În vara anului 2023, a avut loc a șaptea campanie de cercetare arheologică pe situl mănăstirii medievale de la Igriș, comuna Sânpetru Mare, județul Timiș (ultimele două decenii ale secolului al XII-lea – începutul secolului al XVI-lea). Obiectivul principal a fost cercetarea unui segment al așezământului monastic, dezvoltat în partea de sud a bisericii abațiale. Pe termen lung, se urmărește stabilirea planului de ansamblu al mănăstirii și cercetarea anexelor care o compuneau, cercetarea din 2023 reprezentând un prim pas în această direcție. Un alt scop al cercetării a fost verificarea stratigrafiei generale din partea sudică a sitului arheologic. Conform planului tipic al abațiilor cisterciene, secțiunile trasate în anul 2023 sunt localizate în zona scriptoriului sau a încăperii de locuit a călugărilor, precum și în zona bucătăriei și a camerei de încălzire. Au fost trasate trei secțiuni, N1/2023, N2/2023, N3/2023, orientate pe axa E-V, cu dimensiuni de 5x5 m, iar tangent cu acestea, trei alte secțiuni la sud, O1/2023, O2/2023, O3/2023. În cadrul acestor săpături arheologice au fost descoperite construcții pe aproape întreaga suprafață a secțiunilor investigate, care aparțin mai multor faze de construcție, spațiul evoluând de la structuri mari la spații compartimentate cu diverse destinații, dotate cu o rețea de canale pentru alimentare și evacuare a apei (Fig. 2). În partea de est a suprafeței cercetate, în secțiunile N1-O1, a fost identificată o încăpere delimitată pe laturile vest și nord de ziduri (Fig. 3). La nivel de elevație, zidul nordic, identificat în secțiunea M3/2023, orientat V-E, susține baze de stâlpi, încăperea fiind compartimentată astfel în travei. O construcție dreptunghiulară cu un contrafort în colțul nord-vest aparține, de asemenea, ultimei faze de construcție (Fig. 4). Aceasta ar putea fi un turn, construit în secolul al XVI-lea, când mănăstirea a fost transformată în fortăreață. Aceasta suprapune o structură mai veche din cărămidă, care avea o zonă de gătit pe latura sudică, acoperită de funingine și fragmente ceramice și oase de animale (Fig. 5). În secțiunea N3/2023 a fost dezvăluită continuarea acestei structuri, având forma unui cuptor cu boltă din cărămidă și gura de alimentare, suprapus de turnul menționat anterior în secolul al XVI-lea (Fig. 6). În secțiunile N2/2023, N3/2023 și O2/2023, a fost descoperită o rețea de canale de aducțiune și evacuare, unele orientate nord-sud-est, altele cu direcția vest-est (Fig. 8). Canalele situate la o adâncime mai mică, imediat sub nivelul de călcare, ar putea face parte dintr-un sistem de încălzire de tip hypocaust, după cum sugerează un fragment de placă de piatră cu o gaură circulară descoperit în această zonă. Zidurile din secțiunea M3/2023 suprapun o locuință cu cuptor, care avea o podea din lut, datând din secolele XI-XII (Fig. 11). Pe podeaua acesteia au fost descoperite fragmente de cazane din lut. Aceasta reprezintă faza de locuire a așezării care a existat pe sit înainte de întemeierea abației cisterciene în 1179. În ceea ce privește descoperirile de artefacte, se remarcă o cantitate semnificativă de ceramică din secolele XIII-XV, dintre care se evidențiază vase de gătit austriece importate, cu mărci de olar. De asemenea, au fost înregistrate fragmente de piatră arhitecturală din cadre de uși și ferestre, nervuri de boltă și piese de paviment. Obiectele metalice sunt mai puține: câteva monede și diverse obiecte gospodărești. Stratigrafia generală din zona bisericii cisterciene a fost de asemenea verificată în partea sudică a mănăstirii. Fiind o primă campanie de cercetare în această zonă a anexelor monastice, deocamdată nu se poate propune o evoluție cronologică și planimetrică precisă a acestor spații, cercetările viitoare având rolul de a clarifica ultimele întrebări legate de evoluția acestei părți a ansamblului monastic.