Răcătău de Jos | Comuna: Horgeşti | Judeţ: Bacău | Punct: Movila lui Cerbu | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ursachi | Vasile | responsabil | Muzeul de Istorie Roman |
| Istina | Lăcrămioara Elena | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie "Iulian Antonescu", Bacău |
| Plantos | Cristinel | participant | Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
Raport:
În conformitate cu planul de cercetări arheologice aprobat de Comisia Naţională de Arheologie pe anul 2002, în perioada 1 august-15 septembrie au fost efectuate săpături arheologice în necropola tumulară a cetăţii dacice Tamasidava. Lucrările de cercetare au fost finanţate de către Ministerul Culturii şi Cultelor, care a alocat pentru acest obiectiv suma de 50 milioane lei.
Săpăturile din această campanie au avut ca obiectiv continuarea cercetărilor începute în anii 1997-1998 la cel de-al cincilea tumul din necropola amintită ce se află la circa 2 km nord-est de dava dacică de la Răcătău, pe Dealul Şoimului, care constituie cel mai înalt punct din zonă, dominând, pe o mare distanţă, întreaga vale a Siretului între Bacău şi Adjud. Acest tumul este cunoscut de localnici sub numele de "Movila lui Cerbu" sau "La Movilă" ori "La Moghiliţă", şi a fost afectat, în timp, atât de lucrările agricole cât şi de amenajarea terenului pentru ferma pomicolă Răcătău II, care au dus la aplatizarea lui, în bună măsură. Oricum şi aşa, această movilă era cea mai mare din toate cele observate în zonă, inclusiv din cele patru săpate deja.
Săpăturile efectuate în campania anului 1998, în cele patru sferturi ale movilei, formate din profilele în cruce care s-au păstrat, nu au fost definitivate datorită fondurilor limitate, ceea ce a dus la cunoaşterea parţială a sistemului de amenajare a ei, demonstrând însă, că este vorba de un mormânt. Aceste săpături au arătat şi sistemul de amenajare a movilei, dar nu au dus la cunoaşterea mărimii gropii mormântului, a adâncimii ei, precum şi a altor amenajări speciale legate de ritualurile practicate aici cu ocazia înmormântării. Aceste obiective urmau să fie realizate în campania acestui an. Chiar din campania de cercetări a anului 1998 s-a putut dovedi că groapa mormântului nu este axată pe profilele în cruce realizate de noi după configuraţia actuală a acestui tumul, dovadă a intervenţiei omului în decursul timpului, care nu numai că a aplatizat-o ci a şi deformat-o, centrul ei actual fiind deplasat spre est faţă de groapa mormântului, care, aşa cum o demonstrează sistemul de amenajare, constituia punctul central al ei.
Sistemul de amenajare a movilei este foarte simplu şi se bazează pe pământul scos din groapă şi cel adus din apropiere. Astfel, baza movilei este constituită de pământul scos din groapa mormântului, care avea o dimensiune de 4,5 x 4,5 m şi o adâncime de circa 1,60 - 1,80 m de la nivelul solului antic, mai întâi pământul negru-vegetal după care cel galben-murdar şi apoi cel galben, care au format un adevărat inel în jurul gropii păstrate, cu întreruperi mai puţin consistente formate la cele patru colţuri ale gropii, unde marginile pământului scos din ea erau într-un strat mai subţire. După cum este amenajat pământul în jurul gropii, putem spune că pentru realizarea ei au lucrat simultan doar patru oameni, fiecare din ei a depus pământul pe mijlocul laturei în care lucra. Golurile dintre aceste grămezi de pământ au fost umplute ulterior, după realizarea ritualului de înmormântare, când a fost umplută groapa mormântului şi realizarea movilei.
Stratigrafic toate aceste elemente sunt vizibile în cele patru sferturi ale movilei şi dau un efect deosebit de interesant întregului complex funerar. La realizarea calotei mormântului a fost folosit pământ adus din imediata apropiere, care arată uneori, existenţa unor vârste (dungi) de pământ galben murdar sau chiar galben, provenit din zonele apropiate, care nu necesitau săparea la adâncime prea mare şi care aici nu depăşea 0,50 - 0,70 m. Este posibil, aşa cum arătam şi cu alt prilej, ca la înălţarea movilei să fi fost adus şi pământ din aşezare, care conţinea şi fragmente ceramice.
În mijlocul gropii mormântului s-a realizat o amenajare ovală, albiată treptat, care avea o adâncime maximă, pe mijlocul ei, de circa 0,30 m faţă de nivelul fundului. Axul lung al acestei albieri, pe direcţia N - S, era de 2,70 m, iar axul scurt de 2,20 m. Probabil aici au fost aşezate cele mai importante resturi ale cinerării. Spunem probabil, deoarece mormântul, în întregimea lui, a fost jefuit din antichitate, la scurt timp de la incinerare, în orice caz, de cei care au cunoscut cu precizie atât dimensiunile gropii cât şi amplasarea ei în tumul, deoarece groapa de jaf, cu foarte puţine erori, a fost realizată exact pe dimensiunile gropii mormântului, pornită chiar de sus. Nu este exclusă nici practicarea unui ritual de deshumare la anumite intervale de timp.
Se remarcă, pe tot parcursul cercetării, prezenţa în mantaua tumulului a unor fragmente de cărbune şi cenuşă provenite de la diverse activităţi legate de ritualurile practicate cu prilejul incinerării. În groapa de jaf au apărut şi fragmente ceramice ce provin, probabil, de la inventarul mormântului, care nu a interesat pe cei care au jefuit. Cum această groapă se suprapune pe cea a mormântului, de la nivelul antic în jos, se observă o cantitate mai mare de ceramică, care provine, desigur, de la vasele ce au însoţit defunctul, vase care nu prezentau nici un interes pentru jefuitori, ceea ce a făcut ca ele să fie sparte şi amestecate cu pământul depus din nou în groapa de jaf. Nu este exclus ca spargerea lor să fi fost făcută chiar în momentul incinerării, ca un ritual ce putea să existe în asemenea împrejurări. De remarcat, de asemenea, lipsa totală a unor obiecte de inventar în interiorul gropii mormântului, cu excepţia unor mici fragmente de oase arse, prezente, mai ales, în zona albiată din mijlocul gropii mormântului.
Ceea ce este cu totul nou în această campanie o reprezintă descoperirea unui culoar de circa 1 m lăţime şi 6-7 m lungime, care străpungea, de la nivelul de călcare antic, întregul inel de pământ aflat pe latura vestică a mormântului şi se oprea în marginea gropii, făcând legătura între zona în care se afla, probabil, rugul funerar şi locul de depunere a resturilor cinerare şi ofrandelor. Spunem aceasta deoarece pe acest culoar, dealtfel singurul loc neafectat de jefuitori, au fost descoperite mai multe urme din resturile provenite de la rugul funerar, formate din oase calcinate, fragmente de vase sau chiar vase întregi, cenuşă, obiecte din metal, care au mai rezistat focului şi altele. În capătul de NV al culoarului au fost descoperite trei bârne de lemn, carbonizate, precum şi mai multe pietre, de dimensiuni mai mari, care făceau, probabil, parte din acel rug unde s-a incinerat defunctul sau constituiau urmele unui foc ritual, practicat la intrarea în culoarul ce ducea către groapa mormântului. De menţionat este faptul că acest culoar arată din ce direcţie veneau ofrandele şi resturile funerare, indicând astfel şi locul unde se afla rugul funerar. Din acest punct de vedere putem remarca faptul că realizarea acestui culoar a necesitat o muncă mult mai mare, prin amplasarea lui în această zonă decât dacă s-ar fi realizat în zona unui colţ din groapa mormântului, unde cantitatea de pământ scos din ea era mult mai mică. Un asemenea culoar a fost încercat, de altfel, în colţul nordic al gropii, dar care a fost abandonat, rămânând doar o treaptă de acces, fără alte urme de folosire.
Un sondaj practicat în prelungirea culoarului amintit, la circa 10 m distanţă, nu a dus la nici un rezultat, lucru dealtfel normal, dacă ne gândim că rugul funerar era realizat la suprafaţa solului de atunci, iar lucrările agricole practicate în decursul timpului au şters orice urmă. Câteva fragmente de cărbune demonstrează, totuşi, că în această zonă a existat o activitate de practicare a unor ritualuri funerare în care focul era prezent.
Aşa cum arătam mai înainte, în cursul săpăturilor a fost descoperit un bogat material arheologic, ce constituie, în mare parte, inventarul acestui mormânt tumular. Cele mai multe şi mai importante piese au fost descoperite în acel culoar de intrare în groapa mormântului şi constau din peste 70 de vârfuri de săgeţi din fier, în trei muchii, cu peduncul depuse, în special, în zona de contact cu groapa mormântului. Nu putem şti dacă au existat şi în interiorul mormântului deoarece jefuitorii au luat tot ce au găsit. Doar o singură asemenea săgeată a fost descoperită în pământul de umplutură a gropii mormântului, care, fie că a fost pierdută de jefuitori, fie că a fost într-o mică zonă neafectată de aceştia. Tot pe acel culoar, dar ceva mai spre vest, au fost descoperite câteva catarame din fier şi bronz, fragmente de la obiecte din aur, un obiect placat cu foiţă de aur, păstrat fragmentar, diverse piese fragmentare din bronz, nituri din fier şi bronz, câteva pietre semipreţioase de culoare albastră, fragmente din piese din os etc. Tot acest inventar a fost trecut prin foc, uneori păstrându-se doar forma, pulverizându-se la contactul cu mâna. Singurul obiect întreg, netrecut prin foc, care se afla, de asemenea, în acest culoar, la circa 1 m de groapa mormântului, a fost un vas de tip fructieră, din pastă cenuşie, lucrat la roată, caracteristic fazei clasice a culturii dacice. Fructiera se afla cu gura în jos, puţin înclinată, fără a fi aşezată, ci pur şi simplu căzută în momentul transferului ofrandelor în mormânt. Sub ea nu se afla nici un obiect.
În inventarului mormântului, în special în groapa de jaf, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice care provin de la vase dacice şi amfore greceşti şi romane. Tot aici a fost descoperită şi o cataramă din fier şi oase de animale, netrecute prin foc.
Pe baza inventarului descoperit, în special ceramica, putem data mormântul la sfârşitul secolului I a. Chr. şi începutul celui următor. El aparţine unui conducător al Tamasidavei.
Bogăţia inventarului acestui mormânt a constituit motivul jefuirii lui. Efectuarea jafului prin practicarea unei gropi care era de aceeaşi mărime şi cădea exact pe forma mormântului, presupune existenţa unor oameni care au participat la incinerare şi care aveau toate datele care le-au permis realizarea acestui act, cu toate rigorile impuse de societatea dacică. Distanţa destul de mare dintre aşezare şi acest mormânt a facilitat, poate, realizarea acestei profanări.
Rezultatele campaniei de săpături din acest an de la Răcătău sunt deosebit de fructuoase şi concludente, aducând numeroase date ştiinţifice legate de viaţa spirituală a strămoşilor noştri şi unele elemente privitoare la riturile şi ritualurile de înmormântare la geto-daci.
În concluzie putem spune că în campania arheologică a acestui an de la Răcătău-Tamasidava, s-a cercetat unul din cei mari tumuli din această staţiune arheologică, care a necesitat un mare volum de muncă prin explorarea unei suprafeţe de peste 120 m2 şi un volum de 250 m3 de pământ.(Vasile Ursachi)
Rezumat:
Săpăturile din această campanie au avut ca obiectiv continuarea cercetărilor începute în anii 1997-1998 la cel de-al cincilea tumul din necropola amintită ce se află la circa 2 km nord-est de dava dacică de la Răcătău, pe Dealul Şoimului, care constituie cel mai înalt punct din zonă, dominând, pe o mare distanţă, întreaga vale a Siretului între Bacău şi Adjud. În cursul săpăturilor a fost descoperit un bogat material arheologic, ce constituie, în mare parte, inventarul acestui mormânt tumular. Cele mai multe şi mai importante piese au fost descoperite în acel culoar de intrare în groapa mormântului şi constau din peste 70 de vârfuri de săgeţi din fier - în trei muchii, cu peduncul - depuse, în special, în zona de contact cu groapa mormântului. Nu putem şti dacă au existat şi în interiorul mormântului deoarece jefuitorii au luat tot ce au găsit. Pe baza inventarului descoperit, în special ceramica, putem data mormântul la sfârşitul secolului I a.Chr. şi începutul celui următor. El aparţine unui conducător al Tamasidavei.