Cioroiu Nou | Comuna: Cioroiaşi | Judeţ: Dolj | Punct: Cetate | Anul: 2012
Descriere:
Raport ID:
4930
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Alimentare cu apă şi drenaj; Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 71849.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Cioroiași
Localitate:
Cioroiu Nou
Punct:
Cetate
Localizare:
| 71849.02 |
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Bondoc | Dorel | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
Filip | Gabriela | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia |
Raport:
Săpăturile de pe şantierul arheologic Cioroiu Nou, campania 2012 s-au desfăşurat în perioada 16 iulie - 3 octombrie, fondurile băneşti necesare fiind alocate pe bază de proiect de către Consiliul Judeţean Dolj.
Săpăturile s-au concentrat şi anul acesta în sectorul de nord-vest al fortificaţiei, de fapt singurul neacoperit de culturi agricole. Primele zile au fost afectate curăţării terenului destinat cercetării, de vegetaţia densă crescută ca urmare a precipitaţiilor abundente din primăvara anului 2012. S-au îndreptat profilele săpăturilor anterioare şi s-a procedat la taluzarea peretelui de pământ dintre terme (clădirea A) şi clădirile puse în evidenţă în campaniile de săpături din anii 2010-2011 (clădirile B şi C). Urmare a operaţiunii din urmă, a fost pus în evidenţă un cuptor menajer la adâncimea de -0,75 m faţă de actualul nivel de călcare, situat în vecinătatea colţului de sud-est al clădirii termelor. Cuptorul se distinge pe profil printr-o crustă roşie de pământ puternic ars, groasă de 0,07m. Înălţimea cuptorului era de 0, 32 m, iar lungimea de 0,70 m. La demontarea sa am găsit în interior oase de animale şi câteva fragmente ceramice, fapt ce confirmă utilitatea sa.
Şi la Cioroiu Nou există ca peste tot în Oltenia, aceeaşi problemă a monumentelor romane: demantelarea şi spolierea sistematică a edificiilor în epoca modernă, în vederea extragerii pietrei de calcar. Există situaţii când unele clădiri au fost demantelate total, existenţa lor şi planul putând fi reconstituite numai după amprentele lăsate în pământ de ziduri.
Primul edificiu dintre cele puse în evidenţă în interiorul fortificaţiei de la Cioroiu Nou este clădirea termelor, numită de aici înainte clădirea A. Termele au fost cercetate sistematic în anii 2008-20101, în anul 2012 efectuându-se doar reparaţii minore ale ruinelor conservate deja.
La nord de terme, la o distanţă de 5m de acestea şi având aceeaşi orientare (nord-vest / sud-est), a fost pusă în evidenţă o clădire cu ziduri de piatră, groase de 0,70 m (clădirea B). Interiorul său a fost compartimentat în mai multe camere de formă rectangulară. Utilitatea acestei clădiri nu poate fi precizată în acest moment. Din interiorul său provin fragmente de cărămizi şi ţigle, vase ceramice, monede, obiecte de bronz, os, etc., adică tot ceea ce este firesc să fie descoperit într-o clădire de epocă romană. În timpul săpăturilor, între această clădire şi cea a termelor a fost sesizat un strat subţire de pietriş şi nisip, ceea ce lasă loc presupunerii că între cele două clădiri exista un drum.
La est de clădirea B descrisă mai sus, a fost pusă în evidenţă o alta (clădirea C), a cărei lungime este de 15,70 m. Ziduri au grosimea de 0,60 m şi au fost realizate din piatră de calcar, sâgă şi pietre de râu, legate cu mortar. Interiorul acestei clădiri a fost pavat cu pietre de râu şi sâgă, putând fi vorba despre o curte interioară. Pe laterala de nord a clădirii i-a fost ataşată cel puţin o cameră. Din interiorul clădirii provine o cantitate mare de materiale arheologice: ceramică de uz casnic şi pictată, monede, fibule, alte obiecte de fier şi bronz, etc. Foarte interesant, au ieşit la iveală şi câteva fragmente informe de la una sau mai multe statui de bronz, precum şi resturi de zgură de plumb.
Thermele (clădirea A) şi celelalte două clădiri prezentate aici (clădirile B şi C) datează cu siguranţă din prima jumătate a secolului III. Această cronologie se bazează pe materialele descoperite în interiorul lor, ce oferă posibilităţi de datare (fibule şi monede). Urmele consistente de arsură şi tăciuni observate în timpul săpăturilor atestă faptul că au sfârşit într-un chip violent. Şi întrucât monedele şi fibulele descoperite aici nu depăşesc mijlocul secolului III, există motive serioase pentru a plasa cronologic momentul distrugerii lor în timpul războiului cu carpii din anul 2472.
După acest episod, la o dată ce nu poate fi precizată, activitatea de construcţie a fost reluată. La nord de clădirea B, au fost descoperite urmele altor clădiri, cu ziduri groase de 0,30m. Pentru ridicarea lor s-au folosit piatră de calcar şi de râu, legate cu mortar. Deşi au aceeaşi orientare ca cea a clădirilor precedente, nivelul superior în care au fost aflate, traseul şi grosimea zidurilor exclude contemporaneitatea lor cu cele dintâi.
O altă construcţie de aceeaşi factură a fost surprinsă şi în interiorul clădirii cu interiorul pavat cu piatră despre care am vorbit mai sus (clădirea C). Peste acest pavaj a fost construită o clădire cu cel puţin două camere, cu ziduri grose de 0,40 m, realizate din pietre şi cărămizi sparte legate cu mortar.
O datare precisă a acestor construcţii ridicate cândva după mijlocul secolului III, este imposibilă în stadiul actual al cercetărilor. Nu le vom numerota aici, datorită faptului că planul lor nu este complet încă. Materialele arheologice prelevate din interiorul lor (ceramică, monede) sunt de epocă romană. În comparaţie cu clădirile A, B şi C din prima jumătate a secolului III, zidurilor lor sunt însă mult mai subţiri, părând mai degrabă nişte improvizaţii. Chiar şi materialele de construcţie din care au fost realizate, provin din spolierea clădirilor din prima jumătate a secolului III: pietre, fragmente de ţigle, olane şi cărămizi (nici una întreagă). Pentru pavarea interiorului lor au fost folosite ţigle şi cărămizi sparte, fragmente de tubuli şi olane, chirpici, fragmente ceramice, pietre de râu.
În continuare, s-a trecut la secţionarea sistemului defensiv în vederea stabilirii continuităţii elementelor sale (valuri, berma, şanţuri) în sectorul de nord-vest al fortificaţiei, unde acestea nu mai sunt vizibile pe teren. Lucrările de terasare a terenului efectuate în timpul regimului comunist în vederea obţinerii de terenuri agricole, le-au nivelat/astupat cu totul.
Au fost puse în evidenţă două şanţuri, două valuri şi o berma, ca de altfel şi pe celelalte laturi ale fortificaţiei, după cum urmează.
Vallum 1: a fost realizat cu pămîntul gaben rezultat din săparea şanţului Fossa 1 şi are o lăţime maximă de 7 m.
Berma: a fost realizată dintr-un pământ de culoare galben-cenuşie şi se găseşte la baza valului 1, în vederea unei mai bune stabilităţi a acestuia; lăţime - 2,50 m.
Fossa 1: a fost săpată în forma literei V, cu braţele larg deschise; conţine în umplutură o mare cantitate de ţigle, pietre, cărămizi şi chiar un fragment de coloană; lăţime gură- 7,80 m; adâncime- 1,90 m.
Vallum 2: a fost realizat cu pământul galben rezultat din săparea şanţului Fossa 2; lutul galben prezintă intruziuni de culoare albă; a fost străpuns într-o perioadă ulterioară ridicării lui, de două gropi (moderne?); lăţime maximă- 4 m.
Fossa 2: a fost surprins doar la partea sa inferioară (ic-ul); a fost săpat în forma literei V, cu vârful rotunjit; umplutura sa conţine fragmente ceramice, chirpici şi tăciuni; lăţime gură- 3,50 m.
În exteriorul sistemului defensiv au fost depistate mai multe gropi menajere ce conţineau fragmente ceramice, ţigle şi cărămizi fragmentare, precum şi oase de animale. [Dorel Bondoc]. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
[1]. 1 Despre termele legiunii VII Claudia de la Cioroiu Nou, vezi D. Bondoc, Cioroiu Nou. 100 descoperiri arheologice / One hundred archaeological discoveries, Craiova 2010, p. 13-16.
2 Despre datarea acestui eveniment, I. Piso, Războiul lui Philippus cu carpii, In memoriam Constantini Daicovici, Cluj 1974, p. 301-302.
2 Despre datarea acestui eveniment, I. Piso, Războiul lui Philippus cu carpii, In memoriam Constantini Daicovici, Cluj 1974, p. 301-302.