Tălmăcel | Comuna: or. Tălmaciu | Judeţ: Sibiu | Punct: La turn | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
4196
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 145890.02 |
Județ:
Sibiu
Unitate administrativă:
Or. Tălmaciu
Localitate:
Tălmăcel
Punct:
La Turn
Localizare:
| 145890.02 |
Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Beşliu Munteanu | Petre | responsabil | Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu |
Raport:
Tălmăcelul se află la 4 km de mai cunoscutul oraş Tălmaciu. În Evul Mediu, pe drumuri de plai, satul era legat de Sadu prin cătunul Plopi şi de Boiţa pe un drum folosit şi azi de localnici. Drumul trece pe sub o culme de 606 m înălţime, numită Sub Zăpozi, ce domină regiunea şi era dominată la rândul ei de vârful Sterpu.
Singurele referinţe bibliografice, fără bază documentară, provin dintr-o monografie locală. Potrivit autorului cărţii, românii din Tălmaciu au fost „expulzaţi” pe la anul 1520 spre munte. Mai apoi, probabil cuprinse de remuşcări, autorităţile i-au ajutat pe cei urgisiţi să întemeieze satul atestat, după cum spune povestitorul, în 1488 !!! În final este exprimat regretul că nu s-au făcut cercetări arheologice care să lămurească îndrăzneţele ipoteze.1
Banii au fost un motiv pentru care cercetarea arheologică de la Tălmăcel a rămas mult timp la stadiul de intenţie generoasă. Nici urmele de pe teren nu au fost mai ademenitoare.
Interesul a venit din altă parte. Un sistem defensiv de amploare, cum este cel din sudul Transilvaniei în Evul Mediu, trebuia să includă în punctul său central - ieşirea din Defileul Oltului - mai mult decât o cetate de culme (Landskrone) şi una de vale (Turnul Roşu). Mai sunt câteva amănunte incitante. Documentele pomenesc la începutul secolului al XVI-lea mai multe „turnuri roşii” (inferior, superior, de mijloc).2 Se naşte apoi fireasca întrebare dacă cnezii din Mărginime nu au profitat şi ei, ca şi cei din Ţara Haţegului, de luptele antiotomane sau de administraţia săsească ca să obţină privilegii.
În memoria colectivităţii s-a păstrat alterată amintirea fortificaţiei. Numele unui pârâu, al Turnului, care izvora de sub culmea fortificată a fost legat însă de localnici de legendara construire în sec. al XVIII-lea a turnului bisericii din sat.
Urmele fortificaţiei au fost cu greu identificate. Locul numit pe o hartă recentă D. Turnului are o poziţie strategică deosebită. Spre Boiţa este o pantă greu accesibilă; la fel de greu era de urcat şi dinspre Pârâul Turnului. Nici urcuşul dinspre Landskrone nu se arăta uşor pentru luptătorii din Evul Mediu. Drumul de acces dinspre Tălmaciu este în ultima sa porţiune o cărare îngustă, prăpăstioasă spre valea pârâului.
Mica culme marcată pe margini de alunecări de teren şi pe întreaga suprafaţă de tufe de mărăcini era ascunsă celor ce veneau dinspre Valea Oltului. În schimb, locuitorii fortificaţiei cuprindeau cu ochii terenul de la ieşirea din defileu, până dincolo de Tălmaciu, drumul de plai care putea ocoli vama de la Boiţa şi meandrele Oltului înainte de a intra în munţi. Mai aproape se putea controla vizual calea spre Sadu şi spre munte.
În faza actuală a cercetărilor arheologice, cu toate că au fost practicate o secţiune magistrală, una secundară şi trei casete, nu sunt prea multe de spus despre fortificaţia medievală de la Tălmăcel. Pe marginile platoului, sub stratul de nisip adus de curenţii Văii Oltului se află structuri de pietre surprinse pe o lăţime de 1,50 m şi înălţimea de 0,60-0,70 m, prinse cu un mortar cu var. Raportul amestecului este de o parte var şi patru părţi nisip. Pietrele sunt în majoritate de dimensiuni mijlocii. Am văzut şi câteva blocuri tăiate din piatră calcaroasă. În structura zidului au fost evidente fragmente de cărămizi. Alte cărămizi au fost găsite în secţiunea magistrală. Cu îngăduinţă am putea identifica urmele unui val cu miez din pietre prinse cu mortar.
Zidul din piatră făţuită cu lăţimea de 1,50 m, ridicat cu 3,50 m mai jos, spre N, de terasa cu ciudatele valuri aduce însă ansamblul defensiv de la Tălmăcel într-o arie de cunoaştere accesibilă relaţiilor tipologice. Cercetarea arheologică nu este finalizată şi nici planul fortificaţiei nu poate fi stabilit decât în linii mari. Urmele construcţiei, planul şi poziţia strategică înclină serios balanţa în favoarea unei fortificaţii. Materialul arheologic, sumar cum este de aşteptat de la o locuire puţin intensă, aduce dovada unei datări în Evul Mediu, cu rezervele de rigoare, în sec. XV-XVI. Formele ceramice sunt tipice pentru Evul Mediu dezvoltat. Arderea intensă a oalelor al căror pereţi, deşi subţiri, devin rezistenţi îndeamnă la o datare în perioada menţionată. Nu este lipsită de valoare descoperirea împreună cu fragmentele ceramice a resturilor de oase de animale (oaie şi pui)3.
Există posibilitatea unor raportări tipologice la fortificaţia de la Racoviţa-Avrig. De asemenea, este util a aminti că la începutul secolului al XV-lea era consemnat în registrele de socoteli ale Sibiului un cneaz din Tălmăcel numit Hertze, care strângea impozitul datorat de comunitatea sătească magistratului sibian şi era folosit pentru o solie la voievodul Transilvaniei.4 Rolul fortificaţiei şi al plăieşilor din zona românească a sudului Transilvaniei este ilustrat de atacul acestora asupra bandelor de akângii în 1493.
Ineditul şi valoarea istorică a urmelor descoperite ne îndeamnă la propunerea continuării cercetării arheologice. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin