Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Apostol | Virgil | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti | |
Bălăşescu | Adrian | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Bâltâc | Adela | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Damian | Paul | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Elefterescu | Dan | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi | |
Oanţă-Marghitu | Rodica | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Ştirbulescu | Christina | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Vleja | Decebal | Universitatea din București |
Obiectivele urmărite au fost: continuarea investigaţiei în secţiunea S I B, care a fost prelungită spre N, având, acum, dimensiunile de 100 x 2,50 m, cercetarea celui mai important obiectiv al campaniilor trecute - edificiul nr. 1, prin extinderea cercetării la est de S I B, în zona ? 1-14, prin deschiderea a 5 casete de 8 x 4 m, orientate VE, cercetarea edificiului nr. 2 din în ? 30-36 şi a unor complexe având... aspectul unor amenajări cu caracter temporar din ? 20-27. Edificiul nr. 1, cu o suprafaţă surprinsă de aproximativ 200 m2, orientat SSE-NNV, este compartimentat, deocamdată, în trei încăperi conturate. Edificiul se află într-o stare avansată de distrugere, zidurile, în cea mai mare parte, fiind demantelate până la ultima asiză din fundaţie, iar podeaua pe care sunt aşezate pilae-le este spartă în mai multe locuri. Acest edificiu este delimitat la V de zidul cercetat încă din campania din 1997, cu dimensiunile de L = 13 m şi l = 0,55 m, înălţimea maximă fiind de 0,50 m (v. Cronica Cercetărilor arheologice. Campania 1997, Călăraşi, 1998, p. 54), iar la E de un zid, cu o lungime de 16,5 m, lăţimea de 0,60 m, înălţimea de 0,45 m, construit, ca şi zidul de V, în tehnica opus mixtum, legat cu mortar din nisip, pietricele şi cărămidă pisată. Limitele de S şi N nu au fost, încă, surprinse. Zidurile ce compartimentează edificiul sunt orientate EV. Primul zid (L = 9,30 m, l = 0,55 m, H = 0,60 m) este construit din pietre legate cu mortar de bună calitate, iar cel de-al doilea (L = 9 m, l = 0,64 m) este construit din cărămizi şi pietre legate cu mortar. Podeaua instalaţiei de hipocaust este construită din cărămizi pisate şi pietricele legate cu mortar peste care se întinde un strat de mortar consistent. Pe podea se păstrează 72 de pilae din cărămizi (0,30 x 0,30 m) legate cu mortar, înălţimea acestora este cuprinsă între 0,12-0,27 m, distanţa dintre ele variind între 0,15 – 0,20 m. Doar în C1 şi C5, pe unele dintre aceste pilae, au fost surprinse fragmente din tuburile de suspensie (o = 0,18 m). În partea de N a edificiului a fost cercetată o instalaţie de încălzire (praefurnium ?). Aceasta are o formă semicirculară în plan (L = 3 m, l = 1,80 m), iar pereţii sunt construiţi din calupuri de chirpic. Edificiul era alimentat cu apă prin conducte confecţionate din tuburi de lut ars. Astfel de conducte au fost surprinse în trei puncte: o conductă în C3 – formată dintr-un tub fragmentar (L = 0,35 m, o =0,15 m), pe care sunt imprimate în cartuş două ştampile cu LEG XI CL şi două în C4: o conductă formată dintr-un tub fragmentar (L = 0,54 m, o = 0,15 m) şi o conductă (L = 2,40 m) compusă din cinci tuburi (cu lungimi cuprinse între 0,30 – 0,70 m, o = 0,15 m). Faptul că într-una dintre încăperi se află amenajat un bazin (vezi Cronica Cercetărilor arheologice. Campania 1997, Călăraşi, 1998, p. 54), iar celelalte sunt prevăzute cu instalaţie de hipocaust ne face să credem că destinaţia edificiului este una termală. Din zona edificiului au fost recoltate elemente de construcţie (cărămizi, ţigle, olane, piroane şi scoabe), de canalizare, foarte puţine materiale ceramice (opaiţe, vase de uz comun) şi fragmente de recipiente de sticlă (în special unguentaria). Din materialul numismatic recoltat din acest perimetru (8 monede de bronz) doar 3 au fost găsite într-o poziţie stratigrafică sigură, una în S I B ? 10, emisă la Augusta Traiana, pentru Geta Caesar (198-209), iar două în C4 ? 