Isaiia | Comuna: Răducăneni | Judeţ: Iaşi | Punct: Balta Popii | Anul: 2001
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Studiul arheozoologic al resturilor provenite din aşezarea de la Isaiia - Balta Popii - campania 200
Raport ID:
1398
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Hallstatt; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 98710.01 |
Județ:
Iași
Unitate administrativă:
Răducăneni
Localitate:
Isaiia
Punct:
Balta Popii
Localizare:
| 98710.01 |
Lista Ilustrațiilor - 44
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Merlan | Vicu | responsabil | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ursulescu | Nicolae | responsabil | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Coroliuc | Anca | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Haimovici | Sergiu | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Felix Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Raport:
În urma săpăturilor din această aşezare au fost prelucrate 362 resturi animaliere, aparţinând nivelului culturii ceramicii lineare (locuinţa nr. 4) şi nivelului Precucuteni (locuinţele 1A şi 3, gropile 8-11).
Materialul arheozoologic, aparţinând culturii ceramicii lineare este în cantitate destul de mică (56 fragmente), întrucât nu au fost luate în consideraţie piesele ce ar fi putut eventual proveni din nivelul precucutenian. El se repartizează la două grupări de animale, pe de o parte moluştele (lamelibranhiate), cu doar patru valve de scoică de râu (Unio sp.), provenind de la trei indivizi, iar pe de altă parte, 52 de resturi, provenind de la şase specii de mamifere, atât domestice, cât şi sălbatice. Două specii sunt domestice: taurinele (Bos taurus) cu 32 fragmente osoase şi ovicaprinele (de fapt s-a putut determina doar prezenţa genului Ovis), cu 11 resturi. Cele nouă resturi de animalele sălbatice provin de la patru specii: cerbul (Cervus elaphus) cu şase fragmente, iar mistreţul (Sus scrofa ferus), căpriorul? (Capreolus capreolus) şi pisica sălbatică (Felis silvestris) - fiecare cu câte un rest. Statistic, mamiferele domestice reprezintă 82,7% în cadrul grupării, iar cele sălbatice doar 17,3%. Între cele domestice predomină cornutele mari (3/4), iar cornutele mici (ovinele) au doar 1/4. Între resturile animalelor sălbatice 66,66% aparţin cerbului, care este şi specia cea mai mare (masivă).
Se constată că materialul osteologic de la cornutele mari şi mici aparţine doar adulţilor şi maturilor, prezervându-se probabil de la tăiere tineretul. De asemenea, se pare că taurinele ar fi fost ceva mai gracile şi mai mici decât cele precucuteniene.
Între animalele sălbatice semnalăm, drept carnivor, pisica sălbatică, necomestibilă, dar foarte importantă prin stenoecia ei avansată, ea fiind o specie ce frecventează doar pădurea, cu precădere cea de foioase. Celelalte trei, ierbivore, sunt vânate ca animale de carne, ele dând, în subsidiar, şi alte produse: coarne, dinţi, oase, chiar organe moi, folosite din plin de către om.
Putem, deci, afirma că o ocupaţie de bază a purtătorilor respectivei culturi era creşterea animalelor (porcinele aveau, probabil, o pondere foarte joasă, căci nu credem că lipseau cu totul). Vânătoarea, cu caracter în primul rând alimentar, deşi bine circumscrisă, avea un rol evident secundar. Locuitorii aveau drept ocupaţie, nu neglijabilă, şi strângerea lamelibranhiatelor, valvele rămase de la scoica de râu fiind toate relativ mici, neatingând mărimea standard, adică maturitatea, arătând astfel că erau culese frecvent, încât nu puteau ajunge să-şi termine ciclul biologic.
Având în vedere caracterul stenoec al pisicii sălbatice şi totodată al cerbului, mistreţului şi chiar al căprioarei, ca specii tipic de pădure, considerând şi prezenţa lui Unio, putem conchide asupra environmentului din jurul staţiunii în timpul culturii ceramicii liniare. Mediul înconjurător era evident cu totul forestier, alcătuit din păduri de foioase, de altitudine joasă (stejărişuri amestecate), alăturându-li-se pădurea de luncă a râului Jijia.
Din nivelul culturii Precucuteni a fost cules un număr de 306 resturi animaliere de la trei grupe de animale: una de nevertebrate (moluşte) şi două de vertebrate (păsări şi mamifere).
Moluştele sunt reprezentate de 13 valve Lamellibranchiatae (genul Unio) şi de două cochilii de Gasteropodae (genul Helix). Din clasa păsări s-a identificat o diafiză de la un os lung, neputându-se preciza genul, ci doar faptul că a aparţinut unei păsări mari, probabil de apă.
Dintre resturile osoase de mamifere, în număr de 290 fragmente, au putut fi determinate până la nivel de specie un număr de 236 fragmente. Acestea se repartizează la zece specii, din care cinci domestice (Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus, Sus scrofa domesticus, Canis familiaris), patru sălbatice (Sus scrofa ferus, Cervus elaphus, Capreolus capreolus şi Bos primigenius), la care se adaugă şi Equus cabalus, despre care nu putem preciza dacă era domesticit sau nu.
Bos taurus este specia cu frecvenţa cea mai înaltă, cu 161 de fragmente, reprezentând aproximativ 70% din numărul total de resturi de mamifere; există o foarte mare variabilitate individuală, ce se poate datora diferenţei de mărime între sexe; indivizii tineri sunt în număr mic, fiind sacrificaţi în proporţie mare maturii.
Spre deosebire de descendentul său domestic, Bos primigenius este reprezentat doar de două fragmente: o falangă II şi un corp vertebral, diferenţiindu-se somatoscopic şi metric de Bos taurus.
După taurine urmează cervidele: Cervus elaphus (cerbul) şi Capreolus capreolus (căpriorul), cu un număr total de 44 fragmente, din care 42 aparţin cerbului şi doar două fragmente (un dinte şi un fragment de craniu neural) căpriorului.
Pentru Ovicaprinae, reprezentate prin genul Ovis şi prin genul Capra, care sunt doar domestice, s-au determinat 14 fragmente. Resturile de la aceste cornute mici, fiind foarte puţine şi fragmentare, nu s-a putut realiza diferenţierea dintre cele două genuri.
Un număr de şapte fragmente a fost atribuit suinelor: porcul domestic (Sus scrofa domesticus) - trei resturi şi mistreţul (Sus scrofa ferus) - patru resturi, diferenţierea dintre cele două specii realizându-se atât somatoscopic cât şi metric.
S-a găsit şi un metapodal de Canis familiaris (câinele).
Calul (Equus cabalus), se găseşte într-o cantitate relativ mare, şapte resturi, din care trei aparţin unor oase ale extremităţilor, iar patru sunt ale unor oase acoperite de carne (humerus, radius, femur).
Analizând datele de mai sus, putem afirma că populaţia precucuteniană din habitatul de la Isaiia avea ca ocupaţie principală creşterea animalelor, în special a taurinelor, urmate la o distanţă foarte mare de ovicaprine şi porcine. A două ocupaţie, cu pondere mult mai mică, era vânătoarea cervidelor (Cervus elaphus era mai frecvent) şi a mistreţului. Trebuie luat în considerare şi rolul calului în cadrul economiei vânătoreşti, în măsura în care acesta era încă sălbatic. Având în vedere apropierea sitului de bălţile formate la confluenţa Prutului cu Jijia, nu excludem nici vânarea păsărilor de baltă. A treia ocupaţie era culesul moluştelor, de mult mai mică importanţă, dar totuşi bine reprezentată.
Aşadar, putem menţiona că tabloul ocupaţional nu diferă prea mult faţă de cel prezentat pentru nivelul culturii ceramicii lineare. Mediul silvestru era propice pentru multiple activităţi umane, oferind pe de o parte vânatul, iar pe de altă parte, lemnul, folosit ca material de construcţie şi combustibil. De asemenea, este clar că taurinele, porcinele şi într-o oarecare măsură ovicaprinele găseau în mediul silvestru hrana zilnică, întrucât erau crescute în semilibertate şi nu în stabulaţie. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin