Giurgeni | Judeţ: Ialomiţa | Punct: Piua Pietrii | Anul: 2000


Descriere:

Raport ID:
1175
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 93655.02 |
Județ:
Ialomița
Unitate administrativă:
Giurgeni
Localitate:
Giurgeni
Punct:
Piua Pietrii
Toponim:
Orașul De Floci
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Mihai Daniela participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Oţa Silviu Ion participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Păunescu Anca participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Costea Irina participant Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Raport:
Cercetările arheologice întreprinse în vatra abandonată a oraşului medieval din Ţara Românească - Oraşul de Floci (secolele XV - XVIII) au adus contribuţii substanţiale la cunoaşterea multiplelor aspecte ale civilizaţiei urbane. În campania iulie - august 2000 cercetarea s-a continuat pe Grindul nr. 1, unde în campaniile anterioare s-au descoperit şi cercetat 10 locuinţe de suprafaţă, o locuinţă cu pivniţă, biserica nr. 2, în jurul căreia a fost cercetat cimitirul, ateliere meşteşugăreşti, vetre în aer liber, gropi menajere. Prin cartarea acestor descoperiri ne propunem să obţinem informaţii asupra lotizării zonei şi reconstituirea tramei stradale pe un segment din suprafaţa oraşului. În acest scop au fost trasate 4 secţiuni, orientate N - S ce însumează o suprafaţă de 123 m2. Ele au fost concentrate în apropierea locuinţei cu pivniţă, la V de Biserica nr. 2. Au fost surprinse în continuare cele două nivele de locuire, datate în a doua jumătate a secolului XV şi în secolele XVI - XVII, distruse de puternice incendii. Au fost dezvelite parţial resturile a două locuinţe şi ale unui atelier de prelucrare a metalelor din secolul XV, urmele unui cuptor de ars ceramica şi patru locuinţe ce aparţin secolelor XVI - XVII. Între ele s-au descoperit numeroase gropi menajere, de diferite dimensiuni, ce au străpuns nivelele de locuire. Cele mai multe se pot data pe baza inventarului arheologic în cursul secolelor XVII - XVIII. Locuinţele de suprafaţă din ambele nivele de locuire au fost construite din chirpic, pe structură de lemn. Cele din nivelul datat în cursul secolelor XVI - XVII, păstrau pe suprafaţa podelei urmele vetrei sau ale unei sobe pentru care s-au folosit oale cahlă şi cahle placă, smălţuite, diferit decorate. De asemenea au mai fost descoperite şi două morminte de adulţi, deranjate, relativ depărtate de aria cimitirului ce înconjura Biserica nr. 2. Materialul arheologic recoltat (ceramică, unelte, monede) se află depozitat la MNIR, fiind în curs de restaurare. În campania viitoare se va continua prelungirea secţiunilor pentru a obţine profile transversale ale grindului nr. 1 şi se va urmări frecvenţa complexelor în cele două nivele de locuire incendiate. Tot în cursul acestei campanii au fost dezvelite fundaţiile Bisericii nr. 1 de pe grindul 6, în vederea conservării primare a fundaţiilor, precum şi a fragmentului de zidărie care se mai păstrează, în vederea întocmirii unui proiect de restaurare. Se preconizează punerea în valoare a monumentului într-un circuit turistic al zonei. Planşa 23 ... Vezi mai mult Vezi mai puțin