Recea Mare | Comuna: Vârşolţ | Judeţ: Sălaj | Punct: Valea Sulduba | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bejinariu | Ioan | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Pop | Horea | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
Localitatea Recea Mare este amplasată la V de masivul Meseş, la cca. 7 km SV de municipiul reşedinţă de judeţ, Zalău. Este vorba despre o zonă de trecere din bazinul depresionar al Kimleului, către Transilvania, prin intermediul trecătorii de la Porolissvm (Moigrad) – Poarta Meseşană. Zona se află în bazinul Crasnei, la confluenţa Văii Sulduba cu un torent minor. Terenul este înclinat către E, iar în decursul timpului a fost afectat pe unele porţiuni de alunecări de teren. Este vorba despre un sit complex, locuit în mai multe perioade istorice: bronz mijlociu şi târziu, Laténe mijlociu şi perioada sec. III -IV p.Chr. Au apărut şi câteva fragmente ceramice cu decor de tip Coţofeni. Din zona văii Sulduba se cunoşteau descoperiri efectuate cu ocazia unor periegheze, dar din alte puncte decât cel studiat de noi. Materiale arheologice au apărut aici prima dată cu ocazia supravegherii de specialitate solicitat de către DCCPCN Sălaj.
Cercetarea arheologică preventivă a fost impusă de intenţia SC CEMACON SA de a amenaja o carieră de argilă şi o fabrică de cărămidă. Iniţial s-a solicitat supraveghere de specialitate, iar după apariţia primelor materiale arheologice lucrările au fost oprite şi s-a trecut la cercetarea arheologică a zonei vizate de investiţia menţionată .
Iniţiial, au fost efectuate sondaje pentru delimitarea zonei cu vestigii arheologice şi pentru precizarea stratigrafiei sitului, care a fost cercetat apoi în întregime (cca. 2 ha). În paralel au fost efectuate o serie de sondaje în afara zonei delimitate şi au fost supravegheate lucrările de decopertare în alte sectoare ale carierei ce se întinde pe o suprafaţa de 7,9 ha. Cercetarea zonei delimitate a sitului s-a realizat cu mijloace mecanice, iar complexele conturate au fost fotografiate şi desenate în diverse faze ale excavării, întocmindu-se fişe pentru fiecare d„intre ele. Au fost descoperite în total 125 complexe arheologice. Trei dintre ele pot fi atribuite cu certitudine perioadei de evoluţie a culturii Wietenberg, mai precis fazei a III-a a acestei culturi. Este vorba despre două complexe cu caracter probabil funerar (C 40 +i 114) şi o groapă (C88) cu un foarte bogat inventar ceramic, printre care 7 vase întregi şi întregibile. Deosebit de importante sunt descoperirile atribuite perioadei târzii a epocii bronzului. Cercetarea preventivă ne-a permis pentru prima dată cercetarea integrală a unei aşezări din aceast perioadă. Au fost descoperite resturile a 8 construcţii, dintre care 6 aveau şi structuri de combustie, fiecare cu 1- 2 faze de refacere. Cele 8 construcţii sunt aranjate aproximativ pe dou şiruri, paralele cu firul văii, dar pe panta dealului, pe terase amenajate prin nivelarea unor alunec ri de teren. În jurul lor se grupează numeroase gropi, majoritatea cu un inventar puţin semnificativ, precum şi resturile unor vetre şi cuptoare. Toate instalaţiile de foc erau amenajate dup acelaşi tipic, pe un „pat” din cioburi, peste care s-a aşternut un strat de lut. Una dintre locuinţe are cuptorul amenajat se pare într-un bloc de lut. Din locuinţele cercetate provine un bogat material arheologic, ceramica fiind categoria cea mai bine reprezentat (inclusiv „importuri” cu decor de tip Suciu de Sus II şi Wietenberg IV). Nu puţine sunt artefactele confecţionate din corn, inclusiv piese semifinite, în timp ce piesele de metal apar în număr redus. În legătură cu prelucrarea metalului din aceast aşezare, un indiciu important îl reprezintă creuzetul cu urme de metal topit, descoperit pe vatra uneia dintre construcţiile cercetate. Perioadei Latène îi aparţine o groapă (C65) aproximativ conică în profil cu un inventar compus din ceramică , bucăţi din lipitura unei vetre de foc şi oase. Se remarcă fragmentele dintr- o situlă celtică , cu grafit în pastă şi decorată cu striuri verticale. Dovezile de locuire din perioada sec. III-IV p.Chr. sunt bine reprezentate prin resturile unor construcţii, precum şi numeroase gropi, cărora li se alătură un cuptor de ars ceramica. Dintre construcţiile acestei perioade, cel mai bine păstrată este cea notată cu indicativul C5, doar foarte puţin adâncită de la nivelul de conturare. Inventarul constă în ceramică lucrat la roată şi cu mâna, respectiv piese de bronz şi fier. O alt construcţie, de astă dată mai greu sesizată , pare să fie cea delimitată de gropile de stâlp notate cu indicativele C25, 31, 43, 44. Se remarc totodată , gropile cu un plan aproximativ rectangular, de dimensiuni variabile, pline cu cenuşă , cărbuni şi pietre, dar în care apar mai rar şi oase ori fragmente ceramice. În zona unde au apărut acest gen de complexe au fost surprinse şi numeroase gropi de stâlp, ceea ce vine în sprijinul ipotezei că acest tip de gropi rectangulare erau adăpostite sub nişte construcţii mai mari, unde probabil era afumată carnea. Complexele cu indicativul C66-66` reprezintă un cuptor de ars ceramica împreună cu groapa de alimentare a focului. Cuptorul apare aproximativ la marginea unei terase. A fost amenajat în malul de lut, iar spre vale apare groapa de alimentare. Dup ce am depăşit nivelul de conturare a apărut grătarul cuptorului. Pereţii bolţii s-au păstrat doar până la o înălţime de 0,05-0,10 m. Grosimea pereţilor este de 0,04-0,05 m. Diametrul grătarului este de 1,06 x 1,20 m. Pe suprafaţa grătarului au fost descoperite câteva fragmente ceramice, fragmente din boltă şi bucăţi de calcar. Grătarul se pare că era susţinut de un picior care s-a prăbuşit determinând ulterior şi prăbuşirea acestuia. Acest picior nu a mai fost găsit în camera de combustie a cuptorului, dar amprenta lui s-a păstrat pe grătar. Gătarul avea o grosime de 0,10-0,12 m, iar pe suprafaţa lui apar găurile ce comunicau cu camera de combustie. Camera de combustie avea o în lăţime de 0,84 m, iar pe fundul ei a apărut amprenta unei gropi, în care probabil fusese înfipt stâlpul ce susţinea grătarul. Această groapă se adâncea circa 0,6 m de la nivelul de conturare şi diametrul maxim de 0,3 m. În interiorul ei apar bucăţi de lut ars (probabil din piciorul de sprijin al grătarului), cărbune şi arsură. Camera de combustie a cuptorului comunica printr-un orificiu cu deschiderea de cca. 0,4 x 0,5 m cu groapa de alimentare. Se pare că dup prăbuşirea piciorului ce susţinea grătarul s-a încercat refacerea acestuia. Camera de combustie a fost lipit cu lut pe unele porţiuni, însă nu a mai fost folosit după această operaţiune, dovadă că stratul de lut aplicat nu a mai suferit vreo ardere dup lipire.
Materialul arheologic descoperit în staţiunea arheologică de la Recea „Valea Sulduba” este depozitat la MJIA Zalău, iar o parte a ceramicii a fost deja restaurată . Urmează să fie realizată analiza antropologică a resturilor umane din cele două morminte de înhumaţie Wietenberg, precum şi a unor oase parţial arse şi probabil umane, descoperite într-una dintre construcţiile din perioada bronzului târziu. [Ioan Bejinariu] ... Vezi mai mult Vezi mai puțin