Târgşoru Vechi | Judeţ: Prahova | Punct: La Mănăstire | Anul: 2008
Descriere:
Raport ID:
4095
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană;
Cod RAN:
| 130927.01 |
Județ:
Prahova
Unitate administrativă:
Târgșoru Vechi
Localitate:
Târgșoru Vechi
Punct:
La Mănăstire
Localizare:
| 130927.01 |
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Niculescu | Gheorghe Alexandru | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Măgureanu | Andrei Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Sârbu | Dorin | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Ciupercă | Bogdan | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova |
Lichiardopol | Dan | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova |
Raport:
Rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi este situată la 9 km NV de municipiul Ploieşti, în apropierea satului Târgşoru Vechi, la dreapta drumului judeţean Ploieşti–Strejnic–Târgşoru Vechi, întinzându-se pe ambele maluri ale pârâului Leaota, astăzi colmatat.
Obiectivul campaniei din 2008 de la Târgşoru Vechi a fost cercetarea unor aşezări suprapuse, aparţinând mileniului I, identificate şi investigate parţial în sectorul D (sec. II-III, sec. V-VII, sec. VIII-X) şi târgului medieval (sec. XVII-XVIII).
Au fost deschise 10 suprafeţe, care au primit denumirile de Cas. I, Cas II, Cas III, Cas IV, Cas V, Cas VI, Cas VII, Cas VIII, Cas IX, fiecare având dimensiunile de 6 x 5 m şi S I/2008 cu dimensiunile de 11 x 3 m, însumând o suprafaţă totală de 303 mp.
Adâncimea maximă atinsă a fost de 1,5 m faţă de nivelul actual.
În cele nouă casete, precum şi în secţiune, au fost cercetate peste 40 de complexe aparţinând în cea mai mare parte evului mediu, dintre care menţionăm patru locuinţe adâncite.
Din strat au fost recoltate fragmente ceramice atribuibile, fie preistoriei (epoca Bronzului şi Hallstatt), fie epocii migraţiilor (sec. II – III şi VIII – X p.Chr.), materiale care anunţă complexe afectate de intervenţiile medievale. Nu au fost observate complexe aparţinând acestor epoci şi datorită faptului că cercetarea nu a atins adâncimea la care acestea apar în mod obişnuit.
Dintre complexele medievale, aflate într-un stadiu intermediar de cercetare, finalizarea cercetării fiind un obiectiv al campaniei 2009, putem menţiona peste 30 de gropi de diferite diametre, majoritatea de formă rotundă în plan.
De asemenea, putem menţiona în afara gropilor mai sus menţionate:
- două cuptoare menajere
Cpl. 8 este un cuptor, cu diam. de 1,62 m (la adâncimea de 0,40 m faţă de nivelul actual).
Cpl. 13 este un cuptor, cu diam. de 0,50 m (la adâncimea de 0,47 m faţă de nivelul actual), aparţinând evului mediu.
- posibile locuinţe (datorită formei şi dimensiunilor)
Cpl. 14 este o groapă de mari dimensiuni, uşor rectangulară, cu lungimea surprinsă de 2,70 m (la adâncimea de 0,40 m faţă de nivelul actual), care taie cpl. 29.
Cpl. 29 este o groapă uşor ovală, cu lungimea surprinsă de 2,50 m (la adâncimea de 0,54 m faţă de nivelul actual), care fost tăiată de cpl. 14.
Cpl. 30 este o groapă uşor ovală, de mari dimensiuni, cu lungimea surprinsă de 3,10 m (la adâncimea de 0,54 m faţă de nivelul actual), aparţinând evului mediu. A fost tăiată de cpl. 29.
- amenajări gospodăreşti
Cpl. 24 este o amenajare rectangulară de suprafaţă, cu latura lungă de 4,10 m (la adâncimea de 0,57 m faţă de nivelul actual), marcată de resturi de la una sau mai multe bârne carbonizate. A fost suprapusă de cpl. 18 şi 23.
Extrem de important pentru cronologia evoluţiei târgului medieval este faptul că trei din cele patru locuinţe identificate se întretaie, cercetarea lor putând, astfel, aduce date interesante referitoare la evoluţia spaţială şi temporală a acestui cartier al târgului medieval, precum şi date care să poată preciza o cronologie mai fină pentru diversele materiale descoperite (în special ceramică), fapt deosebit de interesant din prisma analizei comparative cu alte cartiere sau situri de epocă medievală. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin