Păuca | Comuna: Păuca | Judeţ: Sibiu | Punct: Biserica ungurească | Anul: 2023
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Păuca, com. Păuca, jud. Sibiu, Punct: Biserica ungurească
Raport ID:
7121
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca migraţiilor;
Tipuri de sit:
Necropolă;
Cod RAN:
| 145239.04 |
Județ:
Sibiu
Unitate administrativă:
Păuca
Localitate:
Păuca
Punct:
Biserica Ungurească
Localizare:
| 145239.04 |
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică sistematică
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Tomegea | George | participant | Complexul Muzeal Naţional "Astra" Sibiu |
| Ţiplic | Maria Emilia | participant | Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu |
| Ţiplic | Ioan Marian | responsabil | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
| Șovrea | Adrian | participant | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Raport:
Localitatea Păuca este centrul comunei cu același nume și este situată la 50 km nord-vest de municipiul Sibiu, la granița județului Sibiu cu județul Alba. Așezarea este atestată documentar în timpul regelui Ladislau al IV-lea (1272 - 1290), care oferă drept danie moşia Pokafolua preotului paroh din Apoldu de Sus, Paulus şi fratelui acestuia Poka[1]. După moartea lui Poka, posesiunea este transmisă urmaşilor săi, astfel încât în anul 1299 apar amintite posesiunile acestuia, care au fost împărţite între moştenitorii săi, fiind menţionată “Distinctio autem terre Keretnuk facta cum terra filiorum Pouka habente ecclesiam […] presentibus ipsis filiis Luanka”[2]. Cea mai veche descoperire arheologică de pe teritoriul localității, datează din anul 1884, când într-un loc neprecizat s-a găsit o oglindă scitică din bronz[3], dar pe teritoriul localității de-a lungul timpului au mai fost descoperite întâmplător și fragmente ceramice eneolitice aparținând culturii Coțofeni, precum și vestigii romane provenite probabil de la un vicus (așezare rurală de epocă romană - sec. II-III)[4]. În marginea de NV a așezării, în punctul Homm, a fost cercetată în anii 1965-1966, de către Iuliu Paul, o așezare aparținând culturii eneolitice Petrești[5]. Alături de aceste descoperiri arheologice merită menționat și patrimoniul ecleziastic construit pe care localitatea Păuca îl deține, fiind vorba despre trei biserici: - o biserică ridicată, conform istoriografiei, în secolul al XIII-lea, purtând hramul Sf. Maria, construită probabil ca bazilică în stil romanic, cu două turnuri pe fațada de vest, transformată în secolul al XV-lea în stil gotic și aflată pe un deal la nord-vest de localitate; - pe un deal, situat la SE de biserica săsească există o altă biserică, construită inițial în stil gotic, care făcea parte din cadrul unui ansamblu mănăstiresc al Ordinului Paulin[6], dar care a fost abandonată și a devenit biserică parohială a comunității maghiare de rit calvin. Această biserică a funcționat până la începutul anilor 1990, după care a fost din nou abandonată, fiind lăsată în ruină. Această zonă este principalul punct de interes al prezentei cercetări arheologice; - la est de această biserică ungurească, pe al treilea deal, se află biserica ortodoxă, o construcție de cărămidă datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cercetarea arheologică în situl de la Păuca – Biserica Ungurească a debutat în anul 2010, cu scopul de a clarifica apartenența acestei construcții ecleziastice la un ansamblu mănăstiresc aparținând ordinului Sf. Paul din Theba (Paulin)[7]. În unitatea arheologică realizată pe latura nordică a bisericii, în dreptul portalului renascentist, a fost descoperită o urnă de incinerație (U1) (fig.2), decorată cu benzi de linii drepte și în val, aparținând unei necropole de incinerație (cca. 700-900 d. Ch.). Astfel, în urma cercetărilor arheologice dintre anii 2012-2022, în necropola de la Păuca, au fost descoperite 116 morminte de incinerație, unele fiind morminte simple de incinerație cu depunerea resturilor în urnă, altele fiind morminte duble (cu două urne) și un mormânt dublu mixt (incinerație și inhumație). Cercetarea arheologică din anul 2023 s-a realizat în perioada 3 – 14 iulie, scopul cercetării fiind umplerea golurilor rămase din anii precedenți, la sud de drumul ce desparte terenul fermei de incinta îngrădită a bisericii. Până la această campanie au fost descoperite un număr de 106 morminte dintre care 105 de incinerație și unul de inhumație (fig.1). Au fost trasate 4 secţiuni. S52 (10 x 2 m) a fost trasată la vest de S51/2022 cu martor de 0,20 m între ele. La adâncimea de -0,46m a fost descoperită U110. Urna, decorată cu linii paralele orizontale a fost împrăștiată ușor de plug. De remarcat sunt fragmente de oase calcinate destul de mari. La -0,50 m adâncime a fost descoperit CX6, iar la -0,42 m a fost găsit CX7, ambele complexe conținând mai multe fragmente ceramice preistorice. În profilul de sud al secțiunii, la -0,50m adâncime au apărut alte două morminte U114 și U115. Pentru dezvelirea lor am demontat martorul cu S53. U114 este un mormânt de incinerație cu oasele depuse direct în groapă, cele două fragmente ceramice posibil să fi fost împrăștiate de plug și să provină de la urnele apropiate. U115 este un mormânt cu resturile cinerare depuse în interiorul unei urne. Vasul, decorat cu linii paralele orizontale în partea superioară era așezat drept cu gura căzută în interiorul vasului. Cele două morminte erau aproape unul de celălalt. S53 (10 x 2 m) a fost trasată în prelungirea spre sud a secțiunii S51 și la vest de S49/2022 fiind lăsați martori de 0,20 m între ele. La adâncimea de -0,50 m au fost descoperite două urne U107 și U108 foarte aproape una de cealaltă. U107 era așezată drept cu gura în sus fiind plină cu oase calcinate, pământ și cenușă. Vasul întregibil de dimensiuni destul de mari era crăpat din vechime. S-a încercat observarea gropii, dar din păcate natura solului a făcut imposibil acest lucru. U108 a fost împrăștiată de plug fiind descoperite mai multe fragmente ceramice la distanță unele de altele. La -0,45 m adâncime a fost descoperită o altă urnă U109. Vasul întregibil, decorat în jumătatea superioară cu linii orizontale paralele era spart din vechime și a fost găsit ușor înclinat spre nord-est. În interiorul vasul erau oase calcinate, pământ și cenușă. În această secțiune au fost descoperite câteva fragmente ceramice provenite de la alte urne care au fost afectate de lucrările agricole. S54 (10 x 2 m) a fost trasată la vest de S52/2023 fiind lăsat un martor de 0,20 m. La -0,40 m adâncime, lângă profilul de est a fost descoperită U111. Pentru dezvelirea ei a fost demontat martorul cu S52, dar s-a dovedit că erau doar fragmente din fundul vasului, care fusese distrus și împrăștiat de plug. În capătul dinspre profilul de sud și aproape de profilul de est au fost descoperite, la adâncimea de -0,50 m, două urne U112 și U113 pentru care a fost demontat martorul cu S55. Ambele urne erau așezate drept cu gura în sus și conțineau oase calcinate, cenușă și pământ. U112 a fost agățată de lama plugului, motiv pentru care buza vasului lipsește. U113 avea gura vasului intrată în interiorul corpului. Cele două au fost îngropate foarte aproape una de cealaltă astfel încât în situația de față avem de-a face cu un mormânt dublu. Chiar dacă vasele sunt sparte din vechime se pot reface în mare măsură. Tot în S54 a fost descoperit un complex preistoric CX8 format din două vase întregi alăturate. S55 (10x2m) a fost trasată în prelungirea spre sud a secțiunii S54 și la vest de S53/2023 fiind lăsați martori de 0,20m între ele. La adâncimea de -0,45 m a fost descoperită U116. Vasul, crăpat din vechime conținea oase calcinate, cenușă și pământ având gura intrată în interiorul corpului. Trebuie să precizăm că toate urnele funerare descoperite au fost fragmentare, fiind distruse din cauza lucrărilor agricole, motiv pentru care în cele mai multe cazuri lipsește partea superioară. Astfel, cu cercetările din anul 2023, în necropola de la Păuca - Biserica Ungurească a fost descoperit un număr de 116 morminte. La săpături au participat studenţi și masteranzi din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. Cu toate constrângerile date de faptul că este imposibil de extras colagen din oase calcinate este important să vedem ce datări se pot obține prin datarea cu radiocarbon C14 în încercarea de a introduce și acest orizont funerar în cadrul cronologiei absolute a Europei Centrale. Din acest motiv, colaborarea ULBS cu IFIN-HH este una care deschide o acțiune de pionierat în cercetarea arheologică românească și, prin rezultatele obținute, poate oferi o diagramă cronologică care să permită o mai mare acuratețe a datărilor necropolelor de incinerație aparținând grupului Mediaș. Datarea oaselor provenite din morminte de incinerație reprezintă o metodă dezvoltată spre sfârșitul anilor ‘90 ai secolului al XX-lea[8], dar care deja a generat o serie de discuții cu privire la corecțiile de cronologie absolută ce ar trebui operate pentru perioada post-romană și a evului mediu timpuriu ca urmare a unor oarecari neconcordanțe dintre datarea relativă cu care se operează, și rezultatele datărilor C14. În cazul necropolei de incinerație de la Păuca au fost selectate 5 morminte: U2: urnă funerară descoperită în S6/ 2013 Dimensiuni: H: 20,6 cm; DF: 9,4 cm; D max.: 20,8 cm Descriere: Oală borcan cu corp bombat, cu pereți foarte groși, buza evazată și tăiată drept. Este lucrată la roata înceată, pasta conținând ca degresant nisip cu bob mediu. Decorul începe de pe umăr cu o bandă de linii drepte, urmată de două benzi de linii în val și o nouă bandă de linii drepte. Vasul este ars neuniform și are culoarea cenușie. Lipsesc bucăți însemnate din partea superioară. U6: urnă funerară descoperită în S10/ 2014 Dimensiuni: H: 22 cm; DG: 15,5 cm; DF: 9,8 cm; D max.: 21,2 cm Descriere: Oală borcan zveltă de culoare cărămizie în amestec cu gri (în partea superioară). Este decorată pe aproape toată suprafața cu linii orizontale. Lipsește buza. Vasul este lucrat la roata înceată, cu ardere oxidantă. Fundul este ușor retras spre interior. Lutul a fost amestecat cu nisip fin. U8: urnă funerară descoperită în S12/ 2014 Dimensiuni: H: 26,4 cm; Dg: 18,2 cm; Df: 8,7 cm; D max.: 24 cm Descriere: Oală borcan cu corp zvelt, având gât foarte pronunțat, iar gura evazată și buza tăiată drept. Este lucrată la roată din pastă omogenă amestecată cu pietricele mărunte și degresant nisip; decorul se întinde, din zona gâtului, pe aproape toată suprafața, și este format din linii paralel orizontale. Arderea este oxido-reducătoare rezultând o culoare cărămizie, cu pete cenușii în zona diametrului maxim. Lipsesc părți din buză. U10: urnă funerară descoperită în S14/ 2014 Dimensiuni: H: 14 cm; Dg: 7 cm; Df: 6,3 cm Descriere: Oală borcan cu gura evazată și întoarsă ușor spre corp. Urna este lucrată la roată din pastă omogenă amestecată cu nisip fin. Este ornamentată pe 2/3 din suprafața corpului; decorul începe de sub gât și constă din benzi de câte două linii care formează motivul în ochi. Vasul este ars uniform și are culoarea cărămizie. U18: urnă funerară descoperită în S19/ 2015 Dimensiuni: H: 20,4 cm; Df: 9,8 cm; D max.: 23,3 Descriere: Oală borcan cu corp pântecos din care se păstrează partea inferioară, până în zona diametrului maxim. Vasul a fost lucrat la roată dintr-o pastă grosieră amestecată cu nisip cu bob mare. Este decorat în partea superioară cu linii paralele orizontale. Arderea a fost neuniformă, vasul având culoarea cenușie deschis, dar cu pete de culoare cărămizie. Recoltarea probelor din urnele menționate a fost realizată în laboratorul de restaurare ceramică al CNM Astra Sibiu și a constat în prelevarea întregii cantități de pământ, oase calcinate și cărbune din interiorul urnelor aparținând mormintelor menționate. Conținutul urnelor selectate pentru datarea C14 fiind transferat către IFIN-HH. În afară de proba 534.68 (U6) care aparține vizibil unui orizont din perioada eneolitică, de altfel „sigur” privind datarea radiocarbon, semnalat în apropierea sitului arheologic investigat, celelalte trei date calibrate sunt toate în afara segmentelor curbei de calibrare care suscită probleme, însă rezultatele sunt cuprinse parțial în secole cu o mai slabă performanță privind întinderea sub-intervalelor componente pentru secolele V-VI. Deci, dacă prelucrările de laborator și măsurările au fost corecte, atunci decesele și incinerarea au survenit în cursul secolului al VII-lea, reprezentând un orizont de timp și o fază culturală mai vechi față de așteptările inițiale ale arheologului. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:
Cercetările arheologice în situl Păuca - Biserica Ungurească au început în 2010, iar între 2010(2012)-2023 au fost descoperite peste 116 morminte, unele fiind morminte simple de incinerație cu depunerea rămășițelor în urnă, altele fiind morminte duble (cu două urne), iar unul fiind un mormânt dublu mixt (incinerație și inhumație). Datarea celor cinci mostre din necropolă sugerează că necropola de la Păuca este contemporană cu perioada germanică târzie (gepizii) și perioada avară timpurie. Presupunând că este mai precis să se dateze mai aproape de limita superioară a intervalului (secolul al VII-lea), necropola de la Păuca ar putea fi conectată cu evenimentele istorice care au avut loc între anii 567 și 630, adică stabilirea și consolidarea puterii avare în spațiul panonic-transilvănean. Datarea cu C14 a oaselor incinerate din necropola Păuca (jud. Sibiu) redeschide discuția despre necesitatea obținerii mai multor date C14 din necropolele de incinerație atribuite așa-numitului grup Mediaș și, în același timp, poate reprezenta un punct de cotitură în evaluarea cronologiei perioadei dintre secolele VI și IX d.Hr.
Abstract [EN]:
Archaeological research in the site of Păuca - Hungarian Church has started in 2010, and between 2010(2012)-2023 has uncovered over 116 graves, some being simple cremation graves with a deposit of remains in the urn, others being double graves (with two urns) and one being a mixed double grave (incineration and inhumation).
The dating of the five samples from the necropolis would suggest that Păuca necropolis is contemporary with late Germanic period (Gepids) and the early Avar period. Admitting that it is more accurate to date closer to the upper limit of the range (7th century), the necropolis at Păuca could be connected with historical events that occurred between 567 and 630, i.e. the establishment and consolidation of Avar power in the Pannonian-Transylvanian space.
The C14 dating of the cremated bones from the Păuca necropolis (jud. Sibiu) reopens the discussion on the need for more samples of C14 data from the cremation necropolises attributed to the so-called Mediaș group and simultaneously may represent a turning point in the evaluation of the chronology of the period between 6th and 9th centuries A.D.
Note:
[1]. Crîngaci Tiplic 2011, p. 258.
[2]. Zsigmond 1021–1300, p. 333.
[3]. Vasiliev 1980, p. 113, 121, 130, 148, 181, 183.
[4]. Popa 2000, p. 175, 191; 2002, p. 141.
[5]. Paul 1967, p. 3–24; Paul 1992, p. 142; Maxim 1999.
[6]. Romhány 2015, p. 15–38; Hopârtean 2015, p. 66–72; Hopârtean 2017, p. 71–80.
[7]. Hopârtean 2015, p. 66–72.
[8]. Lanting et al. 2001, p. 249–254.
[2]. Zsigmond 1021–1300, p. 333.
[3]. Vasiliev 1980, p. 113, 121, 130, 148, 181, 183.
[4]. Popa 2000, p. 175, 191; 2002, p. 141.
[5]. Paul 1967, p. 3–24; Paul 1992, p. 142; Maxim 1999.
[6]. Romhány 2015, p. 15–38; Hopârtean 2015, p. 66–72; Hopârtean 2017, p. 71–80.
[7]. Hopârtean 2015, p. 66–72.
[8]. Lanting et al. 2001, p. 249–254.
Bibliografie:
1. Horedt, K. (1965). Un cimitir din sec. IX-X e. n. la Mediaş. Studia Universitatis Babeş-Bolyai, seria Historia, II, 7-25.
2. Horedt, K. (1976). Die Brandgräberfelder der Mediaşgruppe aus dem 7.-9. Jh. in Siebenbürgen. Zeitschrift für Archäologie, 10, 35-57.
3. Horedt, K. (1979). Die Brandgräberfelder der Mediaşgruppe aus dem 7.-9. Jh. in Siebenbürgen. Rapports du IIIe Congrès International d’Archèologie Slave, I, 385-393.
4. Tomegea, G. (2012). The analysis of the cremation graves of the biritual necropolises of Transylvania (7th and 9th centuries). Brukenthal. Acta Musei, VII(1), 101-115.
5. Ţiplic, I. M. (2005). Necropolele de tip Mediaş din Transilvania. Acta Musei Napocensis, 39-40(II) 2002-2003, 9-24.
6. Ţiplic, I. M., & Tomegea, G. (2016). Păuca. Necropola de incinerație (secolele VIII-IX). Sibiu: Editura ASTRA Museum.
2. Horedt, K. (1976). Die Brandgräberfelder der Mediaşgruppe aus dem 7.-9. Jh. in Siebenbürgen. Zeitschrift für Archäologie, 10, 35-57.
3. Horedt, K. (1979). Die Brandgräberfelder der Mediaşgruppe aus dem 7.-9. Jh. in Siebenbürgen. Rapports du IIIe Congrès International d’Archèologie Slave, I, 385-393.
4. Tomegea, G. (2012). The analysis of the cremation graves of the biritual necropolises of Transylvania (7th and 9th centuries). Brukenthal. Acta Musei, VII(1), 101-115.
5. Ţiplic, I. M. (2005). Necropolele de tip Mediaş din Transilvania. Acta Musei Napocensis, 39-40(II) 2002-2003, 9-24.
6. Ţiplic, I. M., & Tomegea, G. (2016). Păuca. Necropola de incinerație (secolele VIII-IX). Sibiu: Editura ASTRA Museum.