Istoricul cercetărilor arheologice din România este strâns legat de evoluția arheologiei ca disciplină științifică. Aceasta a dus, la jumătatea secolului al XX-lea, la implementarea unui plan național de cercetare arheologică, care a stabilit teme prioritare și a promovat extinderea săpăturilor la nivelul întregului teritoriu al țării.

Tradiția publicării rapoartelor anuale de cercetare în volumul intitulat Cronica Cercetărilor Arheologice din România a început cu volume listate la imprimanta fostului Institut de Memorie Culturală ce erau distribuite la sesiunile și conferințele arheologice. În 1999, a fost publicat primul volum ce a fost tipărit profesionist, realizat sub coordonarea Direcției Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii, cu sprijinul cIMeC - Institutul de Memorie Culturală, care a asigurat tehnoredactarea, corecturile și realizarea indicilor.

Cu timpul, structura rapoartelor a fost standardizată, incluzând detalii precise despre siturile cercetate (localitate și județ), echipele de cercetare, codul unic de identificare a sitului (codul RAN), raportul detaliat, un rezumat într-o limbă de circulație internațională, bibliografia utilizată și ilustrațiile aferente.

Primul volum al Cronicii publicat în 1994, a inclus aproximativ 270 de rapoarte care sintetizau cercetările desfășurate între anii 1983 și 1992, perioadă în care publicația Materiale și Cercetări Arheologice (MCA) a fost suspendată din cauza contextului economic și politic din România.

Începând cu 1994, fiecare campanie de cercetare arheologică a fost documentată într-un volum distinct, publicat în anul imediat următor desfășurării campaniei, o practică menținută fără întrerupere până în prezent. Cel mai recent volum, care prezintă rezultatele cercetărilor arheologice din campania 2023 a fost publicat în 2024.

Pentru a facilita accesul la rezultatele cercetărilor, volumele corespunzătoare campaniilor din 1999-2011 au fost însoțite de aplicații digitale distribuite pe CD. Acestea, dezvoltate de specialiștii cIMeC (actualmente parte a Institutului Național al Patrimoniului), includeau statistici, indici ai siturilor arheologice, localități, cronologii, imagini mai numeroase și hărți, oferind astfel o perspectivă detaliată asupra cercetărilor arheologice din România. O astfel de aplicație dezvoltată pentru campania din 1999 poate fi accesată aici.

În anul 2005, Institutul de Memorie Culturală a realizat o bază de date, accesibilă online, care integrează toate rapoartele arheologice publicate de-a lungul timpului în cele 31 de volume ale Cronicii Cercetărilor Arheologice. Platforma, care a suferit transformări și îmbunătățiri tehnice succesive, le oferă utilizatorilor posibilitatea de a filtra informațiile în funcție de nevoile specifice, permițând căutări după anul campaniei, județ, localitate, instituții de cercetare, epocă, tipuri de situri sau descriptori specifici. În plus, platforma este integrată cu baza de date Repertoriul Arheologic Național, facilitând accesul direct între cele două baze de date prin intermediul codurilor RAN.

Un avantaj major al utilizării unei baze de date pentru organizarea rapoartelor de cercetare arheologică constă în actualizarea constantă, care include completări și corecturi ale eventualelor informații neclare sau eronate din rapoartele publicate. Spre exemplu, codurile RAN incomplete, incorecte sau omise în volumele tipărite sunt verificate și corectate în baza de date. În plus, în baza de date sunt incluse adesea rapoarte ce nu se regăsesc în volumele tipărite, deoarece nu au fost transmise la timp pentru publicare.

Cronica Cercetărilor Arheologice din România reprezintă una dintre cele mai importante surse bibliografice pentru dezvoltarea Repertoriului Arheologic Național. În anul 2000, baza de date Cronica Cercetărilor Arheologice din România cuprindea doar 1.480 de rapoarte, în timp ce în prezent numără peste 5.700 de rapoarte din 31 de campanii, acoperind toate județele țării. Aceste rapoarte documentează atât săpături sistematice, cât și săpături preventive sau evaluări de teren și diagnostice, consolidând astfel rolul său esențial în documentarea și protejarea patrimoniului arheologic românesc.