8D, prima bătută la Nikopolis ad Istrum în timpul domniei lui Septimus Severus (193-211), iar cea de-a doua, având emitentul şi atelierul neprecizate, se datează la sf. sec. II – înc. sec. III (circa 196-222). În privinţa datării rămân valabile observaţiile făcute în campania din 1998 (v. Cronica Cercetărilor arheologice. Campania 1998, Vaslui, 1999, p.79), edificiul funcţionând în prima fază de locuire. În zona edificiului nr. 2 a continuat cercetarea începută în campania din 1998, punându-se în evidenţă cele două nivele de locuire (v. Cronica Cercetărilor arheologice. Campania 1998, Vaslui, 1999, p.79). În stadiul actual al cercetării se poate constata că edificiul este compartimentat în cel puţin trei încăperi. Prezenţa unor vase de provizii in situ în una dintre aceste încăperi ne face să credem că aceasta a fost utilizată ca un spaţiu de depozitare şi, probabil, comerţ. Materialul arheologic recoltat din acest perimetru (elemente de construcţie şi material ceramic) este foarte sărac. Cercetarea a continuat şi în zona ? 20-27 unde presupunem existenţa unor amenajări cu caracter temporar (v. Cronica Cercetărilor arheologice. Campania 1998, Vaslui, 1999, p.79), fără ca aceasta să fie finalizată. Din acest perimetru s-a recoltat un foarte bogat material arheologic: fragmente ceramice (vase de lux şi de uz comun), teracote, unelte de fier şi bronz, ace de os, fragmente de sticlă şi trei monede de bronz. Două din ele au putut fi identificate: prima este emisă la Roma în timpul domniei lui Traian, fiind datată între 112 - 117, cealaltă este emisă de atelierul de la Nikopolis ad Istrum în timpul domniei lui Septimius Severus şi este datată între 193 - 211. Studiu arheozoologic, Adrian Bălăşescu, MNIR - C.N.C.P. Lotul faunistic analizat depăşeşte peste 1400 de piese osoase determinate. Materialul provine atât din complexe arheologice (gropile- G32, G33, G34, G40, G41, G42), cât şi din nivelul de cultură. Fauna identificată este reprezentată de specii de animale domestice: Equus caballus (cal), Bos taurus (vită domestică), Ovis aries (oaie), Capra hircus (capră), Sus domesticus (porc), Canis familiaris (câine) şi sălbatice: Meles meles (bursuc), Sus scrofa attilla (mistreţ), Cervus elaphus (cerb), Capreolus capreolus (căprior). În cadrul economiei alimentare a comunităţii de aici creşterea animalelor reprezintă principala preocupare. Dintre animale, se detaşează net bovinele (peste 75% ca număr de fragmente şi 35% ca număr minim de indivizi), care sunt urmate de ovicaprine şi suine. Vânătoarea se pare ca avea un caracter accidental, lucru evidenţiat de faptul ca vânatul este slab reprezentat ca număr de specii, număr de fragmente şi număr minim de indivizi. Faţă de alte aşezări romane, în care s-au făcut analize arheozoologice, şi în care se observă o ameliorare rasiala a speciilor de animale, la Ostrov acest lucru este inexistent. Lotul faunistic avut la dispoziţie şi analizat biometric, evidenţiaza, mai, degrabă, existenţa unor animale domestice autohtone, care însa sunt mai mici chiar decât cele din perioada geto-dacică (este cazul bovinelor, ovicaprinelor şi suinelor). Singura specie care prezintă o rasă nouă, pare a fi câinele, un individ de talie mica de 30 cm. În ceea ce priveşte calul, care în material este prezent printr-un individ cu o talie de 142 cm (un cal de elită), este greu de spus daca el a fost ameliorat rasial de către romani, având în vedere ca astfel de indivizi erau deja crescuţi în comunităţile geto - dacice. Studiu numismatic, Mihai Dima, Institutul de Memorie Culturală În timpul campaniilor din 1998 şi 1999 au fost descoperite, în condiţii stratigrafice clare sau întâmplător, 17 monede romane de bronz (9 piese în 1998 şi 8 în 1999). Cea mai timpurie piesă a fost emisă între anii 112 – 117, iar cea mai recentă între 364 – 367. Monedele se pot repartiza din punct de vedere cronologic în trei categorii. Două emisiuni din prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr., un dupondius din timpul domniei lui Traian, respectiv un sestert ce poartă efigia lui Antoninus Pius, constituie prima categorie. A doua, cea mai bine reprezentată, reuneşte monedele emise între domniile lui Septimius Severus şi Gordian III. Cele 12 exemplare care se încadrează aici sunt emisiuni provinciale, bătute în atelierele de la Nikopolis ad Istrum 4, Marcianopolis 2, Adrianopolis 2, Augusta Traiana 1, Nicea 1. Pentru două monede nu s-a putut preciza nici atelierul de provenienţă, nici emitentul. Ultima categorie este constituită din piesele romane târzii, două la număr, emise de Constantius II şi Valens. O ultimă monedă, ilizibilă, nu a fost încadrată în nici o categorie. Nu au fost descoperite până acum emisiuni datate între anii 143 – 193/211 şi nici din intervalul 238/244 – 347/348.