Isaccea | Comuna: Oraș Isaccea | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate | Anul: 2023
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Isaccea, jud. Tulcea, [Noviodunum], Punct: Cetate, Incinta de Nord
Raport ID:
7100
Anul cercetarii:
Perioade:
Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
La Tène; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca romano-bizantină; Epoca bizantină; Epoca medievală mijlocie; Epoca medievală târzie; Epoca modernă;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Aşezare civilă; Locuire militară; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 159696.05 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Oraș Isaccea
Localitate:
Isaccea
Punct:
Cetate
Sector:
Incinta De Nord
Localizare:
| 159696.05 |
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică sistematică
Lista Ilustrațiilor - 10
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Stănică | Aurel | responsabil | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Dinu | Niculina | participant | Muzeul Brăilei „Carol I” |
Raport:
Incinta de Nord - Istoricul cercetărilor. În cazul Incintei de Nord, au fost realizate săpături arheologice de salvare în 1955 și 1956, care au fost continuate în 1970 și 1971, cu o înregistrare mai detaliată, însoțită de un plan al monumentelor descoperite[1]. Cele patru campanii de cercetări au fost valorificate în două rapoarte, ce cuprind descrierea descoperirilor începând la de vest la est. Au fost realizate un număr de șapte (!!!) secțiuni, care au surprins ruinele unor construcții civile, edificii termale, succesiuni de ziduri, etc. Pentru incintă avem un plan care consemnează turnurile, curtinele și informații sumare referitoare la tipurile de mortare utilizate. Astăzi, de-a lungul plajei (Faleză sau Incintă Nord) se pot observa pe cca. 300 m lungime și o lățime de cca. 20 - 30 m (funcție de nivelul apelor Dunării), ruinele dinspre N ale orașului și posibil, ale portului antic. Săpăturile arheologice de salvare de pe faleza Dunării, au stabilit „trei faze” de refacere a fortificației. Totodată, s-a observat existența unor edificii importante – doua thermae, locuințe, o basilica și zidul de incintă nordic prevăzut cu 7 turnuri de apărare semicirculare la exterior, dintre care două flancau o poartă sau o instalație portuară. Eroziunea accentuată a malului de apele fluviului, nu au permis evidențierea edificiilor și etapelor de locuire atribuite perioadei medio-bizantine. Punctual au fost înregistrate complexe menajere, instalații de încălzit-gătit, locuințe, “numeroase descoperiri mărunte”, material ceramic divers, care acoperă intervalul secolelor X-XIV. Acest aspect sugerează la finalul sec. X, o reutilizare o incintei nordice din perioada romano-bizantină. Observații s-au realizat și în august-septembrie 1990, prilej cu care s-a efectuat o „acțiune de curățare și trecere în plan a turnurilor de la incinta nordică, perfect vizibile pe plaja de pe malul Dunării, fiind completată cu o verificare a zonei aflată la NV de bazilica creștină”[2]. Începând cu anul 2002, colectivul de cercetare a monitorizat fenomenul eroziunii malurilor Dunării și efectelor schimbării cursului asupra incintei de nord a cetății, fapt ce a condus la o restrângere/extindere a ariei locuite. Proiectul de cercetare a vizat obținerea de date batimetrice, cu scopul de a evidenția aspectul, direcția de dispunere a structurilor submerse, suprafața afectată și identificarea instalațiilor portuare. Un alt obiectiv îl constituie cercetarea geoarheologică a sitului arheologic Noviodunum, în vederea identificării locației/locațiilor portului antic/porturilor antice, în contextul mai larg al liniei Dunării Inferioare, care corespunde limitei graniței romane cunoscută sub denumirea de Limes Romanus. Identificarea posibilelor structuri portuare (bazine portuare, chei, docuri, diguri) și structurile terestre adiacente (antrepozite), care reprezintă o direcție de cercetare de o importanță majoră, având în vedere rolul deținut de situl Noviodunum, ca bază a flotei romane de la Dunărea de Jos - Classis Flavia Moesica. De asemenea, un alt aspect luat în considerație, se referă la utilizarea acestor structuri, precum și eventuale reparații ale acestora și implicarea în vastul comerț din secolele X-XV a sitului de la Noviodunum. Revărsarea și retragerea