Alba Iulia | Punct: str. Dimitrie Cantemir, nr. 3 (proprietar Radu Cioran) | Anul: 2005


Descriere:

Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Cetate;
Cod RAN:
| 1026.02 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
mun. Alba Iulia
Localitate:
Alba Iulia
Punct:
str. Dimitrie Cantemir, nr. 3 (proprietar Radu Cioran)
Toponim:
Apulum
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Drîmbărean Matei responsabil Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Raport:
Ca urmare a cererii nr. 157/03.03.2005 către DCCPCN Alba şi a adresei nr. 210/10.03.2005 înaintată MNUAI, în perioada 28.03.2005-01.04.2005, pe baza contractului de cercetare nr.259/28.03.2005, a fost executată cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină istorică a terenului pe care beneficiarul intenţionează să-şi construiască obiectivul „locuinţă familială”. Terenul în cauză este situat în actualul oraş de jos, pe str. Dimitrie Cantemir nr. 3, vis-a-vis de Tipografia Altip. Raportat la perioada romană, zona este situată la cca. 500 m SSV faţă de situl arheologic de pe str. Munteniei (Pretoriul guvernatorului celor trei dacii). Au fost trasate 3 unităţi de săpătură: S1 – 12,5 x 1 m, orientată SSV-NNE; S2 – 8 x 1 m , orientată SSV-NNE; S3 - 8 x 3,5 m, orientată SSV-NNE. Stratigrafia se prezintă astfel: S1 0 -0,10 m strat vegetal; -0,10 -0,55 m nivel umplutură (pământ de culoare brun-închisă); -0,55 -0,62 m strat nisipos rezultat în urma revărsărilor râului Mureş; -0,65 -1,20 m nivel de umplutură; -1,20 -1,60 m nivel de cultură aparţinând epocii romane. În profil, pe orizontală, între m. 5,20–7,60 au fost identificate urmele unei locuinţe romane; între m. 7,60–10,80 a fost surprinsă amenajarea unei străzi romane, realizată din pietriş cu o grosime de 0,35 m. S2 – în linii mari stratigrafia este asemănătoare. Şi aici locuinţa romană a fost surprinsă între m. 1,40–6,35, iar strada romană între m. 6,35–8,00. S3 – a fost trasată între S1 şi S2 având drept scop de a verifica acest perimetru. Nivelul de umplutură –0,10 -0,55 m este din pământ de culoare brun-închisă, adus de către proprietar, pentru sistematizarea pe verticală, din zona Cetate – „Platoul Romanilor”, cu ocazia realizării cartierului de blocuri de aici (anii '70). Nivelul de cultură aparţinând epocii romane a fost intens deranjat (aspect observat în stratigrafie), edificiul roman surprins aici fiind practic dezafectat în perioada postromană; materialele fiind probabil utilizate în epoca modernă la construcţia cetăţii şi a edificiilor aferente. Strada romană poate să corespundă unei decumanus (orientare E-V), dacă o raportăm la posibilul drum de legătură (cardo) între castrul Leg XIII Gemina şi colonia Aurelia Apulensis. Inventarul arheologic descoperit este tipic unei locuinţe romane. Forme ceramice descoperite: vas de provizii, urcior, castron, oală, toate în stare fragmentară. Referitor la categoriile ceramice, întâlnim ceramică de tip uzual (pastă gri, semifină), ceramică terra nigra, terra lissa. La adâncimea de 1,75 m a fost identificată pânza de apă freatică.
Rezumat:

Terenul în cauză este situat în actualul oraş de jos, pe str. Dimitrie Cantemir nr. 3,vis-a-vis de Tipografia Altip. Raportată la perioada romană, zona este situată la cca. 500 m SSV faţă de situl arheologic de pe str. Munteniei (Pretoriul guvernatorului celor trei dacii). Au fost trasate 3 unităţi de săpătură: S1 – 12,5 x 1 m, orientată SSV-NNE; S2 – 8 x 1 m , orientată SSV-NNE; S3 - 8 x 3,5 m, orientată SSV-NNE. A fost descoperit un nivel roman în care se disting foarte clar o locuinţă şi o stradă. Nivelul de cultură aparţinând epocii romane a fost intens deranjat (aspect observat în stratigrafie), edificiul roman surprins aici fiind practic dezafectat în perioada postromană; materialele fiind probabil utilizate în epoca modernă la construcţia cetăţii şi a edificiilor aferente. Strada romană poate să corespundă unei decumanus (orientare E-V), dacă o raportăm la posibilul drum de legătură (cardo) între castrul Leg XIII Gemina şi colonia Aurelia Apulensis. Inventarul arheologic descoperit este tipic unei locuinţe romane. Forme ceramice descoperite: vas de provizii, urcior, castron, oală, toate în stare fragmentară. Referitor la categoriile ceramice, întâlnim ceramică de tip uzual (pastă gri, semifină), ceramică terra nigra, terra lissa.