Vităneşti | Judeţ: Teleorman | Punct: Măgurice | Anul: 2000


Descriere:

Raport ID:
1188
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Tell;
Cod RAN:
| 153785.01 |
Județ:
Teleorman
Unitate administrativă:
Vitănești
Localitate:
Vitănești
Punct:
Măgurice
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Mirea Pavel participant Muzeul Judeţean Teleorman
Zaharia Pompilia participant Muzeul Judeţean Teleorman
Andreescu Radian-Romus responsabil Muzeul Naţional de Istorie a României
Haită Constantin participant Muzeul Naţional de Istorie a României
Raport:
Cercetările din aşezarea gumelniţeană de tip tell de la Vităneşti, desfăşurate în perioada 24 iulie - 13 august, au avut următoarele obiective: continuarea lucrărilor în suprafaţa A - G; trasarea unui sondaj sedimentologic S. S2, pentru verificarea rezultatelor sondajului sedimentologic din anul 1999 (S. S1); continuarea lucrărilor în situl Vităneşti II. În suprafaţa A - G au fost demontate resturile locuinţei L. 5 / 97, constând dintr-o succesiune de podele destul de prost păstrate. Între ele s-au descoperit mici fragmente ceramice şi cenuşă. Sub aceste podele se afla un nivel format din lutuieli succesive din chirpici nears. Acestea suprapuneau un strat relativ subţire de chirpici ars. Sub el un nivel omogen de chirpici nears cu urme de cărbune şi mici fragmente ceramice. La demontare s-a constatat că, în C. F3, ele suprapuneau o structură (podea ?) din bârne de lemn destul de prost conservate. Păstrate pe o zonă de circa 1 x 1,5 m, erau orientate VNV - ENE; unele erau plate, altele aveau partea superioară rotunjită. Sunt puternic înclinate spre capătul dinspre ENE. În microprofilul trasat pe linia carourilor G. 1 - G. 2 s-a observat că aceste bârne suprapuneau un nivel de chirpici ars sub care se afla o vatră. Este posibil să avem de-a face cu o altă locuinţă (cea cu podeaua din bârne), care la rândul ei să suprapună o locuire mai veche căreia i-ar fi aparţinut vatra. Lămurirea acestei situaţii se va face prin extinderea cercetărilor în această zonă. Revenind la L. 5 / 97, în C. E1 au fost descoperite 10 greutăţi şi fragmente de greutăţi din lut nears alături de o râşniţă. Alte fragmente de greutăţi se aflau lângă vatra nr. 2. Aceasta avea, ca şi vatra nr. 1, o umplutură din chirpici nears, omogen, foarte tare. Gardina era compusă din mai multe lutuieli succesive din chirpici nears. În rest, locuinţa este distrusă, săpăturile relevând doar mici porţiuni de podele sau de pereţi din chirpici nears în jurul zonei în care ea se păstrează mai bine. În privinţa inventarului semnalăm alte două mici fragmente ceramice pictate cu aur. Sondajul sedimentologic S. S2. La 4 m V de primul sondaj realizat în anul 1999 s-a săpat un al doilea cu o lungime de 12 m şi o lăţime de 1 m în vederea verificării unor aspecte sedimentologice şi arheologice. Astfel s-a confirmat existenţa unei depuneri naturale care separă cele două faze de locuire a tell-ului. În plus au fost descoperite, spre baza tell-ului, într-o zonă argiloasă, foarte dură, mai multe resturi de coarne de cerb cu urme de prelucrare (un posibil atelier). Vităneşti II. S-a prelungit sondajul din 1999 spre NE şi SV obţinându-se un şanţ de 24 lungime şi 1 m lăţime care taie locuirea pe această direcţie. Resturile locuinţei descoperite anul trecut se continuă doar sporadic pe traseul şanţului (e posibil ca aceasta să între în profilul vestic). De altfel stratigrafia este destul de simplă sugerând poate o locuire limitată (în raport cu tell-ul). Concluzii. Timpul scurt nu a permis efectuarea unor cercetări care să ducă la atingerea obiectivelor propuse. Totuşi se poate spune că locuirea neo-eneolitică de la Vităneşti este complexă, şi aici, ca şi în cazul zonei Lăceni - Măgura, existând mai multe etape de locuire. Deoarece analiza materialului ceramic nu este încă finalizată nu ne putem pronunţa asupra încadrărilor cronologice ale diverselor locuiri, exceptând pe cele deja cunoscute, L. 5 / 97 aparţine fazei Gumelniţa A2. Pentru campaniile următoare ne propunem următoarele obiective: continuarea cercetărilor în suprafaţa A - G; extinderea cercetărilor în suprafeţele M - N pentru cercetarea resturilor de locuire Gumelniţa B1; extinderea lucrărilor în situl Vităneşti II. Planşa 74 ... Vezi mai mult Vezi mai puțin