Inlăceni | Comuna: Atid | Judeţ: Harghita | Punct: castrul roman Vár / Cetate | Anul: 2022
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Inlăceni, com. Atid, jud. Harghita, Punct: castrul roman Vár / Cetate
Raport ID:
6889
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană;
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 83829.01 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Atid
Localitate:
Inlăceni
Punct:
Castrul Roman Vár / Cetate
Localizare:
| 83829.01 |
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică sistematică
Lista Ilustrațiilor - 9
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Sidó | Katalin | participant | Universitatea din Pécs |
| Visy-Késmárky | Rita | participant | Universitatea din Pécs |
| Ábrahám | Bence | participant | Universitatea din Pécs |
| Göblyös | Simonetta | participant | Universitatea din Pécs |
Raport:
Altfel decât multe alte castre romane din Dacia, fortificaţia de la Inlăceni este așezată pe un platou, reprezentând cumpăna apelor între bazinele hidrografice ale Târnavei Mari şi Târnavei Mici, la o altitudine de circa 700-720 m. Locul cunoscut de localnici drept „Cetate” (în lb. maghiară Vár) se află la limita de est a localităţii Inlăceni (în lb. maghiară Énlaka). O mare parte a terenului pe care este aşezat castrul roman este folosit azi drept fâneață.
Situl este cunoscut în literatura de specialitate încă din a doua jumătate a sec. XIX, când a fost descrisă de F. Müller[1] şi ulterior Orbán Balasz[2]. Primele săpături documentate ştiinţific au fost efectuate de Zoltan Székely în anii 1946-1947[3] şi apoi Mihail Macrea în 1950[4]. În 2008 şi 2016 (fig. 1) castrul a fost cercetat magnetometric de echipe de cercetare din cadrul Institutului German de Arheologie[5]. Din 2016 cercetările de teren au fost reluate de Zsolt Visy[6].
Cercetările arheologice din campania anului2022 au fost determinate de nevoia verificării prin săpături a ipotezelor despre cronologia sitului, formulate de Rainer Komp ca urmare a cercetării sale magnetometrice[7]. Aşa cum a fost propus în planul multianual de cercetare, în cel de-al treilea an, săpătura s-a concentrat pe turnul de nord din cadrul la porta praetoria. Secţiunea a fost trasată pornind de la rezultatele cercetării magnetometrice ale lui Komp (fig. 2), care a postulat aici trei faze cronologice[8]. La fel ca şi în campaniile precedente, cercetarea din acest an nu a confirmat ipoteza existenţei unui val interior şi a unuia exterior, presupuse de Komp. Obiectivul specific al cercetării din 2022 a fost astfel verificarea poziţiei porta praetoria şi a dimensiunilor turnului.
Săpăturile efectuate la Inlăceni în 2022 au condus în principal la următoarele rezultate:
1.Cercetările din segmentul de vest al secţiunii M-N, cu dimensiunile de 43 x 1 m, nu au putut confirma presupunerea lui Komp despre existenţa aici a mai multe turnuri poartă de dimensiuni mari. În partea de est a secţiunii trasate (aproximativ în 1/3) în şanţul de apărare s-a descoperit dărâmătura zidului de apărare din faza de piatră a castrului (fig. 3).
2. Judecând situaţia pe baza prospecţiunilor magnetometrice şi de suprafaţă, zidul castrului de piatră continuă pe direcţia spre nord faţă de turnul de nord a porta praetoria. Această situaţie s-a confirmat de săpăturile din campania raportată. Explicația acestui fenomen, observat şi în alte părţi ale perimetrului castrului, trebuie fi căutată după toate probabilităţile în alunecările de teren specifice acestui areal.
3.Cu regret, zidul de incintă cu o lăţime de circa 1,50 m s-a păstrat doar sub nivelul roman de călcare. Cu toate acestea, s-a observat – ca şi în cazul cercetărilor de la porta principalis dextra, că castrul de piatră a avut două faze de construcţie. Ridicat pentru prima dată în anul 149, castrul a fost construit fără turnuri de poartă. Acestea de la urmă au fost edificate abia la momentul unor reparații şi renovări de la începutul sec. al III-lea, pe locul unor segmente demolate ale zidului de incintă din preajma deschiderii de poartă. În afară de nivelul inferior al zidului, pe partea lui exterioară s-a putut observa urme foarte distruse ale zidăriei unui turn (fig. 4-5).
4.Au fost cercetate prin săpături trei secţiuni ale turnului de poartă cu o lăţime de circa 4,5 m. Din cauza distrugerilor nu s-a putut stabili cu precizie mersul peretelui exterior al turnului. Zidăria pereților laterali ar fi putut atinge grosimea de circa 1 m, iar a celui exterior – de circa 1,20-1,50 m.
5.Pe partea de sud a turnului de poartă s-a descoperit un segment din via praetoria. Din rezultatele cercetărilor anterioare se cunoaşte faptul că poarta era dublă, cu un perete ce despărţea drumul de ieşire din castru în două benzi separate. Stâlpul descoperit spre sfârşitul campaniei era plasat pe mijlocul porţii duble şi a contribuit la estimarea lățimii via praetoria: segmentul descoperit atingea lățimea de 3,5 m şi astfel lățimea totală a drumului, împreună cu stâlpul median, poate fi estimată la circa 7,5 m, ceea ce corespunde observaţiilor din alte părţi.
6.După curățarea dărâmăturii de zidărie, s-a putut cerceta şanţul de apărare a castrului, în care s-au putut identifica trei faze cronologice. Pe partea marginală dinspre interior, şanţul se extinde până sub fundația de piatră a zidului de incintă, astfel încât aici poate fi vorba de faza castrului de pământ. Drept dovadă a acestei interpretări poate servi şi fragmentul de terra sigillata, recuperat din stratul fără descoperiri (fig. 6). Judecând după grosimea redusă a acestui nivel, el poate fi data în perioada primei jumătăţi a sec. II-lea.
7.A doua şi a treia fază a șanțului de apărare corespunde castrului de piatră. Mutarea cu 1 – 1,5 m înspre exterior a axului şanţului din faza III-a este o consecință a faptului că turnul de poartă a fost construit în exteriorul zidului iniţial. Pe baza acestei constatări, faza a II-a a şanţului – fără descoperiri arheologice, poate fi pusă în legătură cu nivelul iniţial de construcţie a castrului de piatră în anul 149, iar faza a III-a – cu faza de refaceri de la începutul secolului al III-lea, probabil din perioada împăratului Caracalla, când se construiesc turnurile de poartă (fig. 7-8).
8.Pe parcursul săpăturilor au fost făcute o serie de descoperiri de piese arheologice, în cea mai mare parte fragmente de vase ceramice. S-au mai descoperit o numeroase fragmente de tigle şi olane. De menţionat este un fragment tegular cu urmele unei presupuse inscripţii din două rânduri […]TO / […]PILA (fig. 9). Toate aceste piese, la fel ca şi arhiva ştiinţifică sunt depuse la Muzeul „Molnár István” din Cristuru Secuiesc.
... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Abstract [EN]:
Previous results were to determine the full extent and warehouse wing of the principia, followed by the eastern, northern and southern vallum trimming in 2016, 2019 and 2021. The purpose of the excavations was also to verify or refute the three- and four-period defensive works assumed by Komp. The 2022 excavation did not confirm his complicated periodization. The wall of the stone fort runs further north of the northern gate tower of the porta praetoria, based on previous surveys and geophysical surveys. The cause of this phenomenon was the slipping of the clay soil. The porta praetoria had two phases. For the first time, in 149, it was built without gate towers or only with not identifiable inner towers, the known towers were erected only at the time of repair and renovation at the beginning of the 3rd century. On the south side of the gate tower, a detail of the via praetoria was unearthed. The protective trench had three periods. The innermost one extends also under the stone foundation of the castellum, so this was the trench of the palisade camp. The II and III defensive trenches belonged to the stone-walled fortress. The pushing of the axis of trench III by one and a half meters out is a consequence of the fact that the wall of the tower jumped out of the former wall plane. Trench II can be linked to the stone fort in 149 and Trench III to the fort restored at the beginning of the third century, presumably during the time of Caracalla, when the gate towers were built. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
[1]. F. Müller, Mitteilungen der k.k.Central Commission zu Erforschung und Erhaltung der Baudenkmaler 4 (1859).
[2]. Balász Orbán, A Székelyföld Leírása Történelmi, Régészeti, Természetrajzi S Népismei Szempontból. I. Udvarhelyszék (Pest1868), 124-25.
[3]. Balász Orbán, A Székelyföld Leírása Történelmi, Régészeti, Természetrajzi S Népismei Szempontból. I. Udvarhelyszék (Pest1868), 124-25.
[4]. Zoltán Székely, "A Háromszéki Római Erődrendszer," in Jegyzetek. Dacia Történetéhez (Sf. Gheorghe: 1946); "Raport Despre Cercetările Arheologice Executate De Muzeul Regional Din Sf. Gheorghe Între Anii 1945-1955, Inlăceni," in Almanah (Sf. Gheorghe: 1956).
[5]. M. Macrea, "Apărarea Graniţei De Vest Şi Nord-Vest a Daciei Pe Timpul Împăratului Caracalla," Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie 8, no. 1-4 (1957); "Garnizoanele Cohortei Viii Raetorum În Dacia," in Omagiu Lui Constantin Daicoviciu Cu Prilejul Împlinirii a 60 Ani (Bucureşti: 1960).
[6]. Alexandru Popa et al., „Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen. Ein Deutsch-Rümänisch-Moldauisches Forschungsprojekt an Der Ostgrenze Der Römischen Provinz Dacia" Ephemeris Napocensis (Cluj) 20 (2010); Rainer Komp, "Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.- 20.10.2016, „Ephemeris Napocensis (Cluj) XXIV (2017).
[7]. Pentru bibliografie a se vedea - Zsolt Visy, "The Castellum at Inlăceni/Énlaka and the Eastern Limes of Dacia," Angvstia 25 (2021).
[8]. Komp, "Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.-20.10.2016."
[9]. Ibid., 257 fig. 3.
[2]. Balász Orbán, A Székelyföld Leírása Történelmi, Régészeti, Természetrajzi S Népismei Szempontból. I. Udvarhelyszék (Pest1868), 124-25.
[3]. Balász Orbán, A Székelyföld Leírása Történelmi, Régészeti, Természetrajzi S Népismei Szempontból. I. Udvarhelyszék (Pest1868), 124-25.
[4]. Zoltán Székely, "A Háromszéki Római Erődrendszer," in Jegyzetek. Dacia Történetéhez (Sf. Gheorghe: 1946); "Raport Despre Cercetările Arheologice Executate De Muzeul Regional Din Sf. Gheorghe Între Anii 1945-1955, Inlăceni," in Almanah (Sf. Gheorghe: 1956).
[5]. M. Macrea, "Apărarea Graniţei De Vest Şi Nord-Vest a Daciei Pe Timpul Împăratului Caracalla," Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie 8, no. 1-4 (1957); "Garnizoanele Cohortei Viii Raetorum În Dacia," in Omagiu Lui Constantin Daicoviciu Cu Prilejul Împlinirii a 60 Ani (Bucureşti: 1960).
[6]. Alexandru Popa et al., „Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen. Ein Deutsch-Rümänisch-Moldauisches Forschungsprojekt an Der Ostgrenze Der Römischen Provinz Dacia" Ephemeris Napocensis (Cluj) 20 (2010); Rainer Komp, "Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.- 20.10.2016, „Ephemeris Napocensis (Cluj) XXIV (2017).
[7]. Pentru bibliografie a se vedea - Zsolt Visy, "The Castellum at Inlăceni/Énlaka and the Eastern Limes of Dacia," Angvstia 25 (2021).
[8]. Komp, "Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.-20.10.2016."
[9]. Ibid., 257 fig. 3.
Bibliografie:
1. Orbán, B. (1868). A Székelyföld Leírása Történelmi, Régészeti, Természetrajzi S Népismei Szempontból. I. Udvarhelyszék. Pest.
2. Komp, R. (2017). Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.-20.10.2016. Ephemeris Napocensis (Cluj), XXIV, 249-258.
3. Macrea, M. (1957). Apărarea Graniţei De Vest Şi Nord-Vest a Daciei Pe Timpul Împăratului Caracalla. Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, 8(1-4), 285-311.
4. Macrea, M. (1960). Garnizoanele Cohortei VIII Raetorum În Dacia. În Omagiu Lui Constantin Daicoviciu Cu Prilejul Împlinirii a 60 Ani, 339-352. Bucureşti.
5. Müller, F. (1859). Mitteilungen der k.k. Central Commission zu Erforschung und Erhaltung der Baudenkmaler, 4.
6. Popa, A., Cociş, S., Klein, C., Gaiu, C., Man, N. (2010). Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen. Ein Deutsch-Rümänisch-Moldauisches Forschungsprojekt an Der Ostgrenze Der Römischen Provinz Dacia. Ephemeris Napocensis (Cluj), 20, 101-128.
7. Székely, Z. (1946). A Háromszéki Római Erődrendszer. În Jegyzetek. Dacia Történetéhez, 39-43. Sf. Gheorghe.
8. Székely, Z. (1956). Raport Despre Cercetările Arheologice Executate De Muzeul Regional Din Sf. Gheorghe Între Anii 1945-1955, Inlăceni. În Almanah, 31-40. Sf. Gheorghe.
9. Visy, Z. (2021). The Castellum at Inlăceni/Énlaka and the Eastern Limes of Dacia. Angvstia, 25, 117-140.
2. Komp, R. (2017). Preliminary Field Report on a Geomagnetic Survey of a Roman Auxiliary Camp in the Community of Inlăceni/Énlaka, Romania, 17.10.-20.10.2016. Ephemeris Napocensis (Cluj), XXIV, 249-258.
3. Macrea, M. (1957). Apărarea Graniţei De Vest Şi Nord-Vest a Daciei Pe Timpul Împăratului Caracalla. Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, 8(1-4), 285-311.
4. Macrea, M. (1960). Garnizoanele Cohortei VIII Raetorum În Dacia. În Omagiu Lui Constantin Daicoviciu Cu Prilejul Împlinirii a 60 Ani, 339-352. Bucureşti.
5. Müller, F. (1859). Mitteilungen der k.k. Central Commission zu Erforschung und Erhaltung der Baudenkmaler, 4.
6. Popa, A., Cociş, S., Klein, C., Gaiu, C., Man, N. (2010). Geophysikalische Prospektionen in Ostsiebenbürgen. Ein Deutsch-Rümänisch-Moldauisches Forschungsprojekt an Der Ostgrenze Der Römischen Provinz Dacia. Ephemeris Napocensis (Cluj), 20, 101-128.
7. Székely, Z. (1946). A Háromszéki Római Erődrendszer. În Jegyzetek. Dacia Történetéhez, 39-43. Sf. Gheorghe.
8. Székely, Z. (1956). Raport Despre Cercetările Arheologice Executate De Muzeul Regional Din Sf. Gheorghe Între Anii 1945-1955, Inlăceni. În Almanah, 31-40. Sf. Gheorghe.
9. Visy, Z. (2021). The Castellum at Inlăceni/Énlaka and the Eastern Limes of Dacia. Angvstia, 25, 117-140.