Nufăru | Comuna: Nufăru | Judeţ: Tulcea | Punct: Curtea școlii | Anul: 2022
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Nufăru, com. Nufăru, jud. Tulcea, Punct: Curtea școlii
Raport ID:
6999
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu; Epoca bizantină;
Tipuri de sit:
Locuire; Necropolă; Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Cetate;
Cod RAN:
| 161062.01 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Nufăru
Localitate:
Nufăru
Punct:
Curtea Școlii
Localizare:
| 161062.01 |
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică preventivă
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Damian | Oana | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Bâltâc | Adela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Damian | Paul | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ene | Irina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Paraschiv-Grigore | Eugen Marius | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Samson | Andra | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vasile | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Investigațiile arheologice, desfășurate începând cu anul 1978, au pus în evidență pe linia Dunării, pe malul drept al brațului Sf. Gheorghe, la circa 12 km aval de Tulcea, în intravilanul localității Nufăru, un important centru de tip urban din secolele X–XIV, elemente ale unei fortificații bizantine ridicate a fundamentis în ultima parte a secolului al X-lea, viețuirea și necropolele din secolele XI–XIII, precum și vestigii aparținând epocilor getică, romano-bizantină și modernă.
Cercetările arheologice preventive derulate în campania 2022 s-au desfășurat în curtea școlii gimnaziale din localitate, fiind determinate de un proiect investițional al Primăriei comunei Nufăru, destinat extinderii clădirii (la N de construcția existentă) și amenajării unei săli precum și a unui teren de sport (la S de construcția existentă).
Investigația arheologică, desfășurată într-o zonă aflată la circa 50 m est față de curtina cetății bizantine, a vizat o suprafață de aproximativ 2000 mp, cercetată prin intermediul a două unități de săpătură, una amplasată la S de clădirea școlii (Suprafața 1, poligonală, 1785 mp), cealaltă amplasată la N de aceeași clădire (Suprafața 2, rectangulară, 213 mp). Suprafețele au fost împărțite în carouri cu dimensiunile de 4 × 4 m. După o decapare mecanică inițială, în special a depunerii vegetale, săpătura a fost executată manual, cu depozitarea și evacuarea periodică a pământului excavat.
În perimetrul cercetat, a fost identificată o densă arie ocupațională extra muros, definită prin complexe de locuire, meșteșugărești, menajere și funerare, acoperind, de o manieră discontinuă, întreaga zonă, într-un interval cronologic cuprins între a doua jumătate a secolului al X-lea și prima jumătate a secolului al XIII-lea.
Stratigrafia zonei a putut fi cercetată până la adâncimea maximă de 3,20 m, înregistrându-se următoarea situație: depunerea modernă, de tip vegetal; depunerea medio-bizantină, încadrabilă în secolele XII–XIII, reprezentată de un pământ cenușiu prăfos, cu numeroși pigmenți de cărbune și chirpici și material osteologice; depunerea medio-bizantină, încadrabilă în secolul al XI-lea, reprezentată de un pământ cenușiu gălbui, cu pigmenți de chirpici și mortar, perforată de complexele menajere aparținând nivelului arheologic ulterior și de complexele funerare; depunerea de pământ brun cafeniu, mâlos, tasat, din care apar sporadic fragmente ceramice, inclusiv aparținând secolelor IV–III a. Chr.; pământ galben (steril din punct de vedere arheologic).
Au fost cercetate 145 de complexe de locuire, constând în locuințe, gropi menajere, gropi pentru extragerea lutului, cuptoare de uz casnic și meșteșugăresc, precum și 191 de morminte de inhumație, o parte a acestora fiind supuse unei analize preliminare.
La S de clădirea școlii, în Suprafața 1, au fost identificate: un „șanț de drenaj” (rezultatul amenajării și utilizării antropice a unui șanț natural, datorat, probabil, acțiunii inițiale a apei pluviale), un „șanț de apărare”, un zid distrus, o platformă de mortar, 10 complexe de locuire, dintre care cinci cu cuptoare de piatră, trei cuptoare izolate, cu destinație casnică, un cuptor meșteșugăresc (de mici dimensiuni), un cuptor de var, două cuptoare pentru ars ceramică, 85 de gropi și mai multe zone cu destinație menajeră. Menționăm caracterul special al unor gropi (41), destinate extragerii lutului, devenite spații de înhumare a oamenilor și/sau animalelor ori menajere. Complexele de locuire sunt identificabile prin podelele de pământ galben, prin gropile de par, prin urmele de chirpici, cărbune, structuri de lemn arse, cenușă, provenite de la suprastructura incendiată, prin instalațiile de încălzit-gătit, reprezentate fie de cuptoare de piatră, fie de vetre, unele cu paturi ceramice amenajate din fragmente ceramice provenind de la oale din categoria nisipoasă și de la amfore.
La N de clădirea școlii, în Suprafața 2, au fost identificate: un nivel de călcare, sub forma unui pavaj, amenajat din piatră măruntă acoperită cu pământ galben, patru complexe de locuire, unele cu cuptoare de piatră, trei instalații de combustie de tipul vetrelor de uz casnic comunitar, 10 gropi menajere, una conținând animale înhumate. Zona cercetată în cadrul Suprafeței 2 a fost, cu excepția identificării unui complex funerar în partea sa estică și a unui craniu izolat apărut în malul vestic, destinată viețuirii, identificându-se, în secolele XI–XIII, o zonă menajeră, materializată prin gropi, care suprapune locuințe și amenajări gospodărești, de tipul hambarelor, uneori aliniate, dar și suprapuse, cele mai noi fiind amenajate prin nivelarea suprastructurii incendiate a celor mai vechi. Documentate prin niveluri de călcare exterioare, constituite de pavaje de mortar friabil, baze de piatră, podele de pământ galben, gropi de par, urme de chirpici, cărbune, lemn ars, cenușă, de la suprastructura incendiată, instalații de încălzit-gătit (cuptoare de piatră, vetre, unele cu pat de fragmente ceramice, provenind de la oale din categoria nisipoasă și de la amfore, vetre cu gardină), complexele de locuire aparțin, după toate probabilitățile, secolului al XI-lea, pe baza materialelor ceramice și monetare descoperite (emisiuni din vremea împăraților Theodora, 1055/1056 și Mihail al VI-lea Stratiotikos, 1056/1057). În această zonă a fost identificat, pe o suprafață de 70 mp (în partea estică a unității de săpătură cercetate), dar și cu porțiuni bine conservate, atât spre V, cât și spre N, un nivel de călcare, constituit de un pavaj amenajat din piatră măruntă acoperită cu pământ galben, încadrabil, probabil, la sfârșitul secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea, afectat parțial de complexele de locuire ulterioare, case sau gropi, prin secționare sau doar prin suprapunere. Prezența acestui pavaj pe o suprafață mare (precizăm că a fost identificat inclusiv în suprafața cercetată în 2015, punctul Centrul de informare turistică, la NV de cea investigată în 2022) ne determină să avansăm ipoteza că reprezenta nivelul de călcare în perioada începuturilor cetății și așezării bizantine, cel puțin pentru zona extra muros, extins spre N, spre Dunăre, analog cu situația înregistrată în punctul Trecere bac.
Evoluția spațială a viețuirii este influențată în întreaga perioadă de existența unui șanț natural, utilizat și amenajat în sens antropic sub forma unui șanț de drenaj, care străbate zona de la S spre N, cu orientarea SE–NV, identificat pe lungimea de 55 m, cu lățimea variind între 1,60 m în partea inferioară și 4,5/6 m în partea superioară, cu o adâncime maximă de 2,90 m. Precizăm că în Suprafața 2 nu a fost înregistrată prezența acestui șanț de drenaj, amenajarea locuirii cercetate fiind amplasată exclusiv la E de acesta. Acest șanț a fost, de altfel, înregistrat și la NV de aria cercetată în 2022, în cadrul campaniei din anul 2015, efectuată în suprafața săpată pentru amenajarea Centrului de informare turistică, ca și la S, cu ocazia unei săpături pe o proprietate privată (derulată tot în anul 2022). Viețuirea extra muros pe latura de E a cetății se organizează la E și la V de acest șanț. Dacă, în cazul necropolei, se poate afirma faptul că aceasta a utilizat șanțul, în sensul amenajării de complexe funerare pe traseul, probabil colmatat, al acestuia, în cazul locuirii – fie că este vorba de locuințe, ateliere, magazii, fie că este vorba de zone menajere – se respectă dispunerea de o parte și de cealaltă a acestui spațiu. Au fost înregistrate complexe de tipul gropilor menajere (șase încadrabile în secolele XII–XIII) de ambele părți ale șanțului de drenaj. De asemenea, au fost identificate complexe de locuire și spații menajere încadrabile în secolul al XI-lea (13 la E față de șanțul de drenaj și 10 la V față de acesta). Cât privește complexele databile în secolul al X-lea, respectiv cuptoarele de olărie, acestea sunt amenajate atât la E de respectivul șanț, cât și la baza acestuia. Șanțul a fost funcțional pe toată durata ocupării zonei extra muros est, fapt sugerat atât de descoperirile de artefacte variate (ceramică, obiecte mărunte), cât și de descoperirile monetare, din secolele XI–XII, dobândind în timp o conotație menajeră (preponderent „meșteșugărească”, în ceea ce privește zona sa sudică – ținând cont de descoperirile de zgură de fier și de sticlă, de obiecte metalice, precum și de marea cantitate de cenușă – și preponderent „casnică”, în ceea ce privește zona sa nordică – ținând cont de descoperirile de material osteologic animal, mai ales oase și solzi de pește).
Se poate considera, prin raportare la Suprafața 1, că, în perioada de funcționare a cetății, zona sud-vestică a arealului extra muros est era destinată inițial, probabil în ultima parte a secolului al X-lea, pregătirii condițiilor pentru edificarea zidurilor cetății (vezi cuptorul de var) și extragerii de pământ galben pentru amenajări constructive diverse, aceste gropi fiind folosite ulterior (secolele XII–XIII) drept spații menajere sau pentru înhumarea oamenilor (foarte rar) sau a animalelor (mai frecvent). În aceeași perioadă, a începuturilor așezării, partea de nord-vest a suprafeței adăpostește o zonă meșteșugărească, destinată producerii de ceramică de uz comun (cuptoarele pentru ars oale, din categoria cu două încăperi suprapuse și platformă perforată). În secolul al XI-lea, spațiul în discuție este în mai mare măsură locuit (fapt sugerat de existența unor amenajări casnice, cu instalații de foc), poate în regim sezonier, determinat, eventual, de exploatarea agricolă a zonei (un complex cu unelte agricole și cu rezerve de provizii cerealiere). În secolul următor, o necropolă de inhumație acoperă zona, inclusiv arealul șanțului de drenaj, pentru ca, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, spațiul să capete o conotație menajeră, sugerată de gropile și de zonele cu această destinație.
Materialul arheologic descoperit, în cantitate foarte mare, dată fiind suprafața investigată, dar și caracterul preponderent menajer al zonei, este specific epocii bizantine, fiind cu precădere ceramic, aparținând categoriilor, locale și de import, înregistrate deja în situl de la Nufăru (oale nisipoase incizate și cenușii lustruite; urcioare, din pastă roșie, acoperite cu angobă aurie sau cu smalț oliv; vase smălțuite pictate sau decorate în tehnica sgraffito; amfore, sferoidale și piriforme, atât cu guler, cât și cu gura îngropată și toarte supraînălțate; vase de provizii; căldări de lut; vase sferoconice ș.a.). Descoperirilor ceramice li se adaugă cele de obiecte din fier, bronz, lut, os, corn, sticlă, piatră, reprezentând unelte și ustensile, obiecte de podoabă și de port, cele de zgură de fier și de sticlă, precum și descoperirile monetare. O foarte mare cantitate de faună, provenind din complexe menajere, ca și din gropi destinate înhumării animalelor, precum și identificarea de grâne și structuri lemnoase carbonizate, completează seria descoperirilor.
Cu ocazia lucrărilor din 2022, au fost cercetate 191 de complexe funerare, 190 la S de clădirea școlii, în Suprafața 1, și unul la nord de clădirea școlii, în Suprafața 2. Acestora li se adaugă și material osteologic uman descoperit în cadrul altor complexe, de tip menajer sau reprezentat doar de cranii identificate parțial în malurile unităților de săpătură cercetate. În porțiunea de necropolă cercetată în perimetrul afectat de viitoarea investiție, se constată prezența mai puțin densă a complexelor funerare în zona sudică și o îndesire a acestora spre N, pe o suprafață de circa 1000 mp, cu o maximă concentrare în zona nord-vestică. Perimetrul săpat nu a permis identificarea limitelor necropolei, aceasta depășind, spre toate punctele cardinale, suprafața destinată cercetării.
Densitatea relativ mică a înmormântărilor, în partea de SSV a Suprafeței 1, poate fi pusă, pe seama existenței aici a unui nucleu de locuire/exploatare a zonei, pentru extragerea lutului în diverse scopuri casnice, unele dintre gropile respective devenind ulterior spații menajere sau destinate înhumării unor animale. În ceea ce privește ritul și ritualul, au fost identificate numai morminte de inhumație, orientate fără excepție V–E, cu unele deviații determinate de anotimpul în care s-a efectuat înmormântarea, organizate în șiruri paralele (cu distanțe de 1,50–1,80 m între acestea).
Defuncții au fost înhumați în decubit dorsal, cu două excepții (în decubit lateral dreapta). În general s-a practicat înhumarea individuală, într-un caz fiind vorba de un mormânt triplu. În cinci cazuri au fost sesizate reînhumări. Distanța între șirurile și grupările de morminte variază (0,70 m, 0,95 m, 1,10 m, 1,30 m, 1,50 m, 1,70 m, 1,80 m, 2,10 m). Au fost înregistrate și zone cu un grad mai mare de grupare a mormintelor, în care distanța dintre acestea este mai mică, de circa 0,45–0,60 m, și se înregistrează suprapuneri, uneori cu reînhumări, sugestie pentru existența unor locuri de înhumare de tip familial. Defuncții au fost înhumați în nivelul cenușiu prăfos, inclusiv în zona șanțului de drenaj, în depunerea menajeră aparținând acestui nivel, în nivelul cenușiu gălbui, ca și într-o nivelare, cu pământ galben tasat, cu urme de chirpici, material tegular, pigmenți de mortar și fragmente de tencuială, inclusiv pictată.
Densitatea mare a complexelor funerare în colțul nord-vestic al Suprafeței 1 (în sens planimetric, dar și prin înregistrarea de suprapuneri de morminte/niveluri de înhumare) poate fi explicată, eventual, și prin apropierea, fie și simbolică, de un eventual locaș de cult dezafectat (sugerat de existența unei depuneri, cu grosimea de 0,70 m, identificată pe o suprafață cu dimensiunile de 6,35 m (N–S) × 3,50 m (V–E), cu aspect de nivelare, deja menționată mai sus). Un argument în plus pentru existența unui locaș de cult ieșit din uz pare, în afara marii cantități de olane și a resturilor de pictură murală, și descoperirea, la limita sudică a acestei depuneri, a unui zid de piatră păstrat la nivelul primei asize, pe lungimea de 3,90 m și lățimea de 0,90 m, precum și a unui fragment dintr-o cruce procesională de bronz.
Defuncții au fost depuși în gropi simple, al căror contur nu a putut fi distins decât în câteva cazuri, având formă fie oval-alungită, fie rectangulară. Au fost identificate resturi de lemn provenind de la sicriu în puține cazuri, dar prezența masivă a cuielor, a piroanelor și a scoabelor din fier sugerează existența coșciugelor în mai multe situații. S-a înregistrat delimitarea/protecția înhumaților prin dispunerea de pietre fie în zona craniului, fie a picioarelor, fie lateral, fie în colțurile gropii. A mai putut fi sesizată depunerea înhumaților pe un pat de pietre mici sau de olane. În câteva cazuri, s-a constatat asocierea scheletului uman cu depunerea de părți de schelete sau de oase animale.
Din eșantionul de complexe funerare analizat preliminar, 112 conțin schelete integral conservate, în restul cazurilor fiind vorba fie de distrugeri din vechime (suprapuneri de complexe, fie de complexe funerare, fie de complexe menajere peste cele funerare), fie de deranjamente provocate de intervenții naturale (rădăcini de copaci) sau antropice recente (decaparea mecanică a suprafeței cercetate sau chiar săpătura manuală), fie de pătrunderea scheletelor în maluri, pentru care s-au putut practica necesarele casete doar în cinci cazuri.
În ceea ce privește repartiția pe grupe de vârstă și pe sexe, se poate avansa ipoteza prezenței în eșantionul analizat atât a mormintelor de copii și/sau de adolescenți, cât și a celor de adulți, de ambele sexe. Scheletele au craniile, în cazul în care acestea sunt bine conservate și nu au fost deranjate, așezate în poziție normală, cu bărbia în piept ori îndreptate spre spate, așezate fie pe partea dreaptă, fie pe cea stângă sau deplasate față de scheletul postcranian.
Pentru o serie de schelete nu au fost găsite craniile. Au fost înregistrate și situații în care mormintele sunt reprezentate doar de cranii, ca și cazuri în care complexele funerare nu au putut fi documentate decât prin intermediul craniilor, restul scheletului rămânând în malurile suprafeței excavate. Brațele, întinse pe lângă corp sau mai mult sau mai puțin depărtate de trunchi, au antebrațele așezate în diverse poziții.
Observațiile au permis stabilirea poziției ambelor brațe/antebrațe pentru 118 morminte și doar a unuia dintre antebrațe în cazul a 33 de morminte, în restul situațiilor oasele fiind distruse, deranjate sau nereperate în săpătură. Au fost înregistrate mai multe variante, cu nenumăratele combinații posibile, dezvoltate din cele cinci tipuri principale: cu brațele îndoite din coate și cu palmele așezate pe umeri, încrucișate pe piept, pe abdomen, pe bazin, întinse pe lângă corp. Picioarele, în situația săpării/conservării integrale sunt, de obicei, întinse, paralele, uneori ușor flexate, arcuite ori cu călcâiele apropiate.
Remarcăm prezența a 27 de morminte cu inventar, adică 14% din cele 191 de complexe funerare documentate, ceea ce înscrie necropola analizată în datele obișnuite pentru situl de la Nufăru, ca și pentru epoca medio-bizantină. Inventarele funerare conțin: piese de podoabă (pentru cap: cercei și inele de buclă/de tâmplă din bronz; pentru gât: mărgele de sticlă, chihlimbar, os, melci Cypraea SP, un pandantiv de bronz, un lănțișor de bronz; pentru brațe: brățări de sticlă și bronz, inele de bronz, de tip verigă simplă, torsadată sau cu șaton aplatizat), piese de port (năsturași/bumbi globulari de bronz, o psalie de corn) și ustensile (cute).
În ceea ce privește încadrarea cronologică a acestei necropole, în linii mari în secolul al XII-lea, cu posibilitatea extinderii perioadei între sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XIII-lea, a putut fi realizată atât pe baza inventarului funerar, cât și a poziției stratigrafice și a relațiilor dintre complexele funerare și cele de locuire înregistrate în câteva cazuri. Astfel, cinci dintre complexele funerare au fost secționate de complexe de locuire de tip menajer (gropi), databile în secolele XII–XIII, în timp ce alte patru morminte au suprapus complexe de locuire, încadrabile în secolul al XI-lea.
***
O analiză preliminară, bazată pe combinarea informațiilor obținute prin cercetarea, în 2022, a celor două suprafețe, situate la S, respectiv la N de clădirea școlii gimnaziale din localitatea Nufăru, susținută și de descoperirile din campania 2015, prilejuite de proiectul investițional Centrul de informare turistică, sugerează o ocupare a zonei în secolele IV–III a. Chr. (materializată prin descoperiri ceramice, preponderent amforice, sporadice, rareori grupate, și un nivel identificat stratigrafic, dar sărac în materiale).
Ulterior, în perioada medio-bizantină (a doua jumătate a secolului al X-lea), zona devine locuibilă, partea sa sudică fiind dedicată extragerii lutului pentru amenajări gospodărești și pregătirii mortarelor pentru edificarea cetății. Această zonă, precum și cea centrală, cunoaște și întrebuințări meșteșugărești (fapt sugerat de descoperirea unui cuptoraș, folosit probabil pentru confecționarea de piese metalice, și a cuptoarelor pentru ars ceramică). Locuirea, discontinuă și destul de rară în aceste zone, capătă, în secolul al XI-lea, un caracter mai coerent în partea nordică, înregistrându-se amenajarea unor niveluri de călcare pe spații largi (asociate cu monede bizantine emise în vremea împăraților Vasile al II-lea – Constantin al VIII-lea), suprapuse de locuințe aliniate și grupate, uneori cu refaceri și/sau suprapuneri ale celor distruse prin incendiere.
Spațiul funerar, acoperind în linii mari secolul al XII-lea (cu posibilitatea extinderii perioadei între sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XIII-lea), cu o organizare coerentă și densă în partea sudică a zonei cercetate, pare să se restrângă spre V în zona nordică investigată (ținând cont de dispunerea mormintelor în Suprafața 1, de identificarea doar a unui mormânt in situ în Suprafața 2 și de cele șase morminte din cadrul suprafeței de sub actualul Centru de informare turistică). Complexele funerare sunt încadrate stratigrafic, spațial și cronologic între două niveluri de locuire, documentate unul (cel mai târziu) prin complexe menajere, celălalt (cel mai timpuriu) prin complexe de locuire și meșteșugărești. Caracterul menajer, chiar dacă discontinuu, al utilizării zonei în secolul al XIII-lea, mai precis în prima jumătate a acestuia, pare generalizat, în cadrul șanțului de drenaj și/sau prin gropi dispuse atât la E, cât și la V față de acesta, un fenomen specific perioadei părând și înhumările de animale, cu precădere de câini, în complexe menajere sau special amenajate (în cel puțin trei cazuri).
Evoluția prezentată a utilizării spațiului, în limitele cronologice ale funcționării cetății, așezării și cimitirelor aparținând epocii bizantine, pare să fie specifică sitului de la Nufăru, fiind identificată, la scară redusă, tot în zona extra muros est, cu ocazia săpăturilor în punctul Centrul de informare turistică (campania 2015) și, pe scară largă, în zona extra muros nord, în punctul Trecere bac în (campaniile 1999–2021). ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Abstract [EN]:
Archaeological investigations, carried out since 1978, have brought to light on the Danube line, on the right bank of the Sf. Gheorghe arm, about 12 km downstream from Tulcea, in the village of Nufăru, an important urban centre from the 10th-14th centuries, elements of a Byzantine fortification built in the last part of the 10th century, the settlement and necropolis from the 11th-13th centuries, as well as vestiges belonging to the Getic, RomanByzantine and modern eras. The preventive archaeological excavations carried out in the 2022 campaign were carried out in the courtyard of the local secondary school and were determined by an investment project of the Nufăru Municipality, aimed at the extension of the building (to the N of the existing construction) and the installation of a hall and a sports field (to the S of the existing construction).