Determinată în mare parte de descoperirea în luna decembrie 2019 a unor tumuli afectaţi de arăturile adânci pe loturile agricole ce suprapun zona nordică a necropolei de incineraţie din prima epocă a fierului, campania arheologică din toamna anului 2020 a investigat o zonă mai largă, unde anterior nu avusesem permis accesul, pe proprietatea Ion Chiuţă. De asemenea, în ultima parte a campaniei a fost sondată o ...zonă de pe proprietatea Gheorghe Ciubuc. T 21, situat în extremitatea sudică a lotului Chiuţă, la circa 30 m N de T 0 descoperit întâmplător în 1994 pe proprietatea Ion Miroiu. Mantaua din bolovani de râu de dimensiuni variabile (predominând cei de dimensiuni mai mici) era puternic deranjată de arături, pietrele fiind răspândite pe o suprafaţă destul de mare, de formă ovală, orientată N-S, cu diametrele de 10,5 x 9 m. În arealul central-estic, mantaua a fost afectată suplimentar de o zonă de depuneri de gunoaie menajere. Două mici sectoare din N-E, respectiv S-W tumulului au rămas nesăpate, întrucât pătrundeau pe proprietăţile vecine. În zonele mai puţin atinse de deranjamentele recente, pietrele din manta erau aşezate compact de două şi trei rânduri, între -0,18/-0,20 m şi -0,30/-0,35 m. Mormântul era plasat nu în zona centrală, ci excentric, în sectorul de S-W, suprapus de pietrele din manta. Se prezenta sub forma unei aglomerări consistente de fragmente ceramice (acoperind circa 0,8 m2), depuse direct pe solul antic, între -0,35 şi -0,45 m adâncime. Aglomerarea suprapunea două vase fragmentare (baza unui castron ars reducător şi, imediat la W de acesta, fragmente dintr-un borcan ars oxidant) ce serveau drept urne pentru o mare cantitate de oase calcinate, păstrate în fragmente mai mari decât cele întâlnite de obicei în necropolă. Drept inventar funerar putem nota doar trei vârfuri de săgeţi plate din fier ce se aflau printre oasele calcinate (două în borcan, unul în castron) şi mai multe mărgele mici din caolin. De asemenea, între oasele din borcan s-a găsit o mică bucată de pigment roşcat ce pare a fi realgar. Grupări de fragmente ceramice au fost găsite sub marginile mantalei, în extremităţile de N (fragmente dintr-o ceaşcă cu toartă supraînălţată cu buton), S şi W. La 7,5 m N de mormânt, într-o zonă în care se aflau disparate pietre scoase din marginea de NW a mantalei (aşadar, probabil, iniţial în afara zonei acoperită de manta), într-o altă aglomerare de fragmente ceramice, de data asta şi fragmente mici de cărbune, a fost descoperit un alt mormânt de incineraţie în urnă. Urna, în poziţie verticală (-0,38/-0,53), era un borcan grosier ars oxidant, în care se găseau numai puţine oase calcinate de mici dimensiuni, foarte friabile. La circa 0,8 m N de această urnă, la -0,5 m adâncime, între câteva fragmente de la vase arse oxidant, a fost găsit un vârf de săgeată din fier, în formă de frunză şi tub pentru fixare. T 22, mult mai bine păstrat, se afla la circa 35 m nord de T21. Avea o manta rotundă, uniformă, alcătuită din bolovani de râu aşezaţi pe 2-3 rânduri, chiar 4 rânduri în zona centrală, cu un diametru de 7,5 m (circa 12 m3 de pietre au rezultat după demontare). Primele pietre din manta au apărut la -0,20/-0,25 m, în arabil. Pietrele variau în dimensiune, dar de jur-împrejurul zonei centrale, descriind un oval cu diametrele de 2,5 x 1,5 m, în manta fuseseră integrate (discontinuu) mai multe pietre mari. Aceste pietre demarcau zona mormântului principal (-0,25/-0,38), de incineraţie cu oasele depuse într-un castron, în preajma căruia au fost depuse elemente importante de inventar funerar: cuţit de luptă, cute, faleră, fibulă, verigă, distribuitor de curele, zăbală, precum şi multe fragmente ceramice de la vase diferite (străchini, ceşti, castroane, borcane). Mormântul a fost amenajat direct pe solul antic, la -0,35/-0,38m adâncime, numai castronul-urnă stând într-o uşoară alveolare. Printre oasele calcinate au fost găsite opt mărgele tronconice din lut şi un singur vârf de săgeată din fier, plat, tipic pentru grupul Ferigile. Cărbune nu a fost găsit decât în cantitate infimă. La 1,3 m SE de acest mormânt, în afara „ringului” din bolovani mari, a fost găsit un altul, probabil secundar (?), de incineraţie în urnă, fără inventar funerar. Urna (-0,4 m/-0,6 m) era depusă într-o groapă rotundă cu diametrul de 0,6 m. Pe lângă oase, urna conţinea şi mult cărbune, de altfel răspândit şi în groapă. O importantă cantitate de fragmente ceramice a fost recoltată de sub mantaua de piatră a acestui tumul. Ceramica era concentrată în grupuri, la extremităţi (N, S şi W), pe solul antic, la adâncimi de -0,35m/-0,45 m. Tipologia ceramicii şi a inventarului indică o apartenenţă a ambelor morminte cercetate în 2020 la o etapă timpurie a grupului Ferigile, probabil o fază de tranziţie între Ferigile-Sud şi Ferigile-Nord. Imediat la SW de T22, a fost identificat sectorul estic al unui alt tumul, ce intra pe suprafaţa de teren învecinată, unde nu am avut acces. Mantaua era foarte răvăşită, din bolovani mici ce apăreau la -0,3 m. Singura descoperire ce poate fi atribuită acestui tumul este un grup de fragmente ceramice găsite la -0,48m adâncime, imediat în afara marginii de N a mantalei. Existenţa unui alt eventual tumul între T21 şi T22 a fost verificată printr-o secţiune de 30 x 2 m orientată NW-SE. De asemenea, şi zona dintre T21 şi T0, descoperit întâmplător în 1994 pe proprietatea Miroiu, a fost verificată printr-o secţiune de 16 x 2 m, orientată NW-SE, în extremitatea sudică a proprietăţii Chiuţă. Aceste două secţiuni de verificare şi control s-au dovedit a fi sterile arheologic. La circa 60 m E de T22, pe proprietatea Gheorghe Ciubuc, în luna decembrie 2019 au fost identificate în arătură pietre disparate din mantaua unui tumul hallstattian. Pentru cercetarea acestuia, s-a intenţionat acum deschiderea unei suprafeţe de 18 x 10 m, alcătuită din trei secţiuni paralele, orientate NW-SE, cu lungimea de 18 m, lăţimea de 3 m şi doi martori de 0,5 m. Suprafaţa era situată în marginea de W a proprietăţii, aproape de hotarul cu proprietatea învecinată (Ion Diniaşi). Din motive obiective, nu a fost săpată (parţial) decât secţiunea vestică, de 18 x 3 m, cercetările necesitând a fi reluate în campania anului următor. Chiar dacă săpătura aici nu a fost finalizată (săpătura s-a încheiat la -0,3 m), cercetarea a pus în evidenţă existenţa unui tumul, cu diametrul de circa 11 m. Pietrele din mantaua tumulului, din care a fost reperată doar o parte din sectorul vestic, erau deranjate de locuirea Militari-Chilia din acest sit: nivelul de locuire de epocă romană (un strat negru, gras, cu ceramică şi chirpici care se confundă în acest loc cu arabilul) suprapunea direct mantaua. De asemeni, în această zonă capătă consistenţă şi aşezarea de epoca bronzului, din care au fost descoperite numeroase fragmente ceramice grosiere, cu pietricele în pastă şi un fragment dintr-un topor de piatră cu perforaţie pentru coadă. După încheierea săpării fiecărei unităţi de cercetare alocate tumulilor, pietrele din manta au fost îndepărtate (cu excepţia tumulului de pe proprietatea Ciubuc) şi depozitate în afara terenului agricol, iar secţiunile astupate şi nivelate spre a fi din nou destinate culturilor agricole. Suprafaţa totală cercetată în campania 2020 a fost de 325,75 m2 . În total, au fost excavaţi circa 180 m3 pământ şi pietre de râu). Au fost prelevate in situ probe de lemn carbonizat şi oase calcinate pentru analiză radiocarbon, continuând colaborarea cu Laboratorul AMS din Poznan. Oasele calcinate au fost prelevate separat spre a fi înaintate spre studiu şi determinare Institutului de Antropologie «Francisc Rainer» Bucureşti. Pentru determinarea pigmentului mineral pe care îl presupunem a fi realgar (al doilea caz, după cel din T20, complex cercetat în 2019), se va continua colaborarea cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei”. Piesele arheologice au fost recoltate pe complexe şi înaintate la sfârşitul fiecărei zile de lucru spre curăţare şi conservare primară în laboratoarele de restaurare ale Muzeului Judeţean Argeş. Documentaţia de şantier se păstrează la acelaşi muzeu.