Date despre staţiune. Potrivit inscripţiei din 20 mai 1648 de pe pisania din piatră, păstrată astăzi la Muzeul din Turnu Măgurele, mănăstirea Plăviceni a fost construită de către Dragomir, mare vornic şi jupâniţa Elena.

Biserica, fără acoperiş, turlă, uşi şi ferestre, este folosită de locuitorii din zonă ca adăpost pentru vite în zilele călduroase ale verii. Pictura este spălată continuu de ploi şi zăpadă, iar nemernicia unor inculţi sau copii s-a manifestat prin inscripţionarea propriilor nume pe pereţii interiori şi prin scoaterea ochilor ctitorilor şi a unor sfinţi. N-au lipsit nici cazurile de "protejare" a picturii prin decaparea capetelor a doi sfinţi din pronaos.

Din turnul-clopotniţă, fără acoperiş, a rămas numai partea de sud-est, căderea lui fiind iminentă. Zidul de incintă se conservă mai bine pe latura de nord şi sud, iar în interior sub stratul de verdeaţă, se disting, în unele locuri, urmele vechilor construcţii ale ansamblului.

Cercetările arheologice. Întrucât Episcopia Argeşului şi Muscelului intenţionează să restaureze fostul ansamblu pentru a-l reda vieţii monahale, efectuarea cercetărilor arheologice era obligatorie atât pentru că în timpul lucrărilor puteau fi distruse depunerile arheologice cât şi pentru a furniza proiectantului datele necesare întocmirii proiectului. Primul obiectiv supus cercetării a fost biserica prin trasarea la început a secţiunii principale (S 1), pe axul edificiului, urmată apoi de altele complementare. Rezultatele cercetării arheologice sunt deosebit de importante atât prin datele pe care le oferă despre actualul lăcaş şi mormintele din interior, cât şi prin faptul că au pus în evidenţă existenţa unei biserici anterioare pe care, pentru a o deosebi de cea actuală, am numit-o Plăviceni 1.

Biserica Plăviceni 1. Prima biserică edificată pe acest loc a fost o construcţie de formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroşată. Fundaţia interceptată în secţiunile practicate este făcută din bolovani de râu de mărime mijlocie prinşi cu mortar. Lăţimea (65 - 70 cm) şi adâncimea fundaţiei (30 - 35 cm) ca şi planul ne îndreptăţesc să afirmăm că este vorba de un edificiu din lemn. Cele mai vechi materiale arheologice interceptate până în prezent, atât în interior, cât şi în exterior, datează din sec. al XVI-lea, edificiul fiind, probabil, biserica satului respectiv Biserica Plăviceni 2. Pe lângă datele pe care le-au furnizat privind sistemul constructiv şi evoluţia edificiului, cercetările au dus la descoperirea în pronaos a cinci morminte, dintre care trei în cripta de cărămidă. Bogatul şi preţiosul inventar funerar descoperit, mai ales în trei morminte, constituie dovezi că cei înhumaţi aici au aparţinut familiei ctitorilor. Astfel, în Cripta nr.1 a fost descoperit scheletul unui adult (1,89 m) care avea ca inventar funerar o monedă emisă de regele Franţei, Ludovic al XIVlea (1643-1715), fragmente de sticlă, probabil, de la un vas, şi un inel. Confecţionat din aur, inelul (G-16,73 gr, 986 %) sigilar prezintă în câmpul chatonului un animal fantastic.

Cripta nr.3 adăpostea scheletul unei femei, inventarul fiind format dintr-un inel din argint (G-6,39 gr, 925 %), un frumos ac de păr, cercel din argint cu trei pandantive şi pietre naturale şi un vas funerar din ceramică.

Mormântul nr. 4, aparţinând de asemenea unei femei, depăşeşte prin inventarul funerar pe cele menţionate înainte. Inelul din aur (G-3,13 gr, 583 %) are un chaton de formă dreptunghiulară formând o casetă în care este încastrată o piatră imitaţie. Cerceii, din argint traforat, au în mijloc o pictură naturală, iar pe cele trei pandantive sunt aplicate mici perle naturale. La încheietura antebraţului cu braţul drept se afla un vas funerar din sticlă, cu corpul aproape sferic, gâtul lung terminat cu o cupă. Inventarul datează mormântul în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind contemporan cu cel din cripta nr.3.

Cercetările exterioare efectuate pe latura de sud, între biserică şi zidul de incintă, au scos la iveală o parte a construcţiilor din această zonă. De asemenea, au fost cercetate un mare număr de morminte, inventarul funerar fiind constituit în special din monede care acoperă perioada secolelor XVI - XIX.