Corneşti | Comuna: Orţişoara | Judeţ: Timiş | Punct: Iarcuri-Selişte | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Heeb | Bernhard | participant | Instiuție Nedefinită |
| Bălărie | Andrei | participant | Instiuție Nedefinită |
| Georgescu | Andrei | participant | Instiuție Nedefinită |
| Wehrheim | Ruben | participant | Instiuție Nedefinită |
| David | Andreea | participant | Instiuție Nedefinită |
| Giorgi | Raluca Maria | participant | Instiuție Nedefinită |
| Harnischfeger | Christine | participant | Instiuție Nedefinită |
| Krause | Rüdiger | participant | Goethe Universität Frankfurt am Main, Germany |
| Szentmiklosi | Alexandru | responsabil | Muzeul Banatului, Timişoara |
Raport:
Localitatea Corneşti (com. Orţişoara, jud. Timiş) este cunoscută în literatura de specialitate datorită descoperirilor arheologice preistorice atestate în punctele Iarcuri, Cornet şi Iugosloveni .(nota22) Cercetările recente au delimitat cele patru incinte ale celei mai mari fortificaţii de epoca bronzului din Europa (1765 ha). Aceste valuri de pământ, cunoscute de localnici sub numele de Iarcuri (nota 230 (mai recent, şi sub numele de „Dâmburile turceşti”), sunt dispuse concentric şi protejează o locuire de lungă durată care, pe baza evidenţelor arheologice, a fost atribuită culturii Cruceni-Belegiš.
Cercetarea arheologică de la Corneşti-Iarcuri se desfăşoară în cadrul a două proiecte independente. Astfel, proiectul finanţat de către Deutches Forschungsgemainschaft (DFG), demarat în anul 2013, are ca obiectiv cercetarea aşezării Cruceni-Belegiš în timp ce proiectul LOEWE, demarat în anul 2016, are ca obiectiv cercetarea sistemului de construire a valurilor de pământ care au delimitat cele patru Incinte.
La fel ca şi în campania precedentă (2015), cercetarea aşezării Cruceni-Belegiš din campania 2016 s-a axat pe studierea elementelor de habitat din jumătatea sudică a Incintei a II-a, situată pe terasa sudică a văii Pârâului Lac/Pistrui (Pl. I/1). Această zonă este cunoscută de localnic cu toponimul de „Selişte”. În paralel cu săpăturile arheologice, în cadrul campaniei din anul 2016 au continuat cercetările de suprafaţă şi prospecţiunile geomagnetice, urmând metodologia folosită şi până acum.
Amplasarea secţiunii a fost determinată de rezultatele cercetărilor obţinute în urma evaluărilor sistematice de teren care au dublat prospecţiunile magnetometrice din anii precedenţi. Obiectivul campaniei arheologice din 2016 a urmărit surprinderea a două structuri de formă rectangulară, vizibile pe planul geomagnetic (Pl. I/1).
Suprafaţa cercetată (T.XII/2016) a avut o lungime de 25 m şi o lăţime de 5 m (Pl. I/2), împreună cu casetele deschise ulterior, suprafaţa totală săpată fiind de 173,75 m2. Pentru a avea o imagine de ansamblu mai bună asupra acestor posibile structuri, s-a decis prelungirea suprafeţei T.XII/2016 cu Caseta 1 (Extension 1, prescurtat T.XII_E.1). Această casetă, orientată est-vest, a avut o lungime de 5 m şi o lăţime de 3 m. Pe latura nordică a suprafeţei T.XII/2016 s-a conturat o parte din complexul arheologic AU. 13. Pentru dezvelirea completă a acestui complex a fost deschisă o a doua casetă, cu lungimea de 3,5 m şi lăţimea de 2,5 m (Extension 2, prescurtat mai departe T.XII_E2).
Metoda de cercetare
Din punct de vedere al tehnicii de săpătură, metoda de cercetare a fost cea utilizată şi în anii precedenţi, respectiv, urmărirea planurilor de depuneri antropice. În situaţiile în care depunerile de natură antropică au fost mai groase, cercetarea s-a făcut şi în planuri artificiale de câte 10 cm. Fiecare plan de cercetare, subîmpărţit în carouri de câte 2 m x 2 m, a fost descris din punct de vedere al culorii şi texturii, fotogrametria generală a suprafeţei fiind realizată înainte conturării complexelor.
Complexele arheologice au fost documentate atât la conturare cât şi la finalizarea cercetării acestora. Golirea gropilor s-a făcut în etape succesive, păstrându-se un profil intern care să documenteze dinamica umplerii complexului. Atât profilele interne ale complexelor cât şi planurile cu artefacte din umplutură, au fost documentate grafic, foto şi cu staţia totală. În cazul descoperirilor de excepţie, documentarea grafică a fost 3D.
Rezultatele cercetării arheologice
După înlăturarea nivelului de arătură recentă, gros de aprox. 0,30 m, a fost dezvelită Planul I de cercetare. Acest plan a reprezentat partea superioară a unui strat de cultură care a avut o culoare negru-cenuşiu închis, de consistenţă lutoasă.
În Planul I au fost sesizate anumite diferenţe de textură şi culoare ale solului, care corespundeau anomaliilor vizibile în planurile geomagnetice. Într-o primă etapă, aceste diferenţe au fost interpretate ca fiind, probabil, urma zidurilor din pământ bătut a celor două structuri/locuinţe de formă rectangulară de timpul celor descoperite în interiorul Incintei I (campania 2013).
Pentru a verifica această ipoteză, urmele interpretate ca fiind baza unor ziduri de pământ au fost secţionate în vederea obţinerii unor profile care să evidenţieze fie faptul că aceste urme sunt şanţuri de fundaţie, fie că reprezintă baza unor ziduri de pământ, structura având nivelul de construcţie sub Planul 1 al cercetării. În urma secţionării acestor anomalii, cele două profile au indicat absenţa şanţurilor de fundaţie care să certifice existenţa unei structuri de suprafaţă cu o structură de rezistenţă solidă. Această observaţie a fost confirmată şi de profilele interne realizate la colţurile rotunjite ale acestor anomalii, loc în care ar fi trebuit să existe gropile de implantare ale stâlpilor care ar fi trebuit să susţină acoperişul.
Totodată, carourile de 2 m x 2 m au fost subîmpărţite în alte patru carouri de 0,5 m x 0,5 m, materiale arheologice descoperite în acestea fiind documentate cu staţia totală. Cu această metodă s-a încercat surprinderea zonelor cu densitate mai ridicată a materialului arheologic, pentru a se observa dacă distribuţia spaţială a acestora a fost influenţată, în vreun fel, de structurile observate în planul geomagnetic. Rezultatele preliminare obţinute cu această metodă au indicat o densitate mai scăzută a materialului arheologic în interiorul structurilor de suprafaţă în comparaţie cu zonele din afara acestora.
Absenţa urmelor care să certifice prezenţa unei structuri de rezistenţă nu a exclus posibilitatea ca anomaliile atribuite celor două structuri observate în planul geomagnetic să aparţină unor locuinţe care au avut pereţii din pământ bătut, fără şanţ de fundaţie. Astfel de construcţii au existat până la jumătatea sec. XX, fiind şi subiectul unor documentări etnografice. Existenţa unor case fără structură de rezistenţă din lemn, cu pereţi de pământ bătut ridicaţi direct pe nivelul de călcare, au existat şi la Corneşti. Astfel, în paralel cu săpătura arheologică, a fost efectuat şi un studiu etno-arheologic, în cadrul căruia, informaţiile culese de la bătrânii care au participat la astfel de lucrări au fost confruntate cu cercetarea uneia dintre casele construite la sfârşitul sec. XIX şi care au fost locuite până la începutul sec. XXI.
Pe lângă cele două structuri, în planul geomagnetic au fost observate şi alte complexe arheologice. Complexul A.U. 001 a reprezentat o groapă de provizii, refolosită după dezafectare, pe post de groapă menajeră (Pl. I/3). Groapa AU. 001 a avut o formă ovoidală în plan şi tronconică în profil. Complexul a avut diametrul de 1 m x 0,85 m. Adâncimea maximă a gropii a fost de 0,70 m de la nivelul de conturare (în Planul I). Inventarul acestei gropi a fost compus din fragmente ceramice caracteristice culturii Cruceni-Belegiš, precum şi din fragmente osteologice de provenienţă animală şi fragmente masive de chirpici. Aproape de fundul gropii a fost observată concentraţie de materiale arheologice compusă în mare parte din fragmente de lipitură lut, prost arse. Între aceste fragmente de lut a fost descoperită şi un rest dintr-o podoabă de bronz.
Complexul A.U. 13 a fost conturat iniţial ca o groapă de formă circulară, surprinsă doar parţial în suprafaţa cercetată arheologic (Pl. I/4). Datorită faptului că acest complex se continua dincolo de limita nordică a suprafeţei cercetate, s-a decis deschiderea casetei T.XII_E2. Complexul arheologic AU. 13 a avut lungimea de 2,70 m şi lăţimea de 1,15 m. În urma secţionării sale, s-a constatat faptul că acest complex era suprapus de către stratul de cultură care a format Planul I de cercetare, conturul iniţial al complexului fiind sugerat de tasarea acestui strat în umplutura gropii. În Planul II de cercetare, groapa AU. 13 s-a dovedit a avea o formă rectangulară cu colţurile rotunjite, cu orientarea est-vest. Groapa a avut un fund plat cu pereţii rotunjiţi la bază, adâncimea complexului fiind la 1,40 m de la nivelul actual de călcare.
Profilul iniţial al secţiunii a fost păstrat ca martor stratigrafic pe o lăţime de 0,50 m. Complexul A.U. 13 a fost golit, în partea sa aflată în T.XII până la adâncimea de 0,70 m de al nivelul de conturare, moment în care a fost sesizat un brâu format din pământ ars şi bucăţi mărunte de chirpici care urmărea marginile complexului. În interiorul spaţiului delimitat de acest brâu, a fost descoperită o amenajare din scânduri arse, dispuse pe direcţia N-S. Pentru a avea o imagine de ansamblu mai bună asupra podinii de lemn ars descoperite în AU.13, a fost golită şi cealaltă jumătate a complexului, aflată în Caseta 2 (T.XII_E2). Marginile podinii de lemn suprapuse de brâul de pământ ars cu fragmente de chirpici pe podina de scânduri sugerează faptul că în urma incendierii podinii, pereţii gropii au clivat şi au căzut peste marginile amenajării din lemn. Pentru documentarea foto a profilului nordic a suprafeţei T.XII/2016, jumătatea complexului aflată în suprafaţa T.XII a fost golită până la nivelul podinii de lemn. Umplutura gropii a fost compusă din mai multe lentile de pământ având caracteristici similare. Dispunerea orizontală a lentilelor, fără tasări, sugerează o umplere relativ înceată în timp a gropii.
După expunerea şi documentarea podinii de lemn ars, din fiecare scândură identificată au fost prelevate probe, atât pentru analize radiocarbon, cât şi pentru analizele dendrocronologice. După această etapă, s-a continuat golirea complexului, pe aliniamentul vechiului profil al secţiunii T.XII, păstrându-se un profil care a documentat, în continuare, succesiunea stratigrafică a umpluturii complexului AU.13, până la nivelul sterilului arheologic în care a fost săpată groapa. În profilul obţinut prin secţionarea pe axul lung al gropii, în umplutura lutoasă, de culoare galbenă, de sub nivelul podinii au fost observate urmele a două intruziuni care se delimitează în mod clar de restul umpluturii, Aceste două intruziuni pornesc imediat de sub podina de lemn dar nu se conturează pe fundul gropii, fapt care ar putea pleda pentru interpretarea acestora ca fiind urma unor butuci masivi care au avut rolul de a sprijini podina de lemn.
Inventarul arheologic descoperit în umplutura gropii a constat din fragmente ceramice caracteristice Bronzului Târziu ( de tip Cruceni-Belegiš) şi din fragmente de oase de animale. Sub nivelul marcat de podina de lemn arsă, umplutura lutoasă, de culoare galbenă, a avut o grosime 0,20 m. În acest sol, pe laturile de est şi de vest ale complexului au fost descoperite două concentraţii de vase întregibile (amfore globulare, căni, castroane, vas-borcan), cu decor tipic fazei I a culturii Cruceni-Belegiš. Este greu de precizat dacă aceste vase au fost depuse în mod intenţionat pe fundul gropii, în cadrul unui ritual de sacralizare sau reprezintă doar o primă etapă de utilizare a gropii, cea de-a doua etapă fiind marcată de amenajarea podinii. Podina carbonizată marchează sfârşitul utilizării gropii.
Funcţionalitatea acestui complex arheologic este greu de precizat. Dimensiunile relativ mici ale gropii AU. 13 nu pledează pentru interpretarea acesteia ca pe o locuinţă de tip bordei însă, amenajarea podinii cu scânduri din lemn indică, în mod clar, o utilitate cotidiană (pivniţă?) care justifica amenajarea unei suprafeţe stabile.
În ceea ce priveşte T.XII_E2, tehnica de săpare aplicată în cazul acestei extensii a fost similară cu cea din suprafaţa principală. După îndepărtarea stratului de arătură, în Planul I a fost sesizată o concentraţie de fragmente ceramice caracteristice fazei a II-a a culturii Cruceni-Belegiš. Această concentraţie a sugerat existenţă unui alt complex arheologic, ipoteză confirmată după înlăturarea completă a nivelului bulversat de lucrările agricole moderne care a permis conturarea clară a complexului A.U. 91.
Complexul A.U. 91 a avut o formă ovoidală în plan, diametrul gropii fiind de 1,50 m x 1 m, adâncimea maximă a fundului uşor alveolat fiind situat la 0,50 m faţă de nivelul de conturare (Planul I), respectiv, 0,90 m de la nivelul actual de călcare (Pl. I/4). Între complexele A.U. 13 şi A.U. 91 a fost păstrat un martor stratigrafic pentru stabilirea relaţiei cronologice între cele două. Astfel, s-a constatat faptul că A.U. 91 este ulterior complexului A.U. 13, fapt sesizabil şi din analiza primară a materialului arheologic descoperit în umplutura gropii AU.91. Fragmentele ceramice descoperite în acest complex sunt de culoare galben-roşiatic, decorat cu caneluri. Acest decor este caracteristic fazei a II-a a culturii Cruceni-Belegiš.
Pe lângă acesta, în colţul estic al extensiei a mai fost sesizat un rest de complex (A.U. 115) ce ulterior s-a dovedit a fii mai timpuriu decât A.U. 13 şi A.U. 91, fiind tăiat de acestea. Forma iniţială a complexului A.U. 115 nu mai poate fi precizată, cea mai mare parte a acestuia fiind distrusă de intervenţiile ulterioare. Umplutura gropii a fost similară celei întâlnite în A.U. 91, fără pigmenţi de chirpici.
Planul II de cercetare a avut o culoare maronie şi o consistenţă mai lutoasă decât stratul de cultură de deasupra (Planul I).
Ultimul nivel de săpare, Planul III, a reprezentat partea superioară a solului steril din punct de vedere arheologic. Acesta avea o culoare brun-roşiatică şi o consistenţă lutoasă, fiind lipsit de material arheologic.
Analiza primară a stratigrafiei şi a materialului arheologic indică faptul că această zonă a fost locuită de către purtătorii culturii Cruceni-Belegiš în mai multe etape cronologice. Descoperirile din acest an, confirmă existenţa în interiorul incintelor fortificate, a unor structuri de suprafaţă, greu sesizabile arheologic, care erau însoţite şi de complexe îngropate, cele din urmă având cel mai probabil rolul de anexe.
Note:
[1]. 21. Radu 1972a, 271-283; Radu 1972b, 35-39; Soroceanu-Radu 1975, 33-40; Medeleţ 1993, 122-139 (cu bibliografia mai veche); Szentmiklosi et alii 2011, 819-838.
22. Szentmiklosi 2015.
22. Szentmiklosi 2015.
Bibliografie: