Cercetările arheologice efectuate la Biserica Cuvioasa Paraschiva din Mesentea, jud. Alba, s-au desfăşurat în perioada 8 - 25 septembrie 1999, ca parte componentă a programului de restaurare a monumentului. Principalele obiective urmărite au fost: găsirea unor explicaţii privind fizionomia şi problemele de rezistenţă ale monumentului, stabilirea caracteristicilor tehnice (talpa fundaţiei, structura zidăriei, e...tape de construcţie), evoluţia nivelului de călcare în interior şi exterior. Investigaţiile au fost reprezentate de 14 secţiuni, executate în exteriorul şi interiorul monumentului conform planului general de săpătură. Biserica Cuvioasa Paraschiva din Mesentea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe locul unei mai vechi biserici din lemn, de la care, în partea de nord-vest a altarului, a fost vag surprinsă o parte din talpa de piatră. Naosul, pronaosul şi turnul au fost ridicate în aceiaşi etapă, au fundaţii continue, se ţes între ele şi se află la aceiaşi cotă de adâncime. Altarul a fost adosat naosului, are o fundaţie mai puţin adâncă, mai superficial realizată şi suprapune fragmente dintr-o zidărie mai veche. În interior bolta naosului se sprijină pe patru picioare, dintre care cele de sud-est şi sud-vest sunt relativ bine sprijinite, în timp ce pilastrul din nord-vest are o fundaţie superficială iar cel de nord-est este lipsit complet de fundaţie. Structura bolţii din altar a creat, la fel ca şi în naos, serioase probleme în structura de rezistenţă. Rezolvarea acestora a fost încercată în cursul secolului nostru, prin consolidarea din exterior a fundaţiilor cu contraforturi subterane din piatră înecată în beton, aşezate simetric în punctele principale ale bisericii -obstrucţionând considerabil investigaţia de specialitate. Cu mici variaţii aceste contraforturi încep de la talpa fundaţiei şi se termină puţin sub actualul nivel de călcare. În săpătură au fost descoperite opt astfel de contraforturi, poziţionate pe colţurile de nord-vest ale turnului şi pronaosului, pe mijlocul laturii de nord (în dreptul pilastrului de nord-vest al bolţii din naos), pe umărul de nord al altarului, pe cele două colţuri de nord-est ale absidei pentagonale, pe umărul de sud al altarului şi pe mijlocul laturii de sud a navei (în dreptul zidului intermediar pronaos-naos). Prin simetrie mai pot fi presupuse alte patru contraforturi: pe colţurile de sud-est ale absidei pentagonale şi pe cele de sud-vest ale pronaosului şi turnului. Datorită cimitirului aferent monumentului, în exterior nu a putut fi clar stabilit un nivel de călcare. În interior a fost sesizat un strat de incendiere ce corespunde unei construcţii anterioare din lemn, suprapus de o lutuială gălbuie aparţinând primului nivel de călcare a monumentului şi, apoi de actuala pardoseală din piatră. Cimitirul vechi a fost reprezentat în săpătură de 34 de morminte, dintre care două treimi au fost de maturi. Majoritatea decedaţilor au fost îngropaţi în sicrie, cu mâinile încrucişate în unghi drept deasupra bazinului şi moneda de obol. Dintre acestea au fost descoperite 14 bucăţi, datând din anii: 1653, 1689, 1701 (2 buc.),1795, 1800 (3 buc.), 1812, 1859, 1862, 18??, alte două fiind neidentificate. Inventarul arheologic descoperit nu este numeros dar prezintă interes din punct de vedere istoric. În principal acesta este alcătuit din fragmente de ceramică dacică şi medievală târzie, o aplică romană din bronz, un vârf de săgeată, 14 monede datate între 1653-1862, o bază de coloană şi un capitel baroc din gresie. Raportând cercetările arheologice la obiectivele iniţial urmărite, în faza actuală de prelucrare a informaţiilor se desprind următoarele concluzii: fizionomia monumentului se datorează unor construcţii anterioare, fără elemente de datare şi subliniate doar cu o relativă certitudine; o biserică din lemn (ridicată într-un nivel de cultură dacică), distrusă parţial sau integral de un incendiu, reprezintă un prim punct de plecare; o primă fază din piatră alcătuită dintr-o zidărie superficială, funcţională şi demolată ori doar rămasă în stadiul de infrastructură (evidentă în zona altarului), e posibil să fi reprezentat o formă preliminară a edificiului contemporan; releveul actual înfăţişează un efort constructiv unitar pentru turn, pronaos şi naos, la care ulterior a fost adosată incinta altarului; anomaliile planimetrice sunt consecinţa fazelor anterioare, în funcţie de care au fost armonizate zidăriile actuale