ciclică a Dunării afectează semnificativ ruinele laturii de nord a cetății Noviodunum, astfel că monumentele cercetate și înregistrate în anii ’50 și ‘70 ai secolului trecut, se degradează de la an la an. În urma activităților de monitorizare, în punctul Pontonul Vechi, aflat în continuarea Incintei de Nord, spre est, a fost semnalată prima data în anul 2003 existența unor edificii, apoi observațiile au continuat în 2005, dar oscilațiile nivelului Dunării și aluviunile depuse de aceasta, au făcut imposibilă o continuare a investigațiilor în anii următori. Pontonul Vechi reprezintă locația unde a existat un număr de cel puțin patru structuri din lemn, care aparțineau unor debarcadere utilizate la încărcare cereale sau îmbarcare/debarcare echipe muncitori și specialiști implicați în lucrările pentru rețelele de înaltă tensiune, conducte de gaz etc. În primăvara anului 2011, în punctul Pontonul Vechi au fost observate noi segmente de ziduri, care ne indică prezența unor edificii. De această dată, zidul observat la suprafața solului, cu o lățime de 1,70 m, diferit de descoperirile anterioare, ne-a atras atenția în mod deosebit. În luna iunie a anului 2012, în nord-estul falezei a fost observat același segment de zid, orientat est-vest. Acesta este situat la aproximativ 100 m est de ruinele incintei de nord, înregistrate de I. Barnea, și se află în afara traseului cunoscut al zidului de incintă. Odată cu retragerea/scăderea cotelor apelor Dunării, în luna septembrie, la o atentă cercetare a zonei am identificat în continuare și un segment de zid ce părea ușor curb, astfel că există posibilitatea existenței aici a unui important edificiu, probabil o bazilică. În cadrul unui protocol încheiat între ICEM Tulcea și Universitatea Aix-Marseille (AMU), în iulie 2020, au fost reluate cercetările în punctul Pontonul Vechi[3]. A fost identificat un edificiu, fiind observate două momente: unul de abandon/incendiere și unul de nivelare/amenajare, care oferă o sugestie importantă cu privire la utilizarea terenului din proximitatea malului Dunării între a doua jumătate a sec. I p.Chr. și mijlocul sec. III p.Chr. Cele două edificii cercetate, sugerează existența unor antrepozite în apropierea bazinului portuar, ce oferea și legătură directă cu rețeaua de drumuri. Nu trebuie exclusă existența unui “cartier” ce deservea Classis Flavia Moesica, având în vedere că vadul de traversare a Dunării se afla la 800 m spre est de acest punct. Astfel, se poate explica rețeaua de valuri din pământ existente pe latura de est a sitului. De asemenea, un bazin portuar putea fi amenajat în această zonă, pentru a putea fi accesat cu ușurință de ambarcațiuni civile și militare. Pentru motivarea intervenției realizate în ultima campanie, inserăm și rezultatele campaniei din anul 2002 și 2022. Nivelul scăzut al Dunării a fost la cote istorice în vara anului 2022, fapt care a permis realizarea de observații inedite pentru Incinta de Nord și presupusul Turn de Colț (Turn I pe planul publicat în 1984)[4]. Cu toate că a existat o intervenție în 1990, nu avem o completare a planului cunoscut[5] sau care au fost obiectivele acesteia. În anul 2002, la începutul lunii septembrie, nivelul scăzut al Dunării ne-a permis să observăm un aliniament de pari în zona turnului 3 (T3). Parii de lemn nu au fost înregistrați de săpăturile arheologice cu caracter de salvare de pe faleza Dunării (Incintă Nord), efectuate în anii 1955, 1956, 1970 1971. Cu acest prilej a fost efectuat un sondat în zona Turnului 3. Perimetrul investigat a fost curățat de depunerile de nisip și pietriș. A fost înregistrat un semicerc din pari (piloți) de lemn, care au fost bătuți în solul nisipos. Acești piloți de lemn erau dispuși pe 2, 3 şi 4 rânduri şi erau mărginiți sau încadrau la vest şi la est blocuri paralelipipedice din piatră şi pietre de dimensiuni mici. La turnul 2 a fost observată aceeași structură din piloți de lemn dispuși pe 2, 3 sau 4 rânduri şi încadrați de câte două blocuri de piatră, la E şi la V. În urma sondajului efectuat în zona turnului 3, s-a putut constata că parii erau ascuțiți la un capăt, aveau lungimea între 0,60 - 0,90 m şi diametrul cuprins între 0,08 - 0,18 m. Piloții de lemn, au fost bătuți în solul nisipos, partea superioară (capetele) a fost acoperită cu piatră şi mortar (cu mici bucățele de cărămidă). Constructorii antici au folosit piloții de lemn şi platforma de mortar, ca soluție tehnică pentru a stabiliza terenul în vederea edificării construcției de piatră. Din platformă se mai păstrează un mic segment, ce se leagă de zidul de incintă. Şi, în interiorul semicercului, au apărut pari din lemn, fie grupați, fie separați, lucru care ne-a făcut să presupunem că la momentul realizării construcției, pe întreaga suprafață a viitorului turn au fost bătuți piloți în solul nisipos, în vederea consolidării terenului. În timp, datorită alternanței nivelului Dunării şi a perioadelor de îngheț – dezgheț, pietrele şi materialul tegular purtat de ape au măcinat platforma de mortar şi au distrus piloții din lemn. În fața presupusului Turn de Colț (TI), la aproximativ 2,5 m în fața acestuia, se putea observa un segment dintr-un zid prăbușit, realizat din cărămizi (0,30 m) așezate pe cant şi piatră (opus mixtum), legat cu mortar de var, nisip, prundiș şi mici fragmente de cărămidă. Zidul identificat avea 2 m lățime, 5 m lungime, continuând în apele Dunării încă 10 m, la capătul de SE. La curățarea Turnului 3, au fost descoperite câteva obiecte fragmentare de metal, sticlă şi un număr mare de monede romano-bizantine. În urma cercetărilor din 2003, putem confirma ipoteza colectivului condus de I. Barnea, cu privire la momentul construirii turnurilor 2 şi 3 ale cetății în epoca romano-bizantină (sec. VI p.Chr.). Creșterea rapidă a apelor Dunării a dus la întreruperea cercetărilor, fiindu-ne imposibil să înregistrăm şi să terminăm cercetarea în zona turnurilor 2 şi 1. În toamna anului 2021, au fost vizibile pentru prima dată în ultimii 22 de ani, resturi de zidărie, aparținând unui Turn de Colț (TI). Erau vizibile laturile de est și nord, ce sugerau un anumit contur. Schimbarea configurației malului, datorat eroziunii provocată de apele Dunării, precum și accentuarea pantei pe axa nord-sud, reprezintă un alt aspect care a fost observat. Referitor la presupusul Turn de Colț, nu exista un plan din care să reiasă forma acestuia. Prezența platformei de construcție la nivelul solului, dar și dorința de a avea un plan coerent al acestui monument ne-au îndemnat să realizăm săpătura din acest punct. În perioada iulie-august 2022, a fost realizată o casetă de 22 x 21,5 m, plasată în zona cu ruinele presupusului Turn de Colț (T). Ca prim rezultat, s-a reușit delimitarea frontului dinspre Dunăre al acestui turn, ce a presupus îndepărtarea unei cantități mari de piatră, nisip și aluviuni. Planul turnului este unul poligonal, fiind evidențiate două etape constructive, ce cuprind și o amenajare a terenului de către constructorii antici. În stratul consistent de nisip au fost descoperite un număr apreciabil de monede ce acoperă perioada modernă, medio-bizantină (remarcăm număr mare de monede tăiate - stamena devalorizate) și romană, fragmente de la obiecte din metal (fier și bronz), fragmente brățări și vase sticlă, gloanțe din plumb sau bronz, sigilii medio-bizantine din plumb, dar și ambalaje sau fragmente de plastic. Pentru o cercetare a fundațiilor, au fost investigate laturile de Est și de Vest. În ambele perimetre, au fost identificați câte trei piloni din piatră prinsă cu mortar, care sugerează existența unei faze anterioare, ce poate fi datată pe baza mortarului și stilului constructiv în secolul al IV-lea. În lipsa unor analogii, pentru datarea acestor elemente, avem o exemplificare tot la Noviodunum, cu pilonii din Turnul Mare[6]. Distanța dintre piloni nu este una standard, fapt care presupune existența unei diferențe de nivel, dar și o posibilă destinație, cea de debarcader. Fundațiile acestor piloni, săpate într-un sol galben-nisipos, nu se află la aceeași cotă. Acest aspect, sugerează existența unor platforme din lemn, care puteau fi mutate în funcție de nivelul apelor Dunării. O altă ipoteză pe care o avansam în urma cercetărilor din anul 2022, era legată de interpretarea existenței aliniamentelor de piloni la malul Dunării, ca adăpost pentru ambarcațiunile flotei romane (liburna). Acest aspect, evidențiază o eroziune a malului cu efect direct asupra structurilor portuare cu amenajările specifice, a elementelor fortificației romane târzii și eventuale refaceri din epoca medie bizantină. Piloții din lemn au fost identificați pe latura de vest a turnului. Aceștia formează un arc de cerc, fiind bătuți în aluviuni. Parii din lemn sunt ascuțiți la partea inferioară, iar la partea superioară sunt erodați. Sunt dispuși pe trei rânduri, majoritatea circulari în secțiune, cu dimensiuni cuprinse 5 și 26 cm. Există și un număr de doi piloți din lemn, care sunt rectangulari. Pe latura de nord-vest a fost surprins pe o lungime de 5 m, care continuă și în apele fluviului încă 3 m, parte dintr-un zid prăbușit. Se observă alternanța de piatră și rânduri de cărămizi, specifică zidurilor realizate în tehnica opus mixtum. Mortarul utilizat are culoare bej-roșiatic, cu multe fragmente ceramice, granule de nisip și pietricele. Acest fragment de zid prăbușit reprezintă mare parte din elevația turnului. Pe latura de est, între pilonii 1 și 2, a fost descoperită la 0,60 m adâncime, în stratul de aluviuni, o scândură din lemn ce avea lungimea de 2,03 m și o lățime de 0,20 m. La unul din capete, pe ambele laturi prezintă o “decupare”, care indică că această scândură era integrată într-o platformă/podeț. Lângă această scândură a fost descoperit un vas din argint, care după formă și analogii cu descoperiri similare, dar din sticlă, se poate data în secolele XI-XII. Pe toată lungimea acestei extinderi, ce prezenta o adâncime de 0,20 m la Nord și 1,20 m la Sud, a fost surprins un strat consistent de aluviuni, care în nivelurile sale inferioare prezenta fragmente de amfore bizantine, formele 2 și 3 (sec. XI-XII). Principalele etape constructive ale turnului cuprind o fază inițială de amenajare a terenului prin baterea de piloți din lemn (plop) în solul aluvionar, urmată de o platformă din mortar hidrofug, peste care s-a realizat o „țesătură” din bârne de lemn (stejar), apoi baza turnului. Din platforma de bârne s-a păstrat un mic segment, cu dimensiunile de 4,80 x 2, 80 m. Distanța între bârne este de 0,50/0,80 m, iar între traverse de 1 m. Pe toată platforma se poate observa amprenta acestor bârne, care erau rotunde în secțiune sau pătrate. La un moment dat, Dunărea a distrus o mare parte din platforma realizată din bârne de lemn. Segmentul păstrat era acoperit cu un strat consistent de nisip, din care au apărut mici fragmente de sticlă, borcane (cu ștanța STAS), șuruburi sau sârme din metal. În arhiva ICEM Tulcea, am identificat o serie de fotografii, datate august 1990, ce documentează intervenția arheologică și rețeaua din bârne de lemn, parte componentă a Turnului de Colț (TI). Din păcate, I. Barnea nu a consemnat în carnetul său de săpătură această descoperire. În ce privește materialul ceramic de perioadă medie-bizantină, avem consemnate pe latura de est a Turnului de Colț (TI) în straturile de aluviuni, care ne indică și o distrugere a turnului, un număr de 31 de fragmente ce aparțin amforelor bizantine 2 și 3 (Tip Gunsenin). La Dinogetia un număr mare de fragmente din amforele de tipul 3 a apărut și în nivelul locuințelor de suprafață din incinta fortificată a aceleiași așezări, datat cu monede din timpul împăraților Alexios I și Ioan II Comnenul (1081-1143). În contextele de la Noviodunum, amforele tip 2 și tip 3 sunt datate larg între secolele XI-XII. Intervenția arheologică Incintă Nord 2023 Cum am precizat mai sus, în campania anului 2022, pe latura de est a turnului, au fost surprinși patru piloni, dintre care, unul, cel dinspre Dunăre este înglobat în structura turnului, iar doi dintre aceștia cu dimensiunile de 1,90 x 1,50 m și înălțimea de 1 m, iar un al patrulea a fost identificat în secțiunea realizată la 2 m sud de casetă. Identificarea pilonilor și pe latura de vest, sugerau existența unor platforme din lemn, care puteau fi mutate în funcție de nivelul apelor Dunării. Cu alte cuvinte, platforma unui debarcader din lemn era fixată pe stâlpi din același material, care la rândul lor erau fixați pe/în pilonii surprinși de noi la nivel de fundație. O altă ipoteză pe care o avansam în interpretarea existenței aliniamentelor de piloni la malul Dunării, poate fi legată și de un adăpost pentru ambarcațiunile flotei romane (liburna). Totodată, amenajarea portuară putea fi utilizată pentru acostarea navelor, pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, a animalelor, materialelor cu utilizări diverse sau produselor sosite din alte centre. Eroziunea malului în decursul timpului a afectat și structurile portuare cu amenajările specifice sau elementele fortificației romane târzii și eventuale refaceri din epoca medie bizantină. Pentru a verifica dacă există structuri similare (piloni) la est de Turnul de Colț (TI), a fost trasată o secțiune de 10 x 2 m, în continuarea pilonului nr. 5. Sondajul este orientat NV-SE, paralel cu malul Dunării. A fost îndepărtat un strat consistent de pietriș și nisip (0,30 m), apoi ne-am adâncit în stratul de aluviuni. Îndepărtarea pietrișului și nisipului a condus la descoperirea a două sigilii din plumb bizantine și a peste 40 de monede. Dintre acestea, remarcăm monedele romane (sec. IV), un folles bizantin (sec. XI) și monede tăiate, modul mare și mic (sec. XIII). De asemenea, avem înregistrate în număr mic de fragmente ceramice ce acoperă epoca romană, romano-bizantină și medio-bizantină. Săpătura a continuat prin îndepărtarea stratului de aluviuni până la -1 m. A fost înregistrat un bogat material ceramic, aparținând unor vase deschise utilizate pentru încălzit/gătit (vase borcan), opaițe (tip tăviță) și amfore bizantine tip 2 (piriforme cu guler) și tip 3 (amfore piriforme cu toartele supraînălțate). Fragmentele ceramice ce aparțin ceramicii de bucătărie, se remarcă printr-o pastă nisipoasă, grosieră și cu urme de ardere secundară. Tipologic, fragmente descoperite în straturile de aluviuni provin de la oale borcan și de opaiț deschis (tăviță). Surprinzător, nu avem vase pentru păstrat și servit lichide. Numărul mare de fragmente aparținând amforelor, ne ajută la o datare a depunerilor aluvionare, precum și la o serie de concluzii cu privire la ultima etapă de funcționare a incintei de nord. Cele două tipuri de amfore, beneficiază de studii aprofundate și datări foarte exacte. Amforele bizantine din tipul 2, cunoscute şi sub denumirea de amfore piriforme cu guler, sunt ceva mai mari decât tipul 1 şi puțin mai târzii în ceea ce privește datarea. Categoria cea mai timpurie include un număr relativ redus de amfore, la care se remarcă o calitate superioară a pastei, ce pot fi datate în prima jumătate a sec. XI. Aceasta a circulat o perioadă scurtă de timp, până pe la mijlocul acestui secol sau până la sfârșitul sec. XI ori începutul celui următor. Corpul este piriform sau ovoidal, neted în cea mai mare parte, exceptând zona umărului, sau, la unele exemplare şi câte o porțiune mai jos de mijloc care sunt ornamentate cu câte o bandă de caneluri orizontale. Fundul este rotunjit, purtând de obicei în centru un mic cerculeț adâncit în pasta crudă, ca un umbo, rezultat al fixării părții inferioare a vasului pe roata olarului. Aceste amfore se caracterizează printr-o calitate superioară a pastei, argila curată, tehnica bună de lucru şi arderea completă, în urma căreia vasul a căpătat o culoare uniformă roșiatică sau portocalie. Gura în formă de pâlnie este mărginită de o buză răsfrântă în felul unui guler. Două torţi, plate în secțiune, sunt prinse cu capătul superior de gâtul bine proporționat, înălţându-se oblic pe lângă buză pe care o depăşesc cu câţiva centimetri în înălțime, iar după o îndoitură în loc, cad vertical pe umăr, de care se prind cu capătul inferior. Această variantă de amfore apare la Constantinopol, în centrele situate pe litoralul Marii Marmara, în bazinul Mării Negre, în așezări din Crimeea, Bulgaria, zona danubiană a Serbiei, Grecia, Cipru, Israel sau unele situri din Italia. Amforele tip 3, cunoscute în literatura de specialitate şi sub denumirea de amfore piriforme cu toartele supraînălțate, au o înfățișare mai zveltă şi sunt lucrate dintr-o pastă de calitate inferioară, fapt ce a presupus o producție locală. Exemplare încadrate în Tipul 3 prezintă tortile ovale în secțiune, masive, mult înălțate peste nivelul gurii, care este mai mică şi parcă ascunsă între acestea. Pentru teritoriul Dobrogei de Nord, amforele aparținând acestui tip se pot data în ultimele două decenii ale sec. XI și a doua jumătate a sec. XII. În ceea ce privește originea, această categorie de amfore, după pastă, tehnica execuției şi lipsa ștampilei, apare ca produs al unor ateliere diferite de cele ale categoriei amforelor precedente, de probabilă proveniență constantinopolitană, ce le-a servit drept prototip. Exemplare descoperite la Isaccea - Noviodunum în cercetările Turnul de Colț, sunt probabil produsul unui singur atelier existent în vreun centru din bazinul Mării Negre, poate chiar pe teritoriul Dobrogei, unde, după câte cunoaștem, s-au descoperit cele mai multe exemplare. În cazul descoperirilor de la Isaccea – Noviodunum, avansăm o datare în prima jumătate a sec. XII. Straturile de aluviuni, între 0,20 și 0,80 m adâncime, prezintă fragmente de cărbune, ce se asociază cu materialul ceramic descoperit. Rămâne de clarificat dacă fragmentele de cărbune se leagă de incendierea așezării sau de eventuale arderi controlate. Remarcăm la cele două categorii de amfore, o serie de fragmente prezintă urme de ardere secundară. Un cutremur produs undeva în prima jumătate a sec. XII, a provocat o prăbușire a zidurilor aparținând incintei de nord, dar și o schimbare a cursului Dunării, care în secolele următoare au erodat malul și ruinele fortificației. Descoperirea acestor fragmente de amfore în presupusul perimetru al portului comercial de la Isaccea – Noviodunum, întregește tabloul acestor descoperi, dar în același timp sugerează un intens comerț în care era implicat centrul dunărean în ultimele două decenii ale sec. XI și prima jumătate a sec. XII. Cercetările au documentat și alte două situații. În zona edificiului 22[7], a fost identificat un element de arhitectură, care a fost integrat în zidurile acestei construcții. Pentru înregistrarea topografică a porții de acces la/dinspre Dunăre, a fost curățată latura vestică. Creșterea nivelului apei pe Dunăre a oprit continuarea cercetărilor în secțiunea realizată. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:
Campania din 2022 s-a concentrat pe mai multe obiective incluse în proiectul de cercetare. Astfel, cercetarea arheologică sistematică a fost continuată în perimetrul fortificațiilor romane târzii și bizantine mijlocii, precum și în așezarea civilă; cercetările la incinta nordică au fost reluate, evidențiindu-se traseele zidurilor acestei incinte. De asemenea, au fost continuate investigațiile în așezarea civilă sudică, prin cercetări geofizice ale unor perimetre cu mare potențial. Colectivul sitului a desfășurat și o serie de activități de promovare a sitului, precum Zilele Europene ale Arheologiei (16-17 iunie), activități educative și ateliere, construirea depozitului sitului și conservarea primară a monumentelor descoperite. În cazul incintei nordice, în campania de cercetare din 2023, pentru a verifica dacă există structuri similare (stâlpi) la est de Turnul de Colț (TI), a fost trasată o secțiune de 10 x 2 m, în continuarea stâlpului nr. 5. Secțiunea este orientată NV-SE, paralel cu malul Dunării. Săpătura a continuat prin îndepărtarea stratului de aluviuni până la adâncimea de -1 m. A fost înregistrat un material ceramic bogat, aparținând unor vase deschise folosite pentru încălzit/gătit (vase tip oală), lămpi (tip tavă) și amfore bizantine de tip 2 (piriforme cu gât) și tip 3 (amfore piriforme cu vârfuri înălțate). Fragmentele ceramice care aparțin ceramicii de bucătărie se remarcă printr-o pastă nisipoasă, grosieră, cu urme de ardere secundară. Tipologic, fragmentele descoperite în straturile aluvionare provin din oale și lămpi deschise (tip tavă). Surprinzător, nu au fost identificate vase pentru depozitarea și servirea lichidelor. Numărul mare de fragmente aparținând amforelor ne ajută să datați depunerile aluvionare și să tragem o serie de concluzii privind ultima etapă de utilizare a incintei nordice. Descoperirea acestor fragmente de amfore în perimetrul presupus al portului comercial al Isaccea - Noviodunum completează tabloul acestor descoperiri, dar sugerează, în același timp, un comerț intens, în care centrul dunărean era implicat în ultimele două decenii ale secolului al XI-lea și în prima jumătate a secolului al XII-lea. Cercetările au documentat și alte două situații. În zona edificiului 22, a fost identificat un element arhitectural, integrat în zidurile acestei construcții. Pentru înregistrarea topografică a porții de acces spre/dinspre Dunăre, a fost degajată latura vestică. Creșterea nivelului apei pe Dunăre a oprit continuarea cercetărilor în secțiunea finalizată. În cazul Curtinei 1, au fost continuate investigațiile în zona nou creată (care include perimetrul situat între Turnul de Colț și Turnul A). Cercetarea pe teren s-a concentrat și pe terenurile deținute de S.C. Fruvinis S.A., fiind cartografiate segmente ale necropolei romane timpurii (morminte de incinerație), un posibil drum sau nuclee rezidențiale din hinterlandul cetății Noviodunum.
Abstract [EN]:
The 2022 campaign focused on a number of objectives, which are included in the research project. Thus, the systematic archaeological research was continued in the perimeter of the late Roman and mid-Byzantine fortifications and in the civil settlement, the research at the North Precinct was resumed, the paths of the walls of the Northern Enclosure were highlighted. The investigations also continued in the Southern Civil Settlement, by the geophysical research of some perimeters with great potential. A series of activities to promote the site, such as the European Days of Archaeology (June 16th, 17th), educational activities and workshops, the construction of the site's warehouse and the primary conservation of the discovered monuments, were carried out by the site's collective.
In the case of the Northern Precinct, in the 2023 research campaign, to check if there are similar structures (pillars) east of the Corner Tower (TI), a 10 x 2 m section was drawn, in continuation of pillar no. 5. The drilling is oriented NW-SE, parallel to the Danube bank. The excavation continued by removing the alluvium layer down to -1 m. A rich ceramic material was recorded, belonging to open vessels used for heating/cooking (jar vessels), lamps (tray type) and Byzantine amphorae type 2 (pyriform with collar) and type 3 (pyriform amphorae with raised tops).
The ceramic fragments that belong to the kitchen ceramics are distinguished by a sandy, coarse paste with traces of secondary firing. Typologically, fragments discovered in the alluvial layers come from jar pots and open lamps (tray). Surprisingly, we do not have vessels for storing and serving liquids.
The large number of fragments belonging to the amphorae helps us to date the alluvial deposits, as well as to a series of conclusions regarding the last stage of operation of the northern precinct.
The discovery of these fragments of amphorae in the supposed perimeter of the commercial port of Isaccea - Noviodunum, completes the picture of these discoveries, but at the same time suggests an intense trade in which the Danube centre was involved in the last two decades of the century. XI and the first half of the century. XII. Research has also documented two other situations. In the area of edifice 22, an architectural element was identified, which was integrated into the walls of this construction. For the topographical registration of the access gate to/from the Danube, the western side was cleared. The increase in the water level on the Danube stopped the continuation of research in the completed section.
In the case of Curtina 1, the investigations in the newly created area (which includes the perimeter located between the Corner Tower and Tower A) were continued. The field research also focused on the land areas owned by S.C. Fruvinis S.A., being mapped segments of the early Roman necropolis (incineration graves), a possible road or residential cores from the hinterland of the Noviodunum Citadel. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
[1]. Barnea, Barnea 1984, p. 504-505.
[2]. Mănucu-Adameșteanu 2021, p. 153-154. Barnea în carnetele de șantier a consemnat distanțele între elementele de fortificație și “vadul apei” pentru anul 1986. Pentru anul 1990, “apele Dunării sunt mai scăzute ca în alți ani”. Realizarea unor comparații pentru Incinta de Nord, Faleză sau Malul Dunării, denumire sub care apare ceea ce numim astăzi Incinta de Nord, arată o schimbarea a cursului Dunării cu efecte devastatoare asupra elementelor de fortificație. În perioadele cu nivel scăzut, malul prezintă configurații diferite. Preluarea depunerilor aluvionare din zona de nord-vest a promontoriului și depunerea acestora în zona vestică a Pontontului Vechi, “dispariția” depunerilor consistente de nisip (aproximativ 1,5 m) de la Pontonul Vechi sau depunerile aluvionare la vest de acesta sunt observații efectuate în urma monitorizării malului Dunării.
[3]. Bivolaru et al. 2019, p. 179-183; Bivolaru et al. 2022, p. 1-19.
[4]. Barnea, Barnea 1984, p. 504-505.
[5]. În arhiva ICEM Tulcea au fost identificate o serie de fotografii din septembrie 1990.
[6]. Pentru datele tehnice vezi: Stănică, Mocanu, Stănescu, Livanov 2023, p. 158-160.
[7]. Vezi Barnea, Barnea, 1984, p. 504-505, p. I.
[2]. Mănucu-Adameșteanu 2021, p. 153-154. Barnea în carnetele de șantier a consemnat distanțele între elementele de fortificație și “vadul apei” pentru anul 1986. Pentru anul 1990, “apele Dunării sunt mai scăzute ca în alți ani”. Realizarea unor comparații pentru Incinta de Nord, Faleză sau Malul Dunării, denumire sub care apare ceea ce numim astăzi Incinta de Nord, arată o schimbarea a cursului Dunării cu efecte devastatoare asupra elementelor de fortificație. În perioadele cu nivel scăzut, malul prezintă configurații diferite. Preluarea depunerilor aluvionare din zona de nord-vest a promontoriului și depunerea acestora în zona vestică a Pontontului Vechi, “dispariția” depunerilor consistente de nisip (aproximativ 1,5 m) de la Pontonul Vechi sau depunerile aluvionare la vest de acesta sunt observații efectuate în urma monitorizării malului Dunării.
[3]. Bivolaru et al. 2019, p. 179-183; Bivolaru et al. 2022, p. 1-19.
[4]. Barnea, Barnea 1984, p. 504-505.
[5]. În arhiva ICEM Tulcea au fost identificate o serie de fotografii din septembrie 1990.
[6]. Pentru datele tehnice vezi: Stănică, Mocanu, Stănescu, Livanov 2023, p. 158-160.
[7]. Vezi Barnea, Barnea, 1984, p. 504-505, p. I.
Bibliografie:
1. Barnea, I., & Barnea, Al. (1984). Săpăturile de salvare de la Noviodunum. Peuce, 4, 97-105; 503-518.
2. Bivolaru, A., Morhange, C., Stănică, A. D., Bottez, V., & Vladu, A. (2019). Faleză Est. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2019, 179-183.
3. Bivolaru, A., Morhange, C., Stănică, A. D., Sava, T., Pascal, D., & Mocanu, M. (2022). Geoarchaeological investigations of the river harbours of Noviodunum - The headquarters of the Roman Imperial Feet (Lower Danube, Romania). Journal of Archaeological Science: Reports, 45, 1-21.
4. Livanov, O., & Tătaru, A. (2023). Cercetări magnetometrice. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2023, 163-165.
5. Stănică, A. D., Mocanu, M., Stănescu, R., & Livanov, O. (2023). Incintă Nord, in Cercetări magnetometrice. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2023, 158-160.
6. Mănucu-Adameșteanu, Gh. (2021). Civilizația bizantină, 3. Așezarea urbană fortificată Isaccea-Noviodunum-Vicina, Secolele IX/X-XV, 1.1.1. Cercetările arheologice din așezarea fortificată 1953-2001. București.
2. Bivolaru, A., Morhange, C., Stănică, A. D., Bottez, V., & Vladu, A. (2019). Faleză Est. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2019, 179-183.
3. Bivolaru, A., Morhange, C., Stănică, A. D., Sava, T., Pascal, D., & Mocanu, M. (2022). Geoarchaeological investigations of the river harbours of Noviodunum - The headquarters of the Roman Imperial Feet (Lower Danube, Romania). Journal of Archaeological Science: Reports, 45, 1-21.
4. Livanov, O., & Tătaru, A. (2023). Cercetări magnetometrice. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2023, 163-165.
5. Stănică, A. D., Mocanu, M., Stănescu, R., & Livanov, O. (2023). Incintă Nord, in Cercetări magnetometrice. Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2023, 158-160.
6. Mănucu-Adameșteanu, Gh. (2021). Civilizația bizantină, 3. Așezarea urbană fortificată Isaccea-Noviodunum-Vicina, Secolele IX/X-XV, 1.1.1. Cercetările arheologice din așezarea fortificată 1953-2001. București.