai conductei de termoficare. Are o grosime cuprinsă între 0,70 m în capătul de vest al secţiunii şi 1,70 în capătul de est. Urmează diferite straturi subţiri de depuneri din perioada anterioară realizării reţelei de termoficare, datând de la mijlocul sec. XX. S-a observat că terenul avea din vechime o pantă pronunţată către est. S-a identificat în capătul de vest al secţiunii un strat de pământ ce poate fi interpretat ca nivel de călcare. Şi pe strada Leo Plângă se repetă situaţia de pe strada Tighina, zona nefiind locuintă între sec. XVII şi anii 70 ai sec. XX.
Sub stratul de pământ interpretat ca nivel de călcare se află aşa-zisul „steril de Târgovişte”, constituit din strat masiv de pietriş de dimensiuni medii amestecat cu nisip şi argilă roşcată. Acest steril are o pantă pronunţată spre est, spre valul de apărare, pantă care nu este naturală ci realizată antropic. La 4 m de la capătul de est al secţiunii, la adâncimi surprinse între -1,70 şi 2,70 m s-a observat în profil o adâncitură pronunţată, realizată în sterilul descris mai sus. Fără nicio îndoială, ne aflam, în sfârşit, în faţa şanţului de apărare al Târgoviştei sec. al XVII-lea, pe care îl documentăm cu această ocazie, în condiţiile în care acesta a fost interceptat.
Şanţul de apărare a fost surprins în doar capătul de est al secţiunii, pe o distanţă săpată de 4 metri. Restul şanţului se află spre est, către valul de apărare, suprapus şi distrus de sistemul de termoficare. Din fericire, pornirea sa şi taluzul de vest ne permit să facem câteva aprecieri cu privire la lăţimea şi adâncimea sa. Aşadar, pornirea dinspre vest a şanţului de apărare se află la distanţa de circa 6, 50 m de valul de pământ, iar partea sa cea mai lată şi adâncă, realizată în stratul geologic măsoară circa 4 m. Adâncimea sa, raportată la nivelul său contemporan de săpare este de aproximativ 2,5 m.
Poarta Dealu - 2019
Turnul – poartă, cunoscut sub denumirile de Poarta Dealul sau a Vănătorilor a făcut parte din sistemul de fortificaţii al Târgoviştei, edificat în anul 1645 sub domnia lui Matei Basarab. Turnul-poartă se află dispus strategic, între zidul incintă de sud-est al curţii domneşti şi panta terasei înalte a Ialomiţei, pe care este aşezat oraşul.
Situaţia de la faţa locului, aşa cum reiese şi din materialul fotografic se prezenta în felul următor: la vest, marginea/taluzul Terasei Înalte a Ialomiţei, pe care a luat naştere oraşul, care la partea sa superioară desparte, printr-un gard de ciment, incinta Stadionului de construcţii anexă ale Consiliului Judeţean. Înălţimea actuală a terasei coincide cu nivelul superior de ruinare/colaps al Porţii Dealu Vânătorilor şi cu nivelul de călcare de la nivelul superior al Turnului - Poartă.
Prima etapă a cercetării a constat în eliminarea molozului şi demontarea terasei acoperite. După ce operaţiunea a fost finalizată, au ieşit la iveală elementele constructive ale unui imobil de cărămidă, care a avut două etape de existenţă, aşa cum se poate observa în imagini şi în planul de situaţie arheologică. Clădirea era de formă dreptunghiulară, cu laturile lungi dispuse la nord şi sud. Din clădire se mai păstrau, pe latura sa de vest, fundaţia şi câteva asize ale parterului. Nu s-a putut determina exact decât lăţimea clădirii 6,10 m, lungime fiind aproximată la 10 - 12 m. Precizăm că zidul de nord al construcţiei era acelaşi cu zidul exterior sudic al Turnului-poartă.
Datarea acestei clădiri s-a putut face stratigrafic, prin analogia cărămizilor de construcţie şi prin analiza detaliată a planurilor de arhivă (1943) ale zonei Stadionului, furnizate de către Primăria Târgovişte.
Deocamdată, nu putem preciza funcţia acestei clădiri, însă, în apropierea sa, la câţiva metri spre est, este atestat pe plan garajul Prefecturii (existent în perioada interbelică). Această a doua clădire a dispărut odată cu faza a II-a de existenţă a construcţiei moderne, alipite Porţii Dealu. Această fază, a doua, corespunde unei masive nivelări a terenului, realizată sub cota de fundaţie iniţială a Clădirii I (cu 0,80 m mai jos). Ulterior s-a turnat o placă de beton armat, groasă de 0,16 m, care a constituit nivelul de călcare a unei construcţii de lemn (C2) ce a avut funcţia de popicărie. În partea de vest a clădirii, pe o suprafaţă de 5x1,70 m, nu s-a turnat beton, ci doar o placă de smoală, la un nivel mai coborât cu 0,20 cm. Acest spaţiu era destinat mecanismului de colectare şi elevare a bilelor şi popicelor. Anul de înfiinţare al popicărie nu îl cunoaştem, deocamdată, însă, ştim foarte bine data când a luat sfârşit clădirea: 12 iunie 1977. În condiţiile date, singura suprafaţă disponibilă pentru cercetare era aceea de 5 x 1,70 m, aferentă zidului de vest al C1. Precizăm că acest zid se sprijinea direct pe taluzul terasei. S-a constatat că placa de beton este uniformă, având o lungime de circa 25 de metri, o lăţime de 5 metri (125 mp) şi o grosime de 0,16 m. Mai mult, ea era alipită şi construcţiei Porţii Dealu, împiedicând trasarea unei secţiuni perpendiculare pe zidul edificiului medieval.
S-a mai constatat faptul că o bună parte din zidul sudic exterior al turnului-poartă este „ascuns” sub pamantul scurs de pe panta terasei. Astfel, considerăm că latura exterioara de sud a porţii Dealu era vizibilă în perioada sa de funcţionare, iar taluzul terasei putea fi întărit prin diferite mijloace, pentru a nu se prăbuşi. Întărirea se putea face fie printr-un zid de cărămidă ori prin altul, format din stâlpi de lemn.
Deschiderea S1 a prilejuit câteva descoperiri, care vin în completarea săpăturilor din anul 2000. Să precizăm de la început faptul că nivelurile arheologice s-au prezentat destul de diferit în capetele de sud şi nord ale secţiunii. Primul nivel arheologic de la partea superioară este un pământ cenuşiu nisipos, identificat în jumătatea de sud a secţiunii. La aceeaşi cotă, în partea de nord am găsit pământ amestecat cu mult moloz, printre care multe cărămizi medievale. Luând ca reper W0, acest nivel se află la cotele -1,00 -1,50 m. Sub acest nivel, la cota de – 1,55 m W s-a documentat un pavaj (P II) alcătuit din pietre de râu de dimensiuni mijlocii, între care se intercalau şi fragmente de cărămidă. La partea superioară s-au descoperit urmele unei vetre. Nu s-au găsit elemente de epocă modernă, fapt pentru care considerăm că această amenajare de tip pavaj aparţine unei etape mai târzii de funcţionare a porţii Dealu, posibil din sec. al XVIII-lea. Pavajul, gros de 0,15 - 0,20 m avea ca strat suport un nivel consistent de umplutură (pietriş, cărămizi, inclusiv caramizi cu uzură mecanică, deci de pardoseală interioară a unei clădiri, pigmenţi var, cărbune). În acest nivel a fost descoperit un fragment de pipă din ceramică neagră, databil în sec. al XVII- XVIII-lea. Nivelul de umplutură are o grosime ce variază intre 0,40 şi 0,75 m. Sub acest nivel, la cota de – 1,95 m W a fost găsită o altă amenajare de tip pavaj (P I), alcătuită din pietre de dimensiuni mai mici. Elemente de datare nu au fost identificate, insă, ar putea fi pavajul aparţinând primei etape de funcţionare a porţii (1645). P I a fost păstrat ca martor. Chiar dacă aceste amenajări nu au apărut şi in partea de sud a secţiunii, unde straturile sunt deranjate, considerăm că cele două pavaje sunt contemporane cu perioada de funcţionare a Turnului – poartă, fiind dispuse în exteriorul clădirii, cee ce pare firesc. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin