Moieciu | Judeţ: Braşov | Punct: Peştera Coacăzei | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
4168
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Preistorie; Paleolitic; Mezolitic;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră;
Cod RAN:
| 41480.03 |
Județ:
Brașov
Unitate administrativă:
Moieciu
Localitate:
Moieciu
Punct:
Peștera Coacăzei
Localizare:
| 41480.03 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ştefănescu | Radu | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Cârciumaru | Marin | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Murătoreanu | George | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Neaga | Iulia | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niţu | Elena Cristina | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Raport:
Peştera Coacăzei este una din numeroasele peşteri (din totalul de 362 de cavităţi menţionate (C. Goran, 1982) care aparţin reliefului endocarstic din culoarul depresionar Bran - Dragoslavele. Aceasta este situată pe stânga văii cu acelaşi nume, în amonte de confluenţa cu Valea Ulmului.
Peştera Coacăzei a fost cercetată în mai multe etape: Alfred Prox (1938), a efectuat în 1934 primele săpături, fiind urmat în 1958 de un colectiv condus de C.S. Nicolăescu-Plopşor (C.S. Nicolăescu-Plopşor, D. Nicolăescu-Plopşor, I. Pop, C. Rişcuţia, 1961), şi Alexandru Păunescu în 1984-1985 (Al. Păunescu, 2001). Având în vedere că în urma acestor săpături nu s-a atins patul peşterii, în anul 2008 un colectiv împreună cu studenţii UV Târgovişte, sub coordonarea lui Marin Cârciumaru, au reluat cercetările în această peşteră.
Din punct de vedere cultural, au fost identificate de-a lungul timpului mai multe niveluri arheologice: musterian şi aurignacian în urma săpăturilor lui C.S. Nicolăescu-Plopşor, D. Nicolăescu-Plopşor, I. Pop, C. Rişcuţia (1961) şi musterian, aurignacian şi gravetian după săpăturile conduse de Al. Păunescu (2001).
În campania din vara anului 2008 au fost deschise două secţiuni: SVI, cu o suprafaţă de 6 m2, care a fost întreruptă la adâncimea de 1,10 m datorită fragmentelor de calcar de dimensiuni foarte mari şi SVII, plasată chiar la intrarea în peşteră, cu o suprafaţă de 3 m2, care a ajuns la adâncimea de 2,90 m, fără să se atingă patul peşterii 1. Trebuie să menţionăm că SVII a început cu o suprafaţă de 6 m2, dar, după 0,50 m, s-a constatat că în partea de N, dinspre interiorul peşterii, depozitele erau deranjate datorită secţiunii din 1958, ceea ce a determinat reducerea suprafeţei, săpătura noastră fiind continuată numai în carourile din partea de S.
Profilul de E din SVI a oferit următoarea succesiune: 1 - strat lutos-nisipos, aparţinând depunerii holocene, de culoare maroniu închis (10 YR 3/3); 2 - strat nisipos, foarte slab lutos, cu pietre de calcar de mărime medie, de culoare maroniu gălbui închis (10 YR 4/4); 3 - strat nisipos micaceu fără pietre, de culoare maroniu gălbui (10 YR 5/4); 4 - strat nisipos cu foarte rare pietre de mici dimensiuni, de culoare maroniu gălbui-închis (10 YR 4/4) şi cu lentile subţiri de oxizi fero-manganici; 5 - strat nisipos cu blocuri colţuroase mari de calcar, de culoare maroniu gălbui (10 YR 5/4); 6 - strat nisipos-lutos cu blocuri colţuroase de dimensiuni mai mari decât în stratul de deasupra, de culoare maroniu intens (7,5 YR 5/5) - maroniu închis (7,5 YR 4/3); 7 - strat nisipos cu structură grăunţoasă, cu blocuri mari de calcar, de culoare maroniu gălbui (10 YR 5/8).
SVI s-a dovedit a fi complet sterilă din punct de vedere arheologic.
Mult mai interesantă este succesiunea stratigrafică din SVII, secţiune plasată transversal în zona intrării în peşteră, care a oferit de altfel şi singurul strat de cultură definit stratigrafic şi cultural.
Succesiunea stratigrafică din SVII este următoarea: 1 - sol actual lutos-nisipos de culoare maroniu (10YR 4/3-5/3); 2 - strat de acumulare de pietriş de dimensiuni mici şi mijlocii cu sediment destul de restrâns printre ele, de culoare maroniu-gălbui închis (10 YR 4/4) – maroniu-gălbui (10YR 5/4); 3 - strat lutos-nisipos, cu mici fragmente de calcar, mai numeroase la baza stratului, de culoare maroniu închis (10YR 3/3); 4 - matrice nisipoasă amestecată cu fragmente mici de calcar care îmbracă blocuri medii şi mai rar mari, de culoare maroniu-gălbui (10YR 5/6); 5 - strat nisipos, cu foarte rare pietre de dimensiuni mici din calcar, de culoare maroniu-olive deschis (2,5 YR 5/6) – gălbui-olive (2,5 YR 6/6); 6 - nisipos, foarte slab lutos, cu multe fragmente colţuroase de calcar mici şi mijlocii, de culoare maroniu-gălbui (10YR 5/6); 7 - strat lutos cu foarte multe fragmente mărunte de calcar în matricea sedimentului care îmbracă pietre colţuroase de calcar de mărime mică şi mijlocie, de culoare maroniu închis (10 YR 3/3) – maroniu-gălbui închis (10 YR 4/4), strat cultural din punct de vedere arheologic; 8 - strat lutos, foarte slab nisipos, cu nenumărate fragmente medii şi mici de calcar şi rare blocuri mari, de culoare maroniu închis (7,5 YR); 9 - lentilă nisipoasă cu nenumărate grăuncioare de calcar, cu aspect limonitic de culoare gălbui-maroniu (10 YR 5/8) – maroniu-gălbui (10YR 6/8).
Adâncimea relativă unde se plasează singurul strat de cultură identificat este cuprinsă între 1,95-2,20 m şi corespunde cu nivelul de cultură musterian identificat de C. S. Nicolăescu-Plopşor, D. Nicolăescu-Plopşor, I. Pop, C. Rişcuţia (1961). Utilajul litic recuperat este destul de sărac, însă fauna găsită este destul de numeroasă şi dominată de Ursus Spaeleus.
Rezultatul principal al campaniei din acest an a fost clarificarea stratigrafiei geologice din această peşteră şi amplasarea corectă a stratului de cultură, care a fost prezentată contradictoriu de-a lungul timpului. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin