Instituții și
Persoane implicate:
Nume |
Prenume |
Rol |
Instituție |
Borş |
Corina |
responsabil |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Bădescu |
Alexandru |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Damian |
Paul |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Florea |
Mihai |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Haită |
Constantin |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Paraschiv-Grigore |
Eugen Marius |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Teodor |
Eugen Silviu |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Ștefan |
Maria-Magdalena |
participant |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
Asăndulesei |
Andrei |
participant |
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Tencariu |
Adrian Felix |
participant |
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Brașoveanu |
Casandra |
participant |
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Brunchi |
Radu |
participant |
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Șuteu |
Călin |
participant |
SC Gigapixel Art Srl |
Raport:
Scurtă prezentare a sitului. Lotul de teren (delimitat topografic) ce a făcut obiectul prezentei cercetări arheologice preventive este situat în perimetrul adiacent traseului viitoarei Autostrăzii A1: Sibiu – Pitești, zona km 75+600 – 75+800, Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, la est de coridorul propriu-zis de expropriere, pe terasa înaltă a râului Topolog, la ieșirea spre Rudeni din satul Ceparii Pământeni, pe partea stângă a drumului județean DJ678A, înainte de intersecția cu DJ703H, pe parcelele de teren NC/CF 80258 și 81181 (proprietatea lui Dumitru N. Mihăilescu). Situl cercetat se află localizat în limita nordică a extravilanului localității Ceparii Pământeni, pe un teren liber de construcții, ce a fost folosit în cea mai mare parte ca pășune și, mai recent, în scop agricol (pomicultură, porumb – în zona de nord). Colțul sud-estic al sitului a suprapus o porțiune de teren, cu aria de 1.882 mp, pe care constructorul intenționează să o includă în intravilan. Terenul pe care s-au derulat activitățile de supraveghere arheologică și cercetare arheologică preventivă se învecinează cu DJ678A la est (șoseaua Tigveni – Sălătrucu), la vest cu valea râului Topolog, la sud cu locuințe din periferia localității Ceparii Pământeni, iar la nord cu un curs de apă mai mic, pârâul Giurchei, afluent de stânga al Topologului. Platoul pe care se află situl este delimitat pe margini, în apropierea apelor, de pâlcuri de copaci, rămășițe ale unei vechi păduri de stejari de la care, probabil, se păstrează și toponimul locului „La Stejari”, consemnat în harta topografică scara 1: 25000 din anii 1970. Trunchiul unui stejar secular (gorun) a fost păstrat in situ de comunitate, în apropiere de șosea, ca monument îngrădit, chiar dacă acel copac a „murit” cu mai multe decenii în urmă. Zona cercetată se află pe a doua terasă înaltă a râului Topolog, în sectorul inferior al văii, și se conturează ca un platou larg și liber, orientat aproximativ SSV–NNE, cu pantă domoală ce coboară de la est la vest cu aproximativ 6 m, și de la nord cu sud de 8,5 m, diferențe de nivel măsurate pe distanțe de aproximativ 330 m în ambele direcții considerate. Terasa a II-a este elevată în medie, în acest punct, cu 22 m deasupra albiei, față de terasa I care se ridică cu 8,7 m. Prin recunoașterile de teren și săpăturile efectuate de Al. Vulpe, în anii ’70–’80 ai secolului trecut, pe raza comunelor Tigveni, Cepari și Șuici, este bine cunoscută în prezent existența unei ample zone funerare datând din perioada Hallstatt-ului târziu, situată de-a lungul văii Topologului, pe o lungime de peste 10 km. În cursul lunii mai 2023, în contextul începerii lucrărilor de construire a lotului 3 al viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești, o echipă de arheologi din cadrul Muzeului Național de Istorie a României a efectuat o amplă recunoaștere de teren (periegheză) pe acest traseu, reconfirmând și aprofundând observațiile mai vechi ale lui Al. Vulpe și a elaborat un prim raport de diagnostic teoretic transmis autorităților publice competente (Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Argeș). Mai apoi, în cursul lunilor iunie – iulie 2023, arheologi de la Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu colegi de la Muzeul Județean Argeș au efectuat o primă etapă de diagnostic arheologic intrusiv, care a oferit noi informații despre descoperirile de tip Ferigile-Bârsești în acest areal al văii superioare a Topologului. Ulterior, în cursul lunii iulie 2023, a fost efectuat un diagnostic arheologic intrusiv pe amplasamentul O.S. Cepari, necesar constructorului (Webuild România), unde au fost identificate cert urme de locuire atribuite grupului cultural sus-menționat, acest sit nou delimitat fiind denumit Cepari – „La stejari”. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că au fost realizate și investigații non-invazive ce au completat și detaliat datele obținute prin diagnosticul intruziv. În urma diagnosticului arheologic intrusiziv, din suprafața totală de 7 ha investigată, ce urmează a fi afectată de proiectul de amenajare a organizării de șantier Cepari, a fost delimitat situl pe o arie de 2,05 ha (Fig. 1a). În restul suprafeței, de jur împrejurul sectorului definit ca sit, s-au propus activități de supraveghere arheologică. Acestea s-au desfășurat în cursul decapării mecanizate a stratului vegetal, operațiune realizată de constructor pe aproximativ 5 ha, cu afectarea subsolului pe adâncimi cuprinse între 30-50 cm. Rezultate şi interpretarea lor Cercetarea arheologică preventivă a confirmat propunerile de încadrare spațială și cronologică a zonelor cu potențial arheologic, așa cum au fost ele formulate în baza diagnosticului arheologic realizat atât prin mijloace intruzive (138 de sondaje arheologice), cât și non-invazive (investigații magnetometrice pe o suprafața de 3,1 ha, investigații fotogrammetrice aeriene, cartografie istorică). De remarcat faptul că în cadrul diagnosticului arheologic intruziv realizat pentru proiectul Autostrada A1 secțiunea 3, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, au fost identificate trei noi situri cu vestigii din orizontul Ferigile (siturile: nr. 2 Bârsești, nr. 3 Rudeni și nr. 7 Cepari), grupate de o parte și de alta a văii Topologului (Fig. 1b), chiar în zona Cepari – Rudeni, unde se află intersecția de drumuri naturale N – S cu cele care merg E – V. Foarte probabil, corelând informațiile din teren cu cele primite de la dr. Dragoș Măndescu, dar și de proprietarul lotului de teren pe care se află situl nr. 7, domnul D. Munteanu, necropola de la Rudeni „La Izlaz” se poate localiza pe platoul aflat imediat la nord de situl cercetat de noi la Cepari „La stejari”. În acest context, cercetările preventive derulate în cadrul sitului 7, ce au evidențiat vestigii cu caracter predominant nefunerar din perioada finală de existență a orizontului cultural Ferigile (Fig. 2), au potențialul de a permite înțelegerea nuanțată a fenomenelor culturale de tranziție de la prima la a doua epocă a fierului, în zona Subcarpaților Getici, caracterizate de trecerea de la comportamente de agregare socială focalizate exclusiv pe simbolistica funerară și „cultul strămoșilor”, la cele ce organizează comunitățile în jurul unor „ceremonii religioase” derulate în locuri consacrate care la rândul lor pot genera habitat asociat (Fig. 3). Totodată, a apărut astfel oportunitatea de a contribui la creionarea caracteristicilor comunităților locale într-un mod complex funcțional, având la dispoziție situri contemporane sau parțial contemporane cu caracter divers și distribuite la o scară micro-regională. În ceea ce privește epoca medievală, având în vedere descoperirile din situl nr. 7 ce pot fi încadrate preliminar în secolele XVI–XVII, trebuie spus că valea Topologului funcționa ca un culoar de legătură între Muntenia și Transilvania. În principiu, având în vedere mutarea capitalei domnești de la Curtea de Argeș la Târgoviște, în al doilea deceniu al secolului al XVI-lea, se presupunea că importanța strategică și comercială a regiunii ar fi scăzut, comparativ cu perioada anterioară. Pentru moment, cercetările noastre, de pe întregul lotul 3 al viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești, în stadiul actual, ne indică, din contră, că secolul al XVI-lea a fost aici o perioadă bine reprezentată. Scurtă descriere a descoperirilor (cu menţionarea locului unde sunt depuse) Majoritatea vestigiilor descoperite în cuprinsul acestui sit se încadrează în perioada finală e primei epoci a fierului, aparținând grupului cultural Ferigile-Bârsești, faza a III-a, datând de la sfârșitul secolului al VI-lea și prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr. (gropi, vetre, cuptor, tumul, depuneri de vase), fiind urmate, în procent mai mic, de cele din perioada medievală, aparținând secolelor XVI–XVII, în special grupări de cuptoare metalurgice și gropile lor de serviciu. Numeroase intervenții antropice identificate în decursul cercetărilor s-au dovedit însă recente, situl fiind afectat, începând cu anii 1970, de activități agricole, anume plantarea unei mari livezi, precum și de operațiuni sistematice de scarificare ale căror urme coboară în sol și la 60 cm. Pe porțiuni limitate, terenul s-a dovedit afectat și de diverse alte lucrări moderne legate de amenajarea taluzului pentru drumul județean sau pentru nivelarea terenului cu sol adus (sectorul sud-estic). În urma cercetării arheologice preventive și activităților de supraveghere din spațiile adiacente sitului, s-au epuizat toate situațiile arheologice identificate în perimetrul investigat, anume 120 contexte, dintre care 14 în zonele supuse supravegherii (C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7a, C7b-C7d, C7c, C8a-c, C9, C10, C11) și două deja cunoscute din cadrul etapei de diagnostic (C18, C19). Materialul arheologic descoperit a fost prelevat în întregime (fragmente ceramice, resturi osteologice, materiale de construcție, vetre, materiale litice, obiecte de fier și numeroase probe de lemn ars pentru datări cu radiocarbon). Acesta se află în prezent în studiu, la sediul Muzeului Național de Istorie a României din București, în al cărui patrimoniu va intra în urma selecției. Cercetarea arheologică preventivă desfășurată în situl Cepari „La Stejari” a avut rezultate foarte importante, atât din punct de vedere științific, ducând la documentarea în premieră, în România, la o asemenea scară, a unui tip de sit puțin cunoscut pentru perioada târzie a primei epoci a fierului în Muntenia (sit cu caracter nefunerar, cu elemente depoziționale și de habitat), cât și metodologic, prin stabilirea și punerea în practică a unei suite de abordări interdisciplinare ce a permis surprinderea unor situații arheologice „fragile”, greu observabile la o cercetare obișnuită. Majoritatea contextelor cu materiale identificate ce pot fi atribuite cronologic se pot data în perioada de finalul primei epoci a fierului, respectiv Hallstatt D, faza a III-a a grupului cultural Ferigile-Bârsești. Unele dintre materiale (fragmente ceramice de la vase mari lucrate cu mâna din pastă semifină, decorate cu spirale canelate) pot fi însă și puțin mai vechi, din faza de tranziție spre etapa finală a fenomenului cultural discutat. Până la aflarea rezultatelor analizelor de radiocarbon pentru probele de lemn colectate, încadrăm mai larg 43 dintre complexe în perioada finalului secolului al VI-lea a.Chr. și secolul al V-lea a.Chr. Este vorba de câteva categorii de vestigii care apar în mod recurent și standardizat în cadrul sitului, ce permit stabilirea unei tipologii preliminare. Tehnici de cercetare utilizate Situl nr. 7 Cepari „La Stejari” a fost cercetat integral prin săpătură arheologică realizată cu mijloace mecanizate și manuale. Având în vedere informațiile preliminare obținute în cadrul diagnosticului arheologic, atât din sondaje, cât și, mai ales, din harta magnetometrică, care indicau, mai degrabă, organizarea vestigiilor pe nuclee, fără să fie cazul unei distribuții spațiale și densități uniforme pe toată suprafața, precum și o oarecare „precaritate” și „ilizibilitate” a complexelor, s-a luat decizia organizării săpăturii astfel încât să poată fi aplicate adecvat principiile eficienței necesare arheologiei contractuale, fără însă a trece în plan secund informația stratigrafică. Având în vedere că nu se mai cercetaseră până atunci situri cu caracter nefunerar din orizontul cultural Ferigile, nu se știa practic nimic despre natura potențialelor vestigii. Diagnosticul a indicat că ar putea fi vorba și de gropi, dar și de materiale distribuite în suprafață. S-a conturat deci prioritatea de a stabili dacă este vorba de nivel/niveluri de locuire și de a identifica suprafețe de călcare, niveluri de erodare etc. Faptul că așezările populațiilor din Hallstatt-ul târziu, din Muntenia, nu au fost identificate până acum, nu înseamnă neapărat că ele nu au existat, ci doar că, poate, forma în care acestea se materializau e prea fragilă pentru a fi identificată în săpături obișnuite, realizate la scară redusă, ori efectuate fără mare atenție în cazul proiectelor de arheologie contractuală. Astfel, în situl în discuție s-a săpat în suprafață și cu mijloace mecanizate, dar în unități de cercetare despărțite într-o primă etapă de martori stratigrafici. Proiectarea acestor unități de cercetare s-a făcut în funcție de mai mulți factori: dubla orientare a pantelor existentă pe suprafața sitului, adâncimea medie la care se observă complexele (0,3 – 0,6 m), adâncimile maxime până la care acestea coboară (-1,50 m), necesitățile și prioritățile beneficiarului de a separa terenul în porțiuni de intravilan și extravilan, precum și capacitățile tehnice ale utilajelor cu care s-a lucrat (deschiderea maximă a brațului) ori nivelul de îndemânare al operatorilor. Cercetarea a început într-o zonă desemnată ca prioritară de constructor, anume o suprafață de 1.882 mp din colțul sud-estic al sitului, teren cu regim intravilan. Aceasta a fost împărțită în două suprafețe orientate N–S, despărțite de un martor de 3 m lățime. Profilele lor vestice au devenit – astfel – relevante pentru stratigrafia generală a sitului pe direcția N–S. Restul sitului a fost împărțit în 15 suprafețe orientate aproape E–V, despărțite în general de martori de 1 m lățime. Lungimile lor au urmat dimensiunile corespunzătoare lățimii sitului, iar lățimile lor au fost în general de 8 m – deschiderea optimă pentru utilajele puse la dispoziție de beneficiar. Toate complexele observate în martori au fost cercetate manual prin demontare. Ulterior, s-au săpat mecanizat restul malurilor de pământ rămase. Luând în considerare cerințele constructorului, s-a lucrat în general cu două decapări, una la 0,25/0,35 cm adâncime, pentru extragerea vegetalului (aici intrând și solul afectat de arătură în general) și cea de-a doua la 0,55/0,60 m. În trei cazuri, s-a utilizat o singură decapare urmată de o îndreptare de doar 5 cm adâncime. Situațiile arheologice s-au conturat pe măsură ce au apărut la decapare, fiind identificate cu sigle unice, curățate și săpate în mod individual. S-a preferat săparea lor cu păstrarea unor martori subțiri, transversali sau în cruce, golirea, în cazul complexelor adâncite pe contur, practicându-se doar în cazuri deosebite, și întotdeauna pe jumătăți de complexe. Atunci când au fost cazuri și de vestigii ce s-au conturat de la prima decapare, ele au fost păstrate pe loc la acel nivel, pentru a fi săpate manual cât mai de sus posibil, decaparea a doua ocolindu-le din larg. Profilele au fost îndreptate după fiecare decapare în parte, pe ambele maluri, atunci când am lucrat cu interval mare nesăpat între suprafețe și, apoi, doar pe malul nordic al secțiunilor, cel expus mereu luminii bune. Majoritatea complexelor de tip Ferigile au apărut între 0,30 și 0,45 m adâncime. Complexele medievale au apărut în general mai sus, la 0,30 m adâncime. Se poate considera că, prin metoda de cercetare aleasă, o bună parte din situațiile arheologice au fost intersectate în mod fericit de profilele stratigrafice. Faptul că au fost păstrate profile la interval nu foarte larg, ne-a permis să identificăm un număr suplimentar de situații, ușor de pierdut la decapare, dar și să avem la dispoziție nivelul superior pentru complexe care nu au fost observate în mod clar decât mai jos, la a doua decapare. O parte din gropile cercetate au fost umplute probabil foarte repede, cu aceeași argilă gălbuie în care au fost săpate, fiind foarte greu de observat în lipsa unei depuneri de material arheologic în partea lor inferioară. Unul din profilele orientate E–V (cel de nord al S5) a fost adâncit suplimentar până la adâncimea de 1 m pentru a avea o secvență stratigrafică magistrală a terasei pe care se află situl. Fiecare context arheologic a fost înregistrat topografic cu ajutorul unui GPS cu corecție diferențială, fotografiat, la decapare și pe măsură ce săpătura a evoluat, inclusiv din dronă. Profilele de secțiuni au fost documentate fotogrammetric, iar cele de complexe, după caz, grafic prin mijloace clasice sau fotogrammetric cu ajutorul unui senzor LiDAR. Pe măsura desfășurării lucrărilor s-au executat ortofotografii ale suprafețelor cercetate. Materialele arheologice au fost colectate pe categorii (ceramică, oase, metale, materiale de construcție ori de combustie) și pe complexe, fiecare pachet primind un număr individual. Informațiile de apartenență au fost notate atât pe pungi, pe biletele (standardizate) introduse în pungi, cât și într-un caiet de pachete. Informațiile esențiale despre complexe și pachetele cu materiale au fost introduse într-o bază de date integrată într-o aplicație GIS și conectate cu planul săpăturii. Obiectivele cercetărilor viitoare: Nu este cazul, cercetarea preventivă a acestui sit arheologic fiind încheiată în ceea ce privește investigațiile de teren. Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare: În ceea ce privește materialul arheologic descoperit acesta este în curs de procesare post-săpătură în cadrul Muzeului Național de Istorie a Românie. După conservarea, trierea, restaurarea și studierea sa se are în vedere introducerea unora dintre bunurile arheologice în patrimoniul muzeului, restul loturilor de material urmând să fie păstrate în depozitele de tranzit ale acestuia. Valorificarea rezultatelor acestor importante cercetări arheologice se va realiza prin diseminarea publică a acestora, anume prin comunicări, publicații (studii și un volum monografic), dar și prin expoziții. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:
Terenul (delimitat din punct de vedere topografic) care a făcut obiectul acestei cercetări arheologice preventive este situat în perimetrul adiacent traseului viitoarei Autostrăzi A1: Sibiu – Pitești, zona km 75+600 – 75+800, Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, la est de actualul coridor de expropriere, pe terasa înaltă a râului Topolog, la ieșirea din satul Ceparii Pământeni spre Rudeni, pe partea stângă a drumului județean DJ678A, înainte de intersecția cu DJ703H. Partea superioară a văii Topolog este bine cunoscută pentru tipul de descoperiri arheologice Ferigile-Bârsești, iar situl recent identificat (prin diagnostic intrusiv și non-intrusiv) din Cepari „La stejari” se va adăuga repertoriului acestui grup cultural Hallstatt târziu. În urma diagnosticii arheologice, din totalul suprafeței de 7 ha investigate, care va fi afectată de proiectul de organizare a sitului Cepari, situl a fost delimitat pe o suprafață de 2,05 ha. În restul zonei, în jurul sectorului definit ca sit, au fost desfășurate activități de supraveghere arheologică. Acestea au fost realizate în timpul lucrărilor de îndepărtare mecanizată a stratului de sol, operațiune efectuată de constructor pe aproximativ 5 ha. Cercetarea arheologică preventivă a confirmat propunerile pentru încadrarea spațială și cronologică a zonelor cu potențial arheologic, așa cum au fost formulate pe baza diagnosticului arheologic realizat atât prin metode intruzive (138 de șanțuri de probă arheologice), cât și non-invazive (investigații magnetometrice pe o suprafață de 3,1 ha, investigații fotogrammetrice aeriene, cartografie istorică). În total, au fost identificate 120 de complexe arheologice, majoritatea dintre acestea aparținând perioadei finale a Epocii Fierului I, grupului cultural Ferigile-Bârsești, faza III, datând din sfârșitul secolului VI și prima jumătate a secolului V î.Hr. (gropi, vetre, cuptoare, tumuli, depozite de vase), urmate, într-un procent mai mic, de cele din perioada medievală, datând din secolele XVI și XVII, în special grupuri de cuptoare metalurgice și gropile lor de serviciu.
Abstract [EN]:
The plot of land (topographically delimited) that was the object of this preventive archaeological research is located in the perimeter adjacent to the route of the future A1 Motorway: Sibiu – Pitesti, area km 75+600 – 75+800, Section 3: Cornetu – Tigveni, east of the actual expropriation corridor, on the high terrace of Topolog River, at the exit to Rudeni from the village of Ceparii Pământeni, on the left side of county road DJ678A, before the cross-road with DJ703H. The upper part of the Topolog valley is well-known for the Ferigile-Bârsești type of archaeological finds, and the newly identified (by intrusive and non-intrusive diagnosis) site from Cepari „La stejari” is to be added to the repertory of this Late Hallstatt cultural group. Following the archaeological diagnosis, out of the total area of 7ha investigated, which will be affected by the project for building the Cepari site organization, the site was delimited on an area of 2.05 ha. In the rest of the area, around the sector defined as a site, archaeological surveillance activities have been undertaken. These were carried out during the mechanized topsoil stripping, an operation carried out by the builder on approximately 5 ha. The preventive archaeological research confirmed the proposals for spatial and chronological framing of areas with archaeological potential, as they were formulated based on the archaeological diagnosis made both by intrusive means (138 archaeological trial trenches) and non-invasive (magnetometric investigations on an area of 3.1 ha, aerial photogrammetric investigations, historical cartography). In total 120 archaeological features were identified, most of them fall within the final period of the First Iron Age, belonging to the cultural group Ferigile-Bârsești, phase III, dating from the end of the 6th c. and the first half of the 5th c. BC (pits, hearths, furnace, tumulus, vessel deposits), being followed, in a smaller percentage, by those from the medieval period, belonging to the 16th and 17th centuries, especially groups of metallurgical furnaces and their service pits. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Bibliografie:
1. Popescu, E., & Vulpe, Al. (1980). Sur la culture de Géto-Daces de la zone sous-carpatique: la nécropole de Cepari. În Actes du II-e Congrès International de Thracologie (Bucharest, 4–10 septembre 1976), 215–221.
2. Popescu, E., & Vulpe, Al. (1982). Nouvelles découvertes du type Ferigile. Dacia N.S., 26, 77–114.
3. Popescu, E., & Vulpe, Al. (1992). Necropola de tip Ferigile de la Rudeni. Materiale și Cercetări Arheologice, 17, 109–113.
4. Vulpe, Al. (1990). Die Kurzschwerter, Dolche und Streitmesser der Hallstattzeit in Rumänien. Prähistorische Bronzefunde, 6(9), 30–34, 49–50, 55–59, 80–81, 83–90, 94–97, 99–102, 121–127.
5. Măndescu, D. (2010). Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec. V-III a.Chr.) între Carpați și Balcani. Brăila: Istros.