Volovăţ | Judeţ: Suceava | Punct: Biserica Veche | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
3270
Anul cercetarii:
Perioade:
Protoistorie; Evul Mediu;
Epoci:
La Tène; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 151139.01 |
Județ:
Suceava
Unitate administrativă:
Volovăţ
Localitate:
Volovăţ
Punct:
Biserica Veche
Localizare:
| 151139.01 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Blănaru | Viorel | participant | Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava |
| Ursu | Emil | participant | Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava |
| Hău | Florin | responsabil sector | Muzeul Bucovinei, Suceava |
Raport:
La sfârşitul anului 2004 (15 nov.–4 dec), s-au desfăşurat la Volovăţ, lucrări având ca principal obiectiv, decopertarea traseului fundaţiilor vechii biserici datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea1, situată la cca. 50 m S de biserica edificată de Ştefan cel Mare în anul 1502.
Decopertarea în sine a fundaţiilor bisericii vechi a avut la rându-i drept principal scop identificarea poziţiei exacte a monumentului în cadrul parcelei de teren în care acesta a fost pentru prima dată descoperit cu ocazia cercetărilor efectuate de Alexandru Artimon în perioada 1969–1973 şi, de asemenea, un alt scop, anume acela în virtutea căruia, pe parcursul anului curent, în baza unui proiect de restaurare, să se purceadă la reconstituirea parţială a traseului previzibil al elevaţiei în plan a monumentului, până la o cotă pozitivă de cca. 0,8–1 m. Această lucrare de restaurare/reconstituire a planului bisericii, are menirea de a marca în mod vizibil în teren, poziţia şi configuraţia bisericii vechi care, după cum se ştie, se încadrează în problematica deosebit de interesantă a apariţiei şi evoluţiei arhitecturii ecleziale din piatră, de plan triconc, în nordul Moldovei2.
Rezolvată în această manieră, acţiunea are şi o deloc neglijabilă importanţă de natură turistică, obiectivul devenind vizitabil, în contextul în care, minime amenajări cu această destinaţie (parcare auto, alei asfaltate, rigole, grup social şi gheretă de pază etc), vor fi transpuse în teren, conform datelor înscrise în proiectul general de punere în valoare al acestui monument istoric.
În consecinţă, lucrările desfăşurate la Volovăţ la sfârşitul anului trecut3 nu au fost lucrări de cercetare arheologică sistematică propriu-zisă, prezenţa în sit a arheologului fiind motivată doar de necesitatea instituirii unei metodologii de lucru adecvate scopului propus. Potrivit abordării iniţiale a obiectivelor din această fază a derulării proiectului de punere în valoare a acestui monument istoric, s-a dovedit a nu fi valabilă metoda cercetării sistematice, întrucât, cu ocazia cercetărilor din perioada 1969–1973, atât suprafaţa existentă în interiorul bisericii cât şi aceea existentă în afara ei, au fost epuizate din punct de vedere arheologic4. Cota de adâncime până la care a fost realizată decopertarea, s-a stabilit funcţie de aspectul terenului şi de reperele stratigrafice publicate de Al. Artimon5, urmărindu-se în general, nivelul până la care s-au efectuat cercetările iniţiale. De jur-împrejurul monumentului, pe o fâşie de cca. 0,5 m lăţime, s-a realizat de asemenea un şanţ cu aceeaşi adâncime, al cărui taluz a fost răzuit până când s-a obţinut un plan înclinat, menit a preveni surparea malurilor rezultate, înalte de 0,7–0,9 m Cantitatea de pământ obţinută prin decopertare, a fost depozitată la cca. 15 m NE şi NV de monument, în două zone care prezentau accentuate denivelări negative faţă de orizontala terenului parcelei. Rigola existentă pe partea dreaptă (dinspre biserica veche) a drumului ce trece pe la S de incinta îngrădită a cimitirului dezvoltat în jurul bisericii lui Ştefan cel Mare din 1502, despre care avem motive să credem că reprezintă actualmente traseul mai vechi al albiei unui afluent de stânga al pârâului Volovăţ6, nu mai păstrează nici un indiciu pe seama căruia să se poată repera, cu excepţia direcţiei de scurgere, ceva din aspectul segmentului mijlociu al unui curs de arteră hidrografică. E de crezut că între timp, lucrările repetate de pietruire a acestui drum, au făcut posibilă dispariţia semnalmentelor morfologice care ne interesează7.
Decopertarea monumentului a început iniţial, dezvoltându-se spre V, din traseul unui sondaj efectuat la finele anului 2000, anume, o secţiune (30 x 1,5 m) orientată N–S, cu unul din capete situat exact în marginea rigolei de pe partea dreaptă (dinspre monument) a drumului de ţară ce trece spre E, venind din şoseaua asfaltată a drumului comunal Rădăuţi–Volovăţ–Burla. Această secţiune, a determinat (re)descoperirea poziţiei bisericii vechi de la Volovăţ în cadrul parcelei în care amplasamentul ei se pierduse, după acoperirea secţiunilor şi casetelor făcute de Al. Artimon în perioada 1969–19738. S-a aplicat săpătura "în front", pe lărgimea (cunoscută) a bisericii, pe direcţia V şi apoi, spre altar, pe direcţia E.
Desfăşurarea lucrărilor de decopertare, a determinat redescoperirea traseului fundaţiilor bisericii vechi a Volovăţului, observându-se încă de la început, faptul că starea lor de conservare era cât se poate de bună, în pofida celor mai bine de trei decenii scurse de la data cercetărilor efectuate de Al. Artimon. Cu aceeaşi ocazie, s-au observat unele mici neconcordanţe, între schiţa planimetrică publicată de acelaşi autor în anul 19819 şi situaţia reală din teren, întocmindu-se cu deosebită atenţie, ridicarea în plan a configuraţiei monumentului şi operându-se corecţiile necesare.
S-a observat mai întâi faptul că, fundaţia laturii vestice a pronaosului, nu este ţesută în colţurile de NV şi SE ale încăperii cu zidurile laterale de N şi de S, situaţie de fapt pe care Al. Artimon a consemnat-o uşor diferit în schiţa planului bisericii desenat la capătul cercetărilor sale. Este vorba despre faptul că muchia sudică a tronsonului de fundaţie al laturii vestice aparţinând pronaosului se adosează la zidul de pe aceeaşi parte a bisericii, fără ca acesta din urmă să se termine la colţ în unghi ascuţit. Alinierea feţei exterioare a fundaţiei de pe latura de V a pronaosului, la feţele similare ale capătului zidurilor laterale este imperfectă, constatându-se o diferenţă de 0,15 m în colţul sud-vestic şi una de 0,27 m în colţul nord-vestic al edificiului. Lungimea acestui segment de fundaţie pe direcţia N–S, este de 6,05 m, iar grosimea lui, pe axa V–E a bisericii, este de 1,04 m.
S-a confirmat însă faptul că cele două fundaţii ale pilonilor de pe partea vestică a pronaosului sunt ţesuţi zidăriei întregului tronson şi de asemenea, faptul că, raportat la zidurile longitudinale de N şi de S, cota de fundare a acestui tronson este mai adâncă cu cca. 0,1–0,15 m.
Cercetarea fundaţiei celor doi piloni din partea de E a pronaosului, a dus însă la concluzia că aceştia nu sunt ţesuţi fundaţiei zidului de V al naosului bisericii, ci sunt adosaţi, acestuia având, în comparaţie cu cei de pe latura de V a pronaosului, o suprafaţă în plan ceva mai mare şi ca atare, laturi ceva mai lungi. A fost cercetată doar situaţia cotei de fundare a pilonului din jumătatea nordică a pronaosului, dovedindu-se că aceasta este cu cca. 0,08 – 0,1 m mai jos decât cota de fundare a zidului vestic al naosului, căruia îi este adosat. Din datele publicate de Al. Artimon în anul 1981, reiese faptul că nu au existat două faze distincte din punct de vedere cronologic în opera de edificare a bisericii vechi de la Volovăţ. Se poate face totuşi observaţia în virtutea căreia, aspectul zidăriei tronsonului de fundaţie vestic al pronaosului şi, de asemenea, acela al celor patru piloni existenţi acolo, este mult mai neîngrijit decât acela al zidurilor restului construcţiei. Cu toate acestea, nu s-au observat deosebiri care să pună în evidenţă, pentru acest compartiment al organizării planimetrice al bisericii (pronaosul), folosirea a două tipuri distincte de mortar în zidirea fundaţiei zidurilor longitudinale de N şi de S – pe de o parte – şi aceea a zidului transversal vestic al încăperii şi totodată, aceea a fundaţiei pilonilor existenţi în interior.
Un ultim aspect cu caracter corectiv al lucrărilor de decopertare efectuate la biserica veche a Volovăţului, l-a constituit poziţionarea urmelor fundaţiei unui pilon descoperit (redescoperit ?) în naos, pe aliniamentul transversal al colţurilor de E ale absidelor laterale. Fotografiile publicate în 198110 oglindesc după opinia noastră cât se poate de explicit poziţia fundaţiei în discuţie, atâta doar că, în schiţa planului general al cercetărilor din 1969–197311, aceasta nu apare transcrisă. Mult mai spre E, pe acelaşi aliniament, apare însă, proiecţia în plan a soclului mesei altarului, deşi există unele nepotriviri metrice între citirile la scară a conţinutului celor două planşe ce oferă date despre situaţia la care ne referim12.
În poziţia indicată ceva mai sus, a fost identificată o structură zidită având forma în plan cvasi-pătrată, alcătuită din două asize de piatră (de talie) legată cu mortar, având laturile de 0,82 x 0,81 m. S-a remarcat şi faptul că, talpa acestui element de zidărie, se află cu cca. 0,2 m mai sus decât cota de fundare a zidurilor naosului şi altarului. Din pricina condiţiilor improprii de lucru (spre sfârşitul campaniei, umiditatea pământului a crescut în mod îngrijorător), nu s-a procedat – în această etapă a cercetărilor – la o răzuire a terenului din interiorul altarului, motiv pentru care, nu a fost (re)identificată aici şi poziţia mesei. Interesant este însă faptul că acest element de zidărie (oare fundaţia unui pilon ?), se află poziţionat uşor asimetric faţă de punctele de reper situate la N şi la S în configuraţia naosului (2,41 m faţă de reperul sudic şi numai 2,05 m faţă de cel nordic.
După ce biserica a fost în întregime decopertată şi după ce s-au efectuat măsurătorile în baza cărora s-a întocmit planul întregului sit, s-a procedat la instituirea şi aplicarea unor măsuri de protecţie, menite a conserva fundaţiile monumentului până la data reluării lucrărilor din perioada sezonului cald al acestui an. S-a aplicat mai întâi, acoperirea fundaţiilor, pe întreg traseul lor existent în sit, cu mănunchiuri formate din tulpini uscate de porumb, iar apoi, peste acestea, a fost aşternut un strat de folie din material plastic, care a fost fixat cu bolovani şi pământ purtat. Rolul acestei "izolaţii", aplicate cu succes şi în alte cazuri asemănătoare, este acela de a elimina vulnerabilitatea fundaţiilor la procesele de îngheţ–dezgheţ, care, mai ales pe durata sezonului rece, ar putea determina dizlocări în masa zidăriei.
Lucrările la biserica veche de la Volovăţ, trebuie să continue, în baza obiectivelor stabilite, punerea în valoare a acestui emblematic monument istoric fiind necesară astfel încât, alături de bisericile vechi de la Mănăstirea Humorului şi de la Moldoviţa, valorosul sit arheologic de la Volovăţ să întregească şi să lărgească orizontul de percepţie al publicului asupra fenomenului cultural al stilului moldovenesc, la temelia constituirii căruia şi biserica veche a Volovăţului adaugă semnalmentele originalităţii sale.
Rezumat:
În campania anului 2004 s-au desfăşurat la Volovăţ, lucrări ce vizau decopertarea traseului fundaţiilor vechii biserici datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea1, situată la cca. 50 m S de biserica edificată de Ştefan cel Mare în anul 1502. Această lucrare de restaurare/reconstituire a planului bisericii, are menirea de a marca în mod vizibil în teren, poziţia şi configuraţia bisericii vechi care, după cum se ştie, se încadrează în problematica deosebit de interesantă a apariţiei şi evoluţiei arhitecturii ecleziale din piatră, de plan triconc, în nordul Moldovei. Desfăşurarea lucrărilor de decopertare, a determinat redescoperirea traseului fundaţiilor bisericii vechi a Volovăţului, observându-se încă de la început, faptul că starea lor de conservare era cât se poate de bună, în pofida celor mai bine de trei decenii scurse de la data cercetărilor efectuate de Al. Artimon. Cu aceeaşi ocazie, s-au observat unele mici neconcordanţe, între schiţa planimetrică publicată de acelaşi autor în anul 1981 şi situaţia reală din teren, întocmindu-se cu deosebită atenţie, ridicarea în plan a configuraţiei monumentului şi operându-se corecţiile necesare.
Note:
1.
6. Vezi fig. 1, publicată în 1981, (cf. Al. Artimon, op. cit, p. 385)
7. Facem totuşi cuvenita menţiune cum că, imediat la vest de podeţul amplasat exact în curba şoselei asfaltate ce vine dinspre Rădăuţi, se păstrează profilul accentuat adâncit al semnalmentelor unei (foste) albii de pârâu, care, aşa cum rezultă din observaţiile făcute la faţa locului, a fost deviată de la cursul ei firesc (spre N), la o dată nu cu mult ulterioară aceleia a consemnării în plan a realităţilor ei topografice, de către Al. Artimon.
8. S-a întâmplat ca traseul acestei secţiuni să fi fost în mod fericit ales, întrucât, profilul ei vestic, aproape că a surprins, axul absidelor laterale ale naosului.
9. Al. Artimon, op. cit., fig. 3, p. 387 (a se vedea şi fotografiile a-b de la fig. 7, p. 390).
10. Al. Artimon, op. cit., fig. 7 (a – b).
11. Ibidem, fig. 3, p. 387.
12. Planşele din figurile nr. 3 şi nr. 6 – "profilul peretelui de nord al secţiunii II" (cf. Al. Artimon, op. cit., p. 387 şi 389).