A. Oraş roman, sector L, clădirea L7. Au fost continuate investigaţiile în zona vicus-ului. Suprafaţa cercetată se găseşte la nord-est de castrul de pe dealul Pomet, în faţa zidului de incintă a acestuia, în porţiunea cuprinsă între bastionul stâng al porţii praetoria şi bastionul turnului de col de nord, în faţa primului turn de curtină dinspre porta praetoria. După panta lungă de 20 m ce coboară, din faţa z...idului de incintă a castrului, porţiune ce corespunde cu aproximaţie cu panta şanţului sistemului defensiv a lagărului, urmează o suprafaţă cu aspect orizontal, cu o lăţime ce variază între 6 şi 10 m. Această terasă în porţiunea respectivă, marchează direcţia drumului roman, care are un duct aproximativ paralel cu zidul castrului. Până la liziera actuală a pădurii urmează o pantă domoală, care este delimitată la vest de dealul Irimiesei, iar la est de valul ce urcă prin pădure spre dealul Citera. Porţiunea aceasta de teren este denumită de localnici Groapa Pipaşului sau Iertaşul Pipaşului. A fost cercetată parţial, clădirea denumită convenţional L 7. Aceasta se găseşte la 0,30-0,40 m de drumul roman. În vederea cercetării clădirii au fost trasate S 1 - (2 x 25 m) - care taie panta pe care a fost construită clădirea L 7, precum şi terasa pe care se găseşte drumul roman. Lateral dreapta a fost trasat un şir de 7 casete, după ce în prealabil, a fost lăsat un martor de 0,50 m. între acestea şi secţiune: C.1 - 3 x 4,50 m.; C.2 - 3,50 x 4,50 m.; C.3, C.4, C.5, C.6, C.7 - 3 x 4,50 m. S.2 - (1,50 x 20,90 m.) - peste elementele sistemului defensiv exterior a castrului. După cum era de aşteptat, obiectivul cercetat s-a dovedit ca fiind un edificiu impozant prin proporţii, de formă patrulateră, clădirea are dimensiunile (17 x 9 m.). Spre drum avea un porticus. Zidurile de incintă sunt realizate în tehnica de construcţie opus incertum din piatră de carieră de dimensiuni mari şi mijlocii prinsă cu mortar. Zidurile de incintă au grosimi variabile, fapt datorat în primul rând, configuraţiei terenului şi în al doilea rând, instabilităţii acesteia. Prin îngroşarea zidurilor s-a urmărit mărirea structurii de rezistenţă a acestora. În interiorul clădirii au fost surprinse ziduri care indică o compartimentare interioară în subsolul construcţiei (fapt relevat de cota la care acestea au fost surprinse şi de primul nivel de călcare identificat). Zidurile de compartimentare sunt realizate în tehnica opus mixtum, tehnică nou întâlnită la Porolissum, folosirea cărămizii pentru ridicarea unor ziduri nefiind cunoscută la Porolissum până în prezent. Existenţa unor spaţii la subsol indică, imediat, prezenţa în cazul clădirii L.7 a unui parter. Legat de acest aspect, finalizarea cercetării ne va permite să tragem concluziile adecvate. Pentru a avea o relaţie între castru, sistemul său defensiv exterior, drumul roman şi clădirea L.7 a fost trasată secţiunea S.2/1994, care a tăiat panta din faţa zidului fortificaţiei şi se opreşte la 3,90 m. de capătul secţiunii S.1/1994. Astfel, s-a putut stabili cu precizie, distanţa dintre faţa zidului fortificaţiei şi clădirea L.7, care este de 27,20 m. După berma cu lăţimea de 0,50-0,60 m. urmează o pantă lungă de 16 m., cu o înclinaţie de 30 de grade, care se termină într-un şanţ dublu cu adâncimea de 1 m. Aproximativ de mijlocul pantei a mai fost săpat un şanţ cu adâncimea de 0,60 m., faţă de linia pantei. Aşadar, fortificaţia are două şanţuri de apărare, unul săpat în pantă, iar al doilea, care este dublu, în capătul pantei. Diferenţa de nivel dintre drumul roman şi fundul şanţului dublu este de 0,70 m. B. Amfiteatru. Bajusz Istvan, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău La amfiteatru, lucrările de cercetare s-au concentrat în zona arenei. Scopul a fost, pe de o parte, mărirea suprafeţei dezvelite, pe de altă parte, clarificarea problemei canalului subteran identificat în anii precedenţi în zona arenei şi în spaţiul porţii nord-vestice. S-au trasat 2 secţiuni paralele cu axa scurtă: S 20 de 7 x 2 m şi S 22 de 4 x 2 m, la 16, respectiv 26 m., sud-est de poarta nord-vestică. În S 20, la circa 0,20-0,30 m. adâncime a apărut canalul subteran. Este săpat în lut, acum se lărgeşte în partea de sus, dar în zona fundului se poate constata că iniţial, a avut margini drepte. Lărgirea actuală a părţii de sus se datorează prăbuşirii marginilor, la un moment dat, ceea ce a dus şi la o umplere parţială. Spre fund, între straturile de lut din dărâmătură, se intercalează dungi conţinând mult cărbune. Lăţimea canalului este de 0,90-1 m., iar adâncimea de circa 1,80 m. În canal s-au găsit fragmente ceramice, oase, câteva piese mărunte din bronz şi o cantitate destul de mare de cuie de fier. Pe fundul gropii, lângă margini, pe exterior, s-a putut observa urma a 2 stâlpi de lemn cu diametrul de 20 cm., respectiv 24 cm. Considerăm că acestea sunt urmele acelor stâlpi de care erau prinse scândurile ce îmblăneau canalul pe margini, şi de la care, provin urmele de cărbune şi cuiele de fier. În S 22, după un strat de depunere de 0,20-0,30 m., a început să apară dărâmătură formată din pietre, fragmente de ţigle şi mici fragmente arhitectonice. Acest fapt ne-a determinat să mărim suprafaţa cercetată, extinzînd săpătura pe 3 casete de 5 x 3 m. (GC1, GC2,GC3) cu martori de 0,30 m. între ele, S 22 fiind inclusă în GC1). Adâncindu-se pe această suprafaţă, s-a conturat o mare groapă centrală. Prin casetele de mai sus, am reuşit să delimităm doar două laturi: de sud-vest şi nord-vest, restul gropii căzând în afara suprafeţei cercetate acum. Pe latura nord-vestică a gropii am surprins gura canalului subteran, lat de 1 m. Groapa avea ca umplutură, în general, straturi asemănătoare cu canalul, dar la acestea se adaugă un strat masiv de dărâmătură, ce se scurge pe latura nord-estică a gropii, pe umplutura formată din dărâmarea marginilor. Din această dărâmătură am recuperat o mulţime de fragmente de capiteluri dorice, baze şi fusuri de coloană, executate din gresie şi calcar. Dintre materialul arheologic şi aici se remarcă cantitatea mare de cuie. La marginea gropii, pe exterior, am identificat 2 urme de stâlpi cu diametru de 30 cm., iar în interiorul ei, spre capătul sud-estic, alte trei urme dispersate a unor stâlpi cu diametrul de 20 cm. S-a putut constata că, groapa a fost săpată în lut, avea margini drepte, îmbrăcate probabil cu scândură. Adâncimea gropii era de 2,20-2,40 m. Dimensiunile generale n-am reuşit să le determinăm acum, nefiind încă identificate laturile de nord-est şi sud-est. În casetele noastre lăţimea maximă este de 4,20 m., iar lungimea de 9,50 m., dar evident dimensiunile reale depăşesc aceste cifre (probabil însă nu cu mult). Avem, deci, de a face în cazul amfiteatrului de la Porolissum cu prezenţa unei gropi subterane în centrul arenei ce comunică cu exteriorul printr-un coridor, tot subteran. Acestea sunt spaţii ce ascundeau diverse decoruri şi instalaţii ce serveau la asigurarea unei mai bune derulări a spectacolelor. Asemenea construcţii subterane se găsesc la multe amfiteatre din Imperiul Roman. În Dacia, amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa are astfel de construcţie, ridicată însă din piatră. C. Vitinal. Alexandru V. Matei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău Obiectivul cercetat aparţine epocii romane, şi reprezintă linia înaintată de apărare a frontierei romane a limes-ului în zona Porţii Meseşului - Porolissum. A fost descoperit un zid de piatră, continuu, lucrat cu mortar, pe o lungime de circa 4,5 Km. În spatele acestui zid au fost descoperite două turnuri circulare şi un turn patrulater, turnuri de observaţie şi de pază amplasate la circa 15-20 m. în spatele zidului. A fost descoperită şi cercetată parţial o poartă de intrare în provincie, poarta realizată din construcţia acestui zid continuu. Poarta a fost blocată într-o fază intermediară de construcţie. În trecătoarea Poarta Meseşului, a fost descoperit un nou burgus - care completează astfel blocarea trecătorii, făcând pereche cu burgus-ul din punctul "Fântâna Suşigului" descoperit în anul 1976. Toate aceste elemente, zidul cu şanţuri de apărare, turnurile de supraveghere, poarta de intrare în provincie, burgus-ul, reprezintă o linie de apărare total necunoscută până în prezent, care modifică în mod substanţial cunoştinţele de până acum pe care le aveam cu privire la sistemul de apărare, a cunoscutei trecători Poarta Meseşană. În epoca romană, cercetările arheologice vor continua în zona nou descoperită probabil următorii doi ani 1995-1996. D. Valul Dublu-Dealul Comorii. Alexandru V. Matei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău Au fost efectuate două secţiuni de verificare longitudinală cu lungimile de 45 şi respectiv de 35 m. (lăţimea de 1,50 m.), precum şi trei casete mici de 4 x 2 m., care au fost realizate în perioada 1 august - 10 septembrie 1994. Obiectivul cercetat aparţine epocii romane şi era cunoscut în literatura de specialitate, încă din secolul al XIX-lea şi până în prezent, ca reprezentând două aliniamente de valuri relativ paralele (circa 20-25 m. între ele), în care erau încastrate baze de turnuri rectangulare aşezate în formă de tablă de şah "val dublu cu turnuri". Cercetările arheologice de verificare realizate în acest an, cele două secţiuni longitudinale peste cele două aliniamente, au identificat sistemul de construcţie a acestora. Au fost descoperite baze rectangulare lucrate din zidărie plină, care erau bine adâncite în lutul zonei. Dimensiunile acestor baze rectangulare, surprinse în valul interior (pe teren se observă urmele a 29 de astfel de baze a căror piatră a fost scoasă), în urma săpăturilor sunt de 6,20 x 3,20 m., 6 x 3 m. şi 6,40 x 3,40 m. De remarcat că distanţa de 6 m. dintre aceste baze se repetă. Dimensiunile (lăţimea) bazelor (pilonilor) surprinse în valul exterior (pe teren se observă urmele pe 26 de astfel de baze) variază în limitele următoare: 3,70 m.; 3,40 m.; 3,00 m. Aceste baze cu aceste dimensiuni sunt lucrate la fel din zidărie plină prinsă cu mortar şi sunt astfel amplasate, încât distanţa dintre ele să fie de 3 m. Pe nivelul antic de călcare se observă un strat foarte gros de dărâmătură provenit de la demolarea (dărâmarea) acestor ziduri. În general, pe nivelul antic de călcare, sub dărâmături, au apărut foarte multe fragmente de la conducte pentru apă, lucrate din lut ars. În urma acestor descoperiri, concluzia care se desprinde este că, de fapt, pe aceste baze lucrate din piatră prinsă cu mortar, se ridicau piloni care susţineau apeductul cu două conducte de apă al cărui traseu trecea dealuri înalte (dintre sud-vest şi nord-est). Diferenţa de nivel este de peste 30-35 m. - era necesară construirea acestor piloni pentru a menţine mai uşoară căderea de nivel din această zonă. Apa era captată în Muntele Meseş la circa 4,5 km. de oraşul roman Porolissum şi era dirijată, prin conducte închise îngropate pentru aproape toată lungimea traseului, pînă la cele două castre, vicus-ul militar şi minicipium-ul Porolissum. Prin aceste descoperiri s-a rezolvat problema aprovizionării cu apă a complexului civil şi militar Porolissum, lucru necunoscut până în prezent. Relaţia dintre cele două aliniamente de piloni de apeduct problema fazelor de construcţie a acestora, relaţia cu primele faze ale valurilor de apărare din acel loc vor face obiectul cercetărilor viitoare preconizate pentru anii 1995-1996. Materialul arheologic descoperit, documentaţia de şantier (planuri, profile, caseta video) se păstrează la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. E. STADA MUNTENIEI. Viorica Rusu-Bolindeţ, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia S-au finalizat cercetările arheologice cu caracter preliminar la obiectivul "Sediul guvernatorului consular al Daciei romane". S-a urmărit edificare asupra stratigrafiei sitului şi dezvelirea elementelor de construcţie aparţinând primelor faze de locuire romană. Pentru atingerea acestui obiectiv, au fost executate cinci secţiuni pe fundul gropii excavate în anul 1992. Acestea au avut următoarele dimensiuni: S V - 12,45 x 3,10 m.; S VI - 12,30 x 3 m.; S VII - 12,60 x 3 m.; S VIII - 10,75 x 3 m.; S IX - 10,55 x 3 m. Ele au fost orientate N-S şi amplasate de la 18,50 m. de profilul estic al gropii spre vest. Împreună cu cele trei secţiuni dezvelite în campania precedentă (S I-IV/1993) secţiunile săpate în acest an au acoperit întreaga suprafaţă a fundului gropii, oferindu-se o imagine relativ completă a situaţiei încăperilor complexului din primele faze ale locuirii romane. Astfel, pentru prima fază de locuire romană s-a constatat existenţa unor camere de formă pătrată sau dreptunghiulară, dotate cu podele de opus signinum şi instalaţii de încălzire. Caracteristicile acestor încăperi sunt zidurile construite din pietre de râu prinse cu mortar. Corespunzător acestor faze, a fost descoperită o monedă de bronz de la Antoninus Pius, care ne poate oferi o datare relativă a primei perioade a complexului. Totodată, au fost descoperite şi cărămizi şi ţigle ştampilate cu sigla legiunii a XIII-a Gemina, cu un tip de ştampilă necunoscut la Apulum, databil în prima jumătate a secolului al II-lea. Prin urmare, nu avem atestată o fază de lemn a complexului, ci de la început s-a construit în piatră. În stadiul actual al cercetărilor este greu de precizat dacă construcţia ridicată de soldaţii legiunii a XIII-a Gemina a fost dintru început sediul guvernatorului Daciei romane. Camerele dezvelite, aparţinătoare primei faze au fost atent şi temeinic construite. Pe de altă parte însă, cărămizile şi ţiglele ştampilate descoperite, aparţinătoare acestei faze, nu poartă nici una siglele trupei specializate în paza guvernatorului, ci numai ştampila pe un singur rând a legiunii a XIII-a Gemina. Acest lucru ne determină să presupunem că complexul în cauză a devenit sediul guvernatorului numai din a doua jumătate a secolului al II-lea, după reformele administrative ale lui Marcus Aurelius. Nu dispunea însă de o cronologie fermă pentru susţine această ipoteză. Succesiunea de faze de locuire corespunzătoare epocii romane a fost pusă în evidenţă şi în această campanie: peste temeliile zidurilor aparţinătoare primei faze s-au suprapus cele aparţinând fazei a II-a , care nu întotdeauna au respectat traiectul primelor. De asemenea, unele camere aparţinând primei faze au fost dezafectate în vederea construirii unor încăperi mai mari sau coridoare în subfaza următoare. Nu dispunem de nici o descoperire monetară sau de alt gen care să ne permită o datare mai precisă a acestei subfaze. În această campanie au fost atestate pentru prima oară şi urme de locuire umane anterioare celei romane. În S VIII a fost descoperit colţul de NV al unui bordei preistoric aparţinând epocii hallstattiene (după puţinele fragmente ceramice descoperite). Totodată, în S IX, fără să aparţină unor elemente de construcţie, au apărut mici fragmente ceramice aparţinând culturii Basarabi. Materialul arheologic aparţinând epocii romane este destul de sărac, fapt explicabil prin distrugerile provocate prin excavarea gropii unde n-au făcut cercetările arheologice preliminare. În afară de cărămizi şi ţigle ştampilate aparţinând legiunii a XIII-a Gemina, au mai fost descoperite câteva fragmente ceramice şi moneda de bronz din timpul lui Antoninus Pius.