Constanța | Comuna: Municipiul Constanța | Judeţ: Constanța | Punct: Str. Caraiman, nr. 32, „Castrul” XXV (Tocilescu) al valului de piatră | Anul: 2023
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică de la Constanța, jud. Constanța, Punct: Str. Caraiman, nr. 32, „Castrul” XXV (Tocilescu) al valului de piatră
Raport ID:
7191
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană; Epoca medievală timpurie;
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
Județ:
Constanța
Unitate administrativă:
Municipiul Constanța
Localitate:
Constanța
Punct:
Str. Caraiman, Nr. 32, „Castrul” Xxv (Tocilescu) Al Valului De Piatră
Localizare:
Autorizare :
Autorizația pentru cercetare arheologică preventivă
Lista Ilustrațiilor - 28
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Băjenaru | Constantin | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Grigoruţă | Oana | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Lascu | Marius | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nopcea | Cătălin-Mircea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Vasilescu | Dan | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Georgescu | Ștefan | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Gheorghiu | Laura | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Palamiuc | Ștefan | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Rusu | Ioana | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Barbu | Daniel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Irimia | Adrian | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Done | Georgiana | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Măiță | Manuela | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Petcu Levei | Ingrid | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Georgescu-Hamat | Ana | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Gheorghe | Alina | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Preda | Andreea | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Bratosin | Adina | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă a fost realizată în cadrul proiectului de remediere a solului și de reconstrucție ecologică a unui amplasament pe care a existat un fost depozit de produse petroliere al OMV-Petrom, situat în intravilanul municipiului Constanța, în apropiere de cartierul CET și la NV de actualele depozite Oil Terminal de pe strada Caraiman. Proiectul de ecologizare a terenului a presupus excavarea și tratarea in situ a solului contaminat cu reziduuri petroliere, prin proceduri specifice, aprobate de Agenția de Protecție a Mediului. Suprapunerea terenului peste un sit arheologic a condus la o tratare unitară a celor două proiecte (arheologic și ecologic) și la o adaptare a metodelor de intervenție, astfel încât să fie realizate obiectivele specifice ale fiecăruia. Din punctul de vedere al arheologiei, s-a urmărit cercetarea exhaustivă a întregului areal pe care s-au proiectat intervențiile de remediere ecologică, dar și conservarea in situ a unor complexe arheologice. Proiectul de ecologizare a constat în decontaminarea solului excavat și redepunerea acestuia în zonele în care a fost finalizată cercetarea arheologică. Precizăm faptul că demolarea structurilor (clădiri, rezervoare, conducte tehnologice, cale ferată) aparținând fostului depozit s-a realizat în anul 2015 fără o minimă supraveghere arheologică, iar urmările acestor intervenții s-au văzut în timpul cercetării preventive, când s-au documentat numeroase gropi săpate mecanizat pentru eliminarea fundațiilor moderne. Acestor distrugeri li se adaugă bineînțeles cele realizate în anii 1960 când a fost amenajat depozitul pe un teren care până atunci avea destinație agricolă. Cercetările efectuate în mai multe etape în perioada 2020-2023 au condus la identificarea traseului urmat de valul de piatră în paralel cu valul mare de pământ, a zidului de incintă al ”castrului” nr. XXV Tocilescu (inclusiv două turnuri și o poartă de acces flancată de bastioane) și a șanțului de apărare al acestuia de pe latura de V. Locuirea intensă din fortificație și parțial din afara ei a fost cercetată pe o suprafață de aproximativ 2 ha, fiind înregistrate peste 1100 de complexe arheologice (reprezentate în principal de bordeie, diverse amenajări gospodărești, gropi de provizii sau menajere, fântâni, șanțuri de delimitare). S-au identificat de asemenea 123 de morminte de inhumație, care formează cel puțin trei orizonturi funerare distincte (anterioare?, contemporane și posterioare locuirii în castru și în afara lui). Au fost documentate totodată 30 de complexe de locuire și două morminte datate în perioada romană și romano-bizantină. Perioada romană. Patru nuclee datate în sec. II p.Chr. constituie cele mai timpurii urme de locuire din arealul cercetat. Acestea au fost identificate în partea de N (zona valurilor), precum și în alte trei puncte din zona intramurană a castrului XXV. S-au identificat porțiuni din șanțuri de lotizare, gropi de împrumut, complexe adâncite de formă rectangulară sau ovală (bordeie), precum și două morminte de inhumație cu nișă laterală. Poziția în teren a acestor nuclee de locuire confirmă observațiile recente privind densitatea apreciabilă de situri de mici dimensiuni din chora tomitană, în fapt urme ale numeroaselor exploatări agricole care gravitează în jurul unor așezări rurale de mari dimensiuni. Perioada romano-bizantină. O serie de complexe aflate în apropierea nucleului roman din partea de N indică foarte clar o locuire specifică teritoriului tomitan din a doua jumătate a sec. VI și de la începutul sec. VII, constând în exploatări agricole de mici dimensiuni în care este utilizată o rețea de tunele subterane. Poziția stratigrafică a complexelor descoperite (gropi și porțiuni de tunel legate prin camere de acces) indică posterioritatea valurilor față de acestea. Observația este foarte importantă îndeosebi pentru cronologia relativă a valului mare de pământ, pentru care nu mai pot fi avansate ipoteze de datare în epoca romană. Valul mare de pământ. În partea de N a suprafeței cercetate, proiectul a intersectat parțial și șanțurile de N și de S ale valului mare de pământ, care au fost secționate în mai multe locuri. Trebuie precizat faptul că valul propriu-zis a fost distrus total de lucrările de amenajare a depozitului de produse petroliere în anii 1960. O imagine Corona din anul 1966 indică foarte clar începutul nivelării generale a terenului, fapt de altfel constatat și în secțiunile executate în cursul cercetării preventive, unde s-a evidențiat un strat gros de pământ galben provenit din val care acoperă colmatarea naturală a șanțurilor acestuia. Profilele obținute indică adâncimi foarte mari de la nivelul actual pentru ambele șanțuri (între -4,80 și -5,40 m), baza acestora atingând frecvent nivelul apei freatice. În zona de intersectare cu complexele romane și romano-bizantine umplutura șanțurilor conține materiale ceramice antrenate din acestea. Stratigrafia umpluturii șanțului de S indică o succesiune de lentile de pământ care provin de la o acțiune intenționată de nivelare parțială, cel mai probabil realizată în momentul construirii valului de piatră. Valul de piatră. A fost delimitat pe o lungime de aproximativ 120 m, fiind însă păstrat într-o stare extrem de precară, cauzele principale fiind demantelarea profundă din perioada post-medievală și intruziunile moderne. Se confirmă observațiile mai vechi cu privire la tehnica de construcție a acestuia (un val de pământ având în zona centrală un zid din piatră legată cu mortar cu o lățime de aproximativ 2 m). Șanțul valului de piatră este executat la mică distanță spre S de șanțul sudic al valului mare de pământ; secționarea acestuia indică o lățime de aproximativ 7 m la conturare și adâncimi cuprinse între -3,30 m și -4,00 m sub nivelul actual. „Castrul” XXV Tocilescu. Pe baza imaginilor aeriene din perioada 1940-1952 și a imaginilor satelitare Corona (1966), dar și în urma unui diagnostic intrusiv efectuat anterior demarării proiectului (în anul 2019) s-a confirmat existența pe amplasament a unei fortificații aparținând sistemului defensiv al valului de piatră – ”castrul” nr. XXV conform numărătorii lui Grigore Tocilescu (1901). Fortificația este consemnată pentru prima dată de Jules Michel (1862) și este menționată de Carl Schuchhardt doar în articolele mai vechi din 1885 și 1901 (cu numărul de ordine II, ulterior eliminat surprinzător din seria fortificațiilor valului de piatră în sinteza sa din anul 1918). O schiță a fortificației și dimensiunile apropiate de cele reale sunt consemnate și în manuscrisele lui Karel Škorpil din anul 1917 (date preluate de Rasho Rashev în volumul publicat în anul 1982). „Castrul” XXV este o fortificație de formă dreptunghiulară cu dimensiunile interioare de aproximativ 295 x 200 m (suprafață circa 6 ha), cu zidurile construite din piatră și mortar. Cercetarea preventivă a condus la identificarea aproape a întregii laturi de V (cu excepția unei porțiuni aflate în afara zonei cercetate, către colțul format cu incinta de S, unde se află cel mai probabil un turn-bastion de colț), precum și a unui segment din curtina de S. Incinta de V este dotată cu două bastioane de formă dreptunghiulară (dimensiuni aprox. 6 x 3 m) și cu o poartă flancată de alte două bastioane de aceeași formă, dar cu frontul exterior mai lung (8 m) și cu porțiuni care se prelungesc în spațiul intramuros. Deschiderea porții este de 3,75 m. Zidul de incintă și bastioanele se păstrează doar ca amprente de pietriș și mortar lăsate în urma procesului de demantelare sistematică a fortificației și a valului de piatră în perioada post-medievală; extragerea pietrei s-a făcut până la baza fundațiilor (care sunt totuși superficiale, puțin adânci), în foarte puține locuri mai fiind identificate blocuri de piatră in situ. Locuirea în interiorul fortificației este destul de densă, fiind formată în majoritate din locuințe adâncite de formă rectangulară (bordeie), cu structura realizată din lemn (de la care s-au păstrat în principal gropile de pari), dar și cu pereți întăriți cu zidărie din piatră. Acestea sunt dispuse în general în șiruri compacte, cu o concentrare mai mare de-a lungul unor căi de comunicație trasate pe direcțiile V-E și N-S. Toate locuințele sunt dotate cu instalații de încălzire (cuptoare zidite din cărămidă sau din piatră, cuptoare scobite, vetre deschise) și foarte multe instalații pentru susținerea pietrelor de râșniță. Au fost înregistrate și diverse amenajări gospodărești (de asemenea adâncite în loess), cuptoare cu gropi de acces, numeroase gropi de provizii sau menajere (cu forme și adâncimi diverse), precum și o serie de fântâni care se adâncesc în stratul freatic aflat la cote de 5-6 m sub nivelul actual. Deși în stratigrafia generală a sitului nu s-au identificat delimitări clare între perioadele de locuire (fiind înregistrat un strat de cultură destul de unitar), în mai multe sectoare cercetate s-au documentat suprapuneri între bordeie, care indică o locuire dezvoltată pe câteva decenii și care ar putea fi împărțită în cel puțin două faze principale (fără a exclude totuși și unele subfaze care pot fi determinate doar pe suprafețe limitate). O fază inițială poate fi conturată prin bordeie dezafectate și nivelate intenționat cu pământ compactat; de regulă, în aceste complexe nu s-a descoperit foarte mult material arheologic. Nu excludem însă ca o parte dintre aceste locuințe să aparțină în fapt unei subfaze anterioare construirii zidului de incintă, eventual o locuire legată de perioada de construcție a valului mare de pământ sau a valului de piatră. Faza a doua aduce o extindere remarcabilă a locuirii, cu numeroase bordeie și gropi de provizii sau menajere, care au oferit material arheologic abundent în cele mai multe cazuri (între acestea remarcându-se importurile masive de amfore bizantine, dar și cele mai multe dintre descoperirile monetare). Din materialul ceramic recuperat se remarcă cantitatea impresionantă de importuri de amfore bizantine (în special amforele globulare tip Günsenin I, dar și exemplare mai rare din zona nord-pontică). Sunt consemnate totodată exemplare de ceramica albă glazurată și vase de bucătărie de bună calitate produse în atelierele constantinopolitane sau în zona egeeană, precum și vase de provizii (chiupuri de diverse dimensiuni, inclusiv câteva exemplare îngropate in situ). Ceramica locală este reprezentată în principal de vasele de uz comun cu decor incizat, lucrate la roată lentă, dar și de exemplare din pastă caolinoidă sau din categoria ceramicii cu glazură verde. De remarcat slaba prezență a ceramicii cenușii lustruite. Cronologia locuirii în fortificație este rafinată și de descoperirile numismatice. Din cele peste 230 de exemplare inventariate există un lot important de monedele elenistice, romane sau bizantine timpurii, multe dintre ele refolosite în perioada medievală timpurie. Cele mai vechi monede bizantine sunt două exemplare de la Leon VI (886-912), urmează apoi exclusiv piese din aur de la Constantin VII / Romanos II (945-959) (care fac parte din două tezaure de solidi, unul găsit in situ într-un bordei, iar al doilea dispersat în stratul de cultură deranjat de intervențiile moderne) și exemplare de la Nikephoros II (963-969) – o piesă din aur în tezaurul in situ sus-amintit și alte piese din bronz. Cele mai multe monede recuperate sunt emise în timpul lui Ioan Tzimiskes (969-976) (miliaresia – 4 exemplare și numeroși folles anonimi din clasa A1, mulți dintre aceștia surfrapați peste folles de la Nikephoros II). Astfel, având în vedere bogatul material arheologic și numismatic și densitatea remarcabilă a complexelor din faza a doua, rezultă o perioadă de locuire intensă în fortificație în al treilea sfert al secolului al X-lea, urmată de o degradare treptată a acestei locuiri și de părăsirea fortificației, eventual până către finalul secolului. Pentru prima fază de locuire și, implicit, datarea construirii fortificației, sunt necesare aprofundări după prelucrarea întregului material arheologic, însoțite de rezultatele datărilor C14 care se intenționează a fi realizate pe loturi de material osteologic și antropologic. În stadiul actual al documentării avansăm o datare preliminară largă în prima jumătate a sec. X. Alte observații stratigrafice au permis identificarea unei locuiri fie anterioare fortificației, fie chiar din timpul construirii acesteia și a valului de piatră. Cele mai clare dovezi sunt șanțurile de lotizare identificate pe amplasament, care sunt în mare parte tăiate fie de incintă, fie de locuințele adâncite și chiar de unele morminte. Orientarea acestor șanțuri este în general N-S și V-E, fiind perpendiculare sau paralele cu valul de piatră și valul mare de pământ, ceea ce presupune contemporaneitatea acestora cu cel puțin unul dintre valuri. O altă dovadă privind locuirea anterioară fortificației este suprapunerea zidului de incintă peste umplutura unui bordei. Necropole și morminte izolate Au fost identificate 123 de morminte de inhumație, care aparțin de cel puțin trei orizonturi funerare distincte. Primul și cel mai vechi orizont este compus dintr-o necropolă organizată, formată din cel puțin 55 de morminte dispuse în grupuri sau în șiruri pe o suprafață de aproximativ 30 x 30 m într-un spațiu situat în apropiere de colțul de NV al castrului. Cele mai multe dintre aceste morminte au fost afectate de implantarea unui grup de bordeie și de gropi, oferind un indiciu important asupra cronologiei. Toate mormintele sunt orientate V-E, cu craniul la V, ceea ce ar putea fi un indiciu pentru caracterul creștin al acestora, deși sunt cunoscute morminte cu această orientare și în perioada anterioară creștinării bulgarilor. Poziția stratigrafică și faptul că unele morminte au oferit piese de inventar (cuțite din fier, cercei din bronz, mărgele, vase ceramice depuse la picioare) indică o datare preliminară a primului orizont funerar în prima jumătate a sec. X (eventual a doua jumătate a sec. IX). În stadiul actual al procesării datelor este dificil de stabilit dacă această necropolă este anterioară construirii valului de piatră și a fortificației sau aparține unei faze timpurii de locuire în interiorul acesteia (ca un spațiu rezervat înmormântărilor). O certitudine este faptul că o serie de gropi de morminte taie șanțurile de lotizare identificate în acest sector, cele mai multe dintre aceste șanțuri fiind clar anterioare construirii fortificației. Al doilea orizont funerar este format din morminte izolate sau mici grupuri de morminte dispuse pe întreaga suprafață cercetată, atât intramuros cât și extramuros. Multe dintre aceste morminte suprapun bordeie scoase din uz sau sunt plasate în zone libere de construcții; între acestea se remarcă prezența mormintelor în casete de piatră (unele cu capac). Inventarul acestor morminte este foarte sărac, iar orientarea V-E indică prezența unei populații creștine. Cronologic, aceste morminte fac parte din perioada de maximă expansiune a locuirii în castru (a doua jumătate a sec. X), cu observația că o mare parte dintre ele ar putea fi datate mai degrabă către finalul acestui interval (eventual și la începutul sec. XI), într-o perioadă de abandonare progresivă a fortificației. Al treilea orizont funerar este constituit de un mormânt excepțional și posibil de un grup de morminte aflat în apropierea acestuia, implantate în colțul de SV al castrului, aproape de incinta de V. Mormântul excepțional aparține unui războinic nomad, îngropat împreună cu un cal. Complexul este de tipul mormintelor cu nișă laterală protejată cu pietre, defunctul fiind plasat în firidă iar calul în groapa de acces. Inventarul este destul de bogat (coif, cămașă de zale, sabie, vârfuri de săgeți, cuțit, piese de silex, respectiv zăbală și scări de șa pentru cal) și se datează în sec. XII-XIII, având analogii cu descoperiri aparținând grupurilor turanice nomade târzii din zona nord-pontică sau nord-danubiană. Concluzii Cercetarea arheologică efectuată pe terenul OMV-Petrom din strada Caraiman este cea mai extinsă efectuată până în prezent pe teritoriul orașului Constanța și consemnează o premieră în abordarea proiectelor de remediere ecologică a siturilor arheologice contaminate cu produse petroliere sau de altă natură. Singura modalitate de a duce la bun sfârșit ecologizarea terenurilor cu potențial arheologic este realizarea cercetării arheologice în paralel cu operațiunile specifice de decontaminare, ambele activități neputând fi realizate independent deoarece există restricții impuse de legislația din ambele domenii (patrimoniul arheologic și protecția mediului). Din punct de vedere al contextului istoric, planimetria fortificației și elementele de arhitectură militară (porți, turnuri), abundența amforelor importate din centrele bizantine și prezența materialul numismatic în cantități deloc neglijabile ne determină să considerăm ”castrul” XXV Tocilescu drept cel mai important punct din sistemul defensiv organizat de-a lungul valului de piatră în sectorul care străbate teritoriul municipiului Constanța. Mai mult de atât, abundența monedelor anonime din clasa A1 și miliaresia de la Ioan Tzimiskes indică destul de clar influența și chiar prezența armatei bizantine în această fortificație. Chiar dacă argumente decisive lipsesc deocamdată pentru identificarea cu o așezare care înlocuiește anticul Tomis, considerăm acest sit un candidat important pentru localizarea toponimului Constantia, menționat la mijlocul sec. X de împăratul Constantin VII Porfirogenetul și de cronicarii Skyllitzes și Zonaras în contextul campaniei lui Ioan Tzimiskes împotriva trupelor kievene ale lui Sviatoslav. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Rezumat:
Proiectul de ecologizare a unui teren contaminat cu produse petroliere început de OMV-Petrom în Constanța a permis realizarea uneia dintre cele mai extinse cercetări preventive din oraș. Pe baza imaginilor aeriene din perioada 1940-1966 și a unui diagnostic intrusiv realizat înainte de începerea proiectului, a fost confirmată existența pe amplasament a unei fortificații aparținând sistemului de apărare al digului de piatră (fortul nr. XXV conform lui Tocilescu). Cercetările realizate în perioada 2020-2023 au dus la identificarea traseului urmat de digul de piatră paralel cu digul mare de pământ, a zidului de incintă al fortului (inclusiv două bastioane/tunuri și o poartă de acces flancată de bastioane) și a șanțului de apărare pe latura vestică. Locuirea intensă din fort a fost cercetată pe o suprafață de peste 2 hectare, fiind înregistrate peste 1100 de complexe arheologice (reprezentate în principal de case-fosă, diverse instalații gospodărești, fose pentru provizii sau fose de gunoi, fântâni, șanțuri de delimitare). Au fost identificate și 123 de morminte de înhumație, care formează cel puțin trei orizonturi funerare distincte. Materialul arheologic bogat, printre care se remarcă cantitatea impresionantă de importuri de amfore bizantine (în special Günsenin I) și descoperirile numismatice (Constantin VII / Romanos II, Nikephoros II, Ioan Tzimiskes și folles anonime clasa A), indică o perioadă de locuire intensă în această fortificație în al treilea sfert al secolului al X-lea.
Abstract [EN]:
The greening project of a land contaminated with petroleum products started by OMV-Petrom in Constanța allowed one of the most extensive preventive researches to be carried out in the city. Based on aerial images from the period 1940-1966 and an intrusive diagnosis carried out before the start of the project, the existence on the site of a fortification belonging to the defensive system of the stone dyke (the fort no. XXV according to Tocilescu) was confirmed.
The research carried out in the period 2020-2023 led to the identification of the route followed by the stone dyke parallel to the large earthen dyke, the enclosure wall of the fort (including two bastions/towers and an access gate flanked by bastions) and the defense ditch on the west side. The intense habitation in the fort was researched on an area of over 2 hectares, with over 1100 archaeological complexes recorded (mainly represented by pit-houses, various household facilities, pits for provisions or rubbish pits, wells, boundary ditches). 123 inhumation graves were also identified, which form at least three distinct funerary horizons.
The rich archaeological