Ocnița | Comuna: Oraș Ocnele Mari | Judeţ: Vâlcea | Punct: Dealul Cosota | Anul: 2023


Descriere:

Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Ocnița, orașul Ocnele Mari, jud. Vâlcea [Buridava], Punct: Dealul Cosota
Raport ID:
7117
Anul cercetarii:
Perioade:
Protoistorie;
Epoci:
La Tène;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Necropolă;
Cod RAN:
| 168194.01 |
Județ:
Vâlcea
Unitate administrativă:
Oraș Ocnele Mari
Localitate:
Ocnița
Punct:
Dealul Cosota
Localizare:
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică sistematică

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Cociș Sorin participant Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Pițigoi Andi Ioan participant Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Mecu Laurenţiu participant Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Nălbitoru Alexandru participant Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Tulugea Claudiu Aurel participant Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Tuţulescu Ion participant Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Bărbulescu Constantin Augustus responsabil Universitatea Politehnică din București
Udrescu Vasile Ovidiu participant Universitatea Politehnică din București
Raport:
Situl dacic Buridava se află situat pe  Dealul Cosota, Terasa VIII și este delimitat la N de pârâul Sărat, la V de drumul comunal, la E şi S de Valea Bradului. Rememorând în linii mari cercetările profesorului Berciu din perioada 1979-1992, de pe Terasa V, aceasta era lipsită de locuințe, aici fiind identificate și cercetate, până la finele campaniei 1992, 126 de gropi. Funcționalitate acestora era diversă: gropi menajere, gropi cu depuneri rituale sau morminte. Toate gropile au fost săpate în stânca locală și umplute pe parcursul nivelului II, cel mai bogat, ultimul nivel de locuire III, fiind destul de subțire și slab documentat[1].  În plus, se considera, că aceste gropi sunt dispuse de-o parte și de alta a drumului antic, care traversează TV și ajunge pe Acropola lui C1[2].  Pornind de la toate acestea, dar și de la rezultatele campaniei noastre precedente, am urmărit stratigrafia sitului, completarea planului general al săpăturilor de pe această terasă, rolul și funcționalitatea monumentelor identificate (gropi sau structuri de suprafață), existența drumului dacic amenajat, eventualele structuri de tip locuință. În 2022 constatam că nu există două sau trei niveluri așa cum susținea Dumitru Berciu, ci un singur nivel cronologic aparținând în principal secolului I p. Chr..Gropile aparțin acestui interval de timp și sunt în marea lor majoritate morminte[3], exclus gropi de gunoi. Un drum dacic sau o cale de acces amenajată pe Terasa V și care să continue spre Acropolă nu a putut fi documentat.   În anul 2023, S1/2022 (20 x 2 m) a fost extinsă spre Sud, cu 6 m, urmărindu-se tăierea completă a Terasei V, pe întreaga ei lățime. Practic aceasta traversează în întregime platoul terasei V, pe zona mediană (Nord-Sud). În acest fel a fost intersectată și S1/1979, secțiune trasată de către Dumitru Berciu și care traversa pe toată lungimea terasa V (86m). (fig. 1/fig. 4) În paralel cu S1 a fost trasată S2 (16.7 m x 2 m). Între cele două secțiune a fost lăsat un martor de 0,50 m. Această a doua secțiune a fost plasată în așa fel încât să surprindă o parte din SXVIII (după măsurătorile noastre un carou de 2 m din SXVIII), cercetate de D. Berciu. Nu s-a reușit trasarea ei pe aceiași lungime cu S1 datorită copacilor. S1 ne permisese identificarea în anul 2022, a unui număr de șapte complexe, șase considerate de noi ca fiind morminte. Au fost reluate cercetările în S1, acolo unde M3 și M7 nu fuseseră epuizate. M3 a fost identificat în campania 2022 și a fost publicat în Cronică[4]  cu datele pe care le aveam până la acel moment. Odată cu casetarea acestuia și demontarea martorului am constatat că este o structură de suprafață de tip moviliță, care se continuă sub forma unei gropi săpate în stâncă. Cercetarea a fost îngreunată de existența rădăcinilor unui copac de mari dimensiuni. M3 are un diametru la gură de 104 x 84 cm, săpată sub formă de clopot, diametru în zona centrală de 108 x 103 cm, ajungând cu un diametru de 94 x 89 cm la final și o adâncime de 0,77/0,74 cm, față de nivelul stâncii, iar față de nivelul actual de 112 cm (fig. 5a și 5b). Așa cum menționam încă de anul trecut, inventarul este unul excepțional: o spadă de tip sarmatic[5], un bol costat din sticlă aparținând grupei C[6], respectiv Isings f17, numeroase fragmente ceramice, resturi cinerare, oase de animale, cenușă, cărbune, bucăți de vatră. Spada era depusă alături de resturile cinerare[7] și de bolul așezat cu gura în jos, iar oasele de animale au fost așezate de o parte și de alta a gropii. Anul acesta, odată cu reluarea cercetărilor din campania 2022, în zona de martor am identificat alte fragmente cinerare, precum și o monedă puternic uzată, respectiv un denar roman republican din 88 a.Chr. (C. Marcius Censorinus). Cu excepția monedei, toate celelalte elemente se încadrează în sec. I p. Chr. (fig. 5b). M7, identificat tot în campania 2022, în S1, este o groapă săpată în stâncă, de dimensiuni mari. Datorită dimensiunilor aceasta a putut fi secționată. Diametru la gură de 151 x 153 cm, continuă sub formă e clopot, cu diametru în zona mediană de 180 x 146 cm, la limita maximă ajungând cu un diametru de 137 x 120 cm. Adâncimea este de 134 cm față de nivelul actual de călcare. Este o groapă a cărei funcționalitate este diferită față de celelalte, înregistrând nu mai puțin de 5 niveluri de depunere. Inventarul acestor niveluri se compune din: ceramică fragmentară, cărbune, oase neincinerate de animale, bucăți de chirpici, fragmente de vatră, pietre de râu și o statuetă antropomorfă (?), realizată din tuf (fig. 6 a.b.c.d). Aceasta are analogii atât la Ocnița, cât și la Cârlomănești, Piscul Crăsani[8], Poiana[9] ș.a. S2 a pus în evidență cinci amenajări, toate fiind gropi săpate în stâncă. Patru dintre acestea se încadrează în categoria funerară (fig. 2/fig. 3). Stratigrafic nivelul vegetal a avut între 5-15 cm, Terasa V având o ușoară înclinație spre Sud și Vest, ceea ce a condus la alunecări permanente ale acestui nivel. Sub acest strat au fost identificate primele structuri cu caracter arheologic (fig. 17). M8 este o groapă cilindrică săpată în stâncă, cu un diametru de 120 cm la gură și de 128 cm la bază, cu o adâncime de 140 cm față de nivelul actual și de 95 cm față de nivelul stâncii (fig. 7d). A fost secționată pentru a se putea observa eventualele niveluri de depunere (fig. 7.a.b). Groapa a fost surprinsă inițial sub forma unei depuneri din pietre de râu, bucăți de tuf, fragmente ceramice. Inventarul gropii este format din ceramică fragmentară (vas borcan, opaiț/ceașcă, fructiere, etc), pietre de râu, oase neincinerate de animale, bucăți de chirpici, verigă de bronz și un pandantiv de sticlă cu un desen în spirală (colorit alb/verde/albastru) (fig. 7c/fig. 10). Piesa este unică ca descoperire atât în situl de la Ocnița, cât și în alte situri dacice. Analogii regăsim în expoziția muzeală de la Boğazkale (Turcia) (fig. 16), cronologic aparține secolelor I-II p. Chr., în colecția muzeului de aici apărând ca fiind nasturi. Obiectul a jucat probabil rol de pandantiv pentru defunct. În groapă a fost identificat și un schelet de animal – bursuc/viezure (?). Acesta a pătruns în groapă prin partea de sud (printr-o gaură de 10 x 15 cm). Moartea animalului a survenit aici, capul fiind chiar pe direcția găurii de ieșire. M9 a fost identificat în zona de contact cu SXVIII, o parte din structura ei fiind în secțiunea cercetată de Dumitru Berciu. În marginea acestei gropi a fost identificată și M10 (care a fost cercetată de profesorul Berciu) (fig. 9). Șansa a făcut ca acest complex să nu fie identificat la aceea dată. Inițial am considerat că îngrămădirea de pietre de râu și bucăți de tuf provin din excavările anterioare, dar odată cu îndepărtarea părții superioare s-a constatat că această îngrămădire era practic un capac. Structura a permis secționarea. Imediat sub capacul gropii au început să apară fragmente ceramice, cărbune și pietre de râu. La adâncimea de 37cm (42 cm față de actualul nivel) au început să apară părți dintr-o calotă craniană, treptat fiind dezvelit un schelet uman (fig. 8a.b). Defunctul a fost depus în groapă cu fața în sus, cu capul spre NNE. Analiza realizată la INML ne arată că avem de-a face cu un copil, cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 luni (conform dentiței și dimensiunii oaselor fig. 13/fig. 14/fig. 15). Remarcabil este faptul că în dreptul mandibulei era depus un inel/verigă din bronz (fig. 8b), iar lângă mâini era așezat un fragment dintr-o brățară de sapropelit[10] (fig. 8c/fig. 12), precum și o mărgică din sticlă tubulară. Scheletul era așezat pe un pat de fragmente ceramice, cărbune, pietre de râu, fragmente de chirpici, toate puternic arse. Groapa a continuat în adâncime până la 93/95 cm adâncime. Sub acest nivel compact de fragmente arse, începând de la adâncimea de 65 cm am identificat un alt nivel al gropii, cu ceramică, chirpici, bucăți de vatră, câteva oase umane (de mici dimensiuni) dispuse tot în zona de NE a gropii. În extremitatea gropii, la adâncimea de 83 cm, am identificat oase de animal, depuse probabil ca ofrandă. Groapa este săpată în stâncă, are formă de clopot, cu diametru gurii de 86/88 cm, diametru median de 93/95 cm și diametru final de 89/91 cm. Adâncimea față de nivelul stâncii este de 88 cm, iar față de nivelul actual de 121 cm. Este mormânt dublu, cu două nivele (fig. 8d.e). În cazul oaselor descoperite în nivelul inferior, acestea sunt ale unui al doilea copil, vârsta acestuia fiind de peste doi ani. M9 confirmă odată în plus că la Ocnița vorbim de o necropolă. Considerăm că și aceste două campanii, 2022 și 2023, realizate pe Terasa V, vin să întărească ideea enunțată în ultimii ani. M10 este tot o groapă săpată în stâncă, pornește chiar din buza lui M9. Aceasta a fost epuizată în cercetările lui Dumitru Berciu. Nu am găsit nici un fel de material arheologic în inventarul ei. Are forma de clopot, diametrul gurii de 98/100 cm, diametru maxim 106 cm (are un fel de nișă spre M9), cu diametru la fund de 88 cm. Adâncimea maximă față de nivelul stâncii 91 cm, iar față de nivelul actual 132 cm. Încercăm să identificăm în articolele publicate de profesorul Berciu, numărul gropii și eventualul inventar descoperit (fig. 10). Lipsa caietelor de săpătură pentru intervalul 1982-1992, va face probabil imposibil demersul nostru. M11 a fost identificat în colțul de Sud-Est al secțiunii II. Datorită poziționării groapa a fost secționată de profilul de Est și de cel de Sud. Avem de-a face cu un singur nivel de umplere. Este tot o groapă săpată în stâncă. Din inventarul ei amintim: resturi cinerare probabil umane, ceramică, un cuțit, pietre de râu, bucăți de tuf, cărbune. Nu a fost epuizată în întregime, datorită timpului. Adâncimea gropii este de 60 cm față de nivelul stâncii și de 88 față de nivelul actual. Cercetarea va continua în anul următor (fig. 3). Au fost realizate și două mici secțiuni de control SIV (spre marginea Terasei V, acolo unde teoretic nu trebuia să fi existat o cercetare realizată de Dumitru Berciu) și SIII spre mijlocul Terasei, intersectând SIV. Și în acest caz ne-am înșelat, pentru că zona pare complet epuizată, cu remarca că nu am descoperit gropi, iar nivelul stâncii este foarte sus (adâncimea față de nivelul actual cca. 43 cm). Remarcăm că în SIII nu există un nivel arheologic, probabil că a fost puternic deranjat de cercetare lui D. Berciu. Există la 10/15cm adâncime fragmente ceramice, puține la număr, pietre de râu și mici fragmente de chirpici. Sub acest nivel nu se află nimic. Remarcăm totuși identificare în C2/SIII a unei toarte de amforă de tipul Dressel 2-4 (Pseudo-Cos), de epocă augustană[11], precum și un vârf de săgeată.  Trebuie menționat și faptul că în prelungirea lui S1/2022, care a intersectat S1/1979 nu am găsit niciun fel de material arheologic. Nu există pe întreaga suprafață suprapusă gropi sau alte urme de amenajare. Zona se află chiar în marginea Terasei V, pe zona de prăbușire spre Valea Bradului. Toate complexele cercetate anul acesta, dar și în campania 2022 au formă ovală sau rotundă, având un conținut compact de fragmente ceramice, pietre de râu și bucăți de tuf. Acestea s-au dovedit a fi structuri de tip moviliță, care erau situate deasupra unor gropi săpate în stâncă. Conținutul acestora este similar cu cel al gropilor, aparține aceluiași orizont de depunere, în anumite situații acesta era distrus, datorită alunecărilor de teren sau copacilor crescuți. Remarcăm practic că gropile aveau deasupra o structură sub forma unei movilițe. Terasa V era considerată de către profesorul Berciu, ca fiind un spațiu aparte, dedicat unor depuneri cu caracter ritual și de trecere spre zona sacră, fără alte urme de locuire. La rândul lui, Valeriu Sârbu consideră că avem de-a face cu depuneri rituale. Cercetările începute pe Terasa V ne confirmă existența aceluiași tip de monument arheologic descoperit și pe Terasa VIII. Nu există două sau trei niveluri așa cum susținea Dumitru Berciu, ci un singur nivel cronologic aparținând în principal secolului I p. Chr., gropile aparțin acestui interval de timp. Din păcate nu s-a confirmat existența vreunui drum dacic amenajat, cel puțin nu în acest sector al terasei a V-a. Cronologic, descoperirile se încadrează sfârșitului secolului I a. Chr. și secolului I p. Chr.. În acest an, în perioada 2-6 august, s-a desfășurat la Ocnele Mari și Workshopul de arheologie organizat de Centrul de Cercetare Istorică, Arheologică și de Patrimoniu din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București[12]. La acesta au fost invitați numeroși specialiști din țară.  ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:

Situl antic de la Ocnița, județul Vâlcea, a intrat în atenția cercetătorilor începând cu anii ’60 ai secolului al XX-lea și a devenit, datorită profesorului Dumitru Berciu, cea mai cunoscută așezare dacică de la sud de Carpați. Reluarea cercetărilor sistematice la Ocnița, în 2016, a avut ca obiective centrale clarificarea problemelor legate de cronologia sitului, precum și rolul și relația acestui centru de putere cu lumea romană, problema necropolei fiind considerată una secundară. Cercetările din 2023 au continuat pe Terasa V. Aici au fost descoperite noi morminte. Remarcabil este M9, mormântul unui copil neînhumat. Descoperirile arheologice din această campanie confirmă existența pe această terasă a unei necropole dacice aparținând epocii clasice, secolele I î.Hr. - I d.Hr.

Abstract [EN]:
The ancient site of Ocnița, Vâlcea county, came to the attention of researchers starting from the 60s of the 20th century and became, thanks to Professor Dumitru Berciu, the best-known Dacian settlement from south of the Carpathians. The resumption of systematic research at Ocnița, in 2016, had as its central objectives the clarification of the site’s chronology issues, as well as the role and relationship of this power center with the Roman world, the necropolis issue being considered a secondary one. Research in 2023 continued on Terrace V. New graves were discovered here. Remarkable is M9, grave of an unburied child. The archaeological discoveries from this campaign confirm the existence on this terrace of a Dacian necropolis belonging to the classical era.1st century BC - 1st century AD.
Note:
[1]. Berciu 1993, p. 151. "Gropile se grupează în general câte trei (pl. II), fiind deopotrivă risipite şi pe restul terenului terasei. Trebuie totuși menționat că aceste gropi, ale nivelului II, se află de o parte şi de alta a drumului antic, ele având o anumită funcţiune, legată desigur, de viaţa economică şi comercială a comunității locale (...)".
[2]. Ibidem, p. 149.
[3]. Bărbulescu et al. 2022; Udrescu, 2022; p.483-496; Bărbulescu 2020, p. 167-188.
[4]. Bărbulescu et al. 2023, p. 271-275.
[5]. Bârcă 2008, p. 95–105.
[6]. Eisen 1927; O analogie perfectă regăsim la University of Colorado Museum, acest tip de bol se încadrează cronologic secolelor I a. Chr. – I p. Chr., corespunzând atât ca dimensiuni, cât și ca formă și colorit cu cel menționat aici: https://www.colorado.edu/classics/2018/05/15/20081823-eastern-mediterranean-ribbed-cup-or-bowl
[7]. Modele asemănătoare regăsim în muzeul din Napoli, respectiv la Museo Archeologico al Teatro romano di Verona http://www2.regione.veneto.it/cultura/itinerari/vetri-antichi/vr_teatro_romano.html
[8]. Conovici 1974, p. 295-301.
[9]. Vulpe 1950, p. 207.
[10]. Identificarea exactă a fragmentului brățării de sapropelit a fost făcută de Aurel Rustoiu, prezent în aceea perioadă la Workshopul organizat de Universitate la Ocnele Mari. Acest tip de brățară este specific mormintelor din arealul celtic, dar și celor din spațialitatea romană. (https://hal.science/hal-02873724/document; https://akjournals.com/view/journals/072/71/2/article-p443.xml)
[11]. Mulțumim lui Ștefan Honcu pentru suportul științific în datarea acestui tip de amforă.
[12]. Workshopul de arheologie a fost finanțat printr-un proiect de tip FSS conform prevederilor Ordinului MEN nr. 26540/7/12.04.2023. Au participat un număr de 20 de persoane, studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători.
Bibliografie:
1. Babeș, M. (1982). Recenzia volumului Buridava dacică. SCIVA, 33(2), 250-257.
2. Bărbulescu, C. A. (2020). Gropi și câmpuri de gropi în perioada clasică a civilizației dacice – Practica nemuririi la geto-daci. O perspectivă arheologică și etnografică (I). În Miscelanea Historica et Archaeologica in memoriam Dumitru Berciu (pp. 167-188). Brăila: Editura Istros.
3. Bărbulescu, C., Curcă, G. C., Roșu, M., Porosnicu, I., Bita, B. I., Tiseanu, I., & Udrescu, O. (2022). An anthropological-multidisciplinary analysis of the cinerary remains discovered at Ocnița – Buridava Pars est in toto et totum est in parte. Journal of Ancient History and Archaeology, 10(4). Retrieved from https://jaha.org.ro/index.php/JAHA/index
4. Bărbulescu, C. A., Cociș, S. I., Udrescu, O. V., Mecu, L., Nălbitoru, A., Tulugea, C., Tuțulescu, I., & Pițigoi, I. A. (2023). Ocniţa, orașul Ocnele Mari, jud. Vâlcea, [Buridava], Punct: Dealul Cosota, Terasa VIII. În Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2022 (pp. 271-275).
5. Bârcă, V. (2009). Călăreţii stepelor. Sarmaţii în spaţiul nord-pontic / Horsemen of the steppes. The Sarmatians in the Pontic Region. Cluj-Napoca: Editura Mega.
6. Berciu, D. (1981). Buridava dacică. București: Editura Academiei.
7. Berciu, D., Iosifaru, M., & Diaconescu, M. (1993). Descoperiri și însemnări de la Buridava dacică, XI. Thraco-Dacica, 14(1-2), 149-156.
8. Berciu, D., Iosifaru, M., & Diaconescu, M. (1992). Descoperiri și însemnări de la Buridava dacică, X. Thraco-Dacica, 14(1-2), 113-119.
9. Berecki, S. (2008). The Chronology of the Celtic Discoveries from Transylvania. În Sîrbu, V., & Vaida, D. L. (Eds.), Funerary Practices of the Bronze and Iron Ages in Central and South-Eastern Europe (pp. 47−65). Cluj-Napoca. Retrieved from https://www.researchgate.net/publication/330213869_The_Chronology_of_the_Celtic_Discoveries_from_Transylvania_IN_Sirbu_V_-Vaida_D_L_eds_Funerary_Practices_of_the_Bronze_and_Iron_Ages_in_Central_and_Sounth-Eastern_Europe_Cluj-Napoca_2008_p_47-65
10. Conovici, N. (1974). Câteva figurine antropomorfe getice descoperite la Piscul Crăsani (com. Balaciu, jud. Ialomiţa). SCIVA, 25(2), 295-301.
11. Eisen, G. A. (1927). Glass: Its Origin, History, Chronology, Technic and Classification to the Sixteenth Century, Vol. 1. New York: W. E. Rudge.
12. Istvánovits, E., & Kulcsár, V. (2008). Sarmatian swords with ring-shaped pommels in the Carpathian Basin. În L. Kocsis (Ed.), The Enemies of Roma. Proceedings of the 15th International Roman Military Equipment Conference, Budapest 2005. JRMES, 16, 95–105.
13. Vulpe, R. (1951). Raport preliminar asupra activității șantierului arheologic Poiana-Tecuci, 1950. SCIV, 2(1), 177-216.
14. Udrescu, O. V., Plăiașu, A. G., Bărbulescu, C. A., Ducu, M. C., Moga, S. G., & Negrea, D. A. (2022). Analysis of archaeological sword materials from Buridava site. Journal of Science and Arts, 22(2), 483-496. https://doi.org/10.46939/J.Sci.Arts-22.2-b01
15. Vaday, A., & Tanko, K. (2008). The Celtic Cemetery at Ménfőcsanak. Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums, 71(2), 443-464. Retrieved from https://akjournals.com/view/journals/072/71/2/article-p443.xml