Primele investigaţii arheologice la Sântana „Cetatea Veche” datează din 1952, dar abia în vara anului 1963 au fost întreprinse săpături arheologice sistematice. Din colectivul de cercetare al şantierului au făcut parte Mircea Rusu, Egon Dörner şi Ivan Ordentlich. În acel an au fost deschise patru secţiuni care au vizat partea nordică a incintei a III-a, tronsonul nord-vestic al fortificaţiei incintei I, iar alt...e două secţiuni au fost amplasate în interiorul aceleaşi incinte I. Ca urmare a acestor săpături, fortificaţia de la Sântana a fost atribuită cu certitudine perioadei târzii a epocii bronzului. 45 de ani mai târziu, în 2008 au fost demarate primele masuratori magnetometrice care au vizat latura sud-estică a fortificaţiei. Pe parcursul anului 2009, datorită introducerii unei noi magistrale de gaz, au fost iniţiate săpături de salvare în zona nordică a fortificaţiei a III-a. Totodată au mai fost deschise două secţiuni în interiorul aceleiaşi incinte. În 2011 a fost sondată din nou latura nordică a sitului în vederea lămuriri colanei stratigrafice de aici. Aceste cercetări au fost publicate, trimiterile bibliografice regăsindu-se în ultima noastră contribuţie privind „Cetatea Veche” de la Sântana (F. Gogâltan, V. Sava, R. Krause, Sântana „Cetatea Veche”. A Late Bronze Age Mega-fort in the Lower Mureş Basin in Southwestern Romania, în S. Hansen, R. Krause (Hrsg./Eds.), Materialisierung von Konflikten. Beiträge der Dritten Internationalen LOEWE-Konferenz vom 24. bis 27. September 2018 in Fulda. Materialisation of Conflicts. Proceedings of the Third International LOEWE Conference, 24-27 September 2018 in Fulda. UPA 346, Bonn 2019, 191-221). Investigarea sistematică a acestui obiectiv a fost reluată în 2018 printr-o colaborare ştiinţifică între Complexul Muzeal Arad, Universitatea Goethe din Frankfurt am Main şi Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca. Finanţarea cercetărilor a fost posibilă datorită proiectului LOEWE – „Prähistorische Konfliktforschung – Burgen der Bronzezeit zwischen Taunus und Karpaten”. Săpăturile arheologice au vizat colţul nord-estic al fortificaţiei a III-a şi au dus la identificarea unui sistem complex de construcţie a sa format dintr-un val de pământ de mari dimensiuni, două şanţuri de apărare adânci şi rămăşiţele unei palisade ridicată pe coama valului din lemn şi lut. De asemenea au fost efectuate măsurători magnetometrice ale întregii fortificaţii (cca. 100 ha) şi o scanare de tip LiDAR pe o suprafaţă de aproape 850 ha. Săpăturile arheologice din vara-toamna anului 2019 au vizat sistemul I de fortificare şi sondarea celei mai mari construcţii, identificată prin investigarea magnetometrică a sitului. Pentru aceasta întreaga clădire a fost împărţită în 100 de griduri fiecare cu dimensiunea de 7x5 m. În campania anului 2019, au fost cercetate, parţial, gridurilor 52 şi 63 (vezi figura). În urma săpării celor două griduri au fost surprinse primele elemente din zidurile acestei structuri. Principalele obiective ale campaniei din 2020 au fost finalizarea gridurilor G52 şi G63, începute în 2019 şi efectuarea unei cercetări sistematice de suprafaţă. Investigarea acestor griduri a dus la identificarea a două faze principale de construcţie, care sunt delimitate stratigrafic printr-un strat consistent de amenajare. Structura nr. 1, cea mai mare amenajare şi cea mai târzie din punct de vedere cronologic, circumscrie un dreptunghi cu latura lungă de 58 m şi cea scurtă de 31.6 m, închizând o suprafaţă de ca. 1700 mp (incluzând zidurile), respectiv 1360 mp (suprafaţa interioară). O parte a tronsonului sudic al zidului acestei clădiri a fost surprins în G52. Săpăturile arheologice dar şi distribuţia anomaliilor magnetometrice au arătat că această prima structură a fost serios afectată de lucrările agricole (în unele zone anomaliile fiind distribuite clar pe şirurile succesive de arătură, cu precădere pe latura nordică a clădirii). Structura nr. 2, clădirea cea mai veche, păstrează o formă dreptunghiulară cu o absidă pe latura nord-vestică. Anomaliile magnetometrice ce delimitează acest perimetru de 32.5 x 18.2 m (525 mp – cu ziduri; ca. 350 mp – interiorul) sunt puternice, reprezentând foarte probabil pereţii clădirii intens arşi. Latura sud-estică prezintă urmele unui posibil perete interior. Toate aceste anomalii surprinse în cercetările magnetometrice au fost confirmate prin săparea G52 şi G63 (vezi figura). Totodată datele AMS avute la dispoziţie până în prezent sugerează că acestă construcţie impresionantă este contemporană cu fortificaţiile I şi III, respectiv 1350-1250 cal BC (V. Sava, F. Gogâltan, R. Krause, First Steps in the Dating of the Bronze Age Mega-Fort in Sântana-CetateaVeche (Southwestern Romania), în S. Hansen, R. Krause (eds.), Bronze Age Fortresses in Europe. Proceedings of the Second International LOEWE Conference, 9-13 October 2017 in Alba Julia. UPA, 335, Bonn, 2019, 161-176.). Cercetările sistematice de suprafaţă au vizat două zone de pe fortificaţia I, clădirea investigată în campaniile de săpături din 2019 şi 2020 dar şi alte structuri mai mici din imediata apropiere, acoperindu-se astfel un perimetru de circa 20.000 mp. S-a lucrat în echipe de 2-3 persoane, fiind colectate toate materialele arheologice (fragmente ceramice, chirpici, oase, piese de bronz sau litice) care au depăşit 1 cm, poziţia fiecărui obiect fiind marcată cu GPS-ul. La aceste săpături şi la campania de cercetări sistematice de suprafaţă au mai participat Ioan Cristian Cireap şi Daniel Preda de la Complexul Muzeal Arad, Oriana Svedac (Universitatea de Vest din Timişoara) şi studenţii Sorin Felea, Simona Itu, Andrei Mărincean, Rareş Muntean şi Vlad Murgu, (Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca). Fondurile de cercetare au fost asigurate de Universitatea Goethe din Frankfurt, Complexul Muzeal Arad şi Ministrului Culturii prin „Programului naţional de finanţare a cercetării arheologice sistematice”. Mulţumim tuturor care ne-au fost alături şi au sprijinit campania de săpături a anului 2020 de la Sântana „Cetatea Veche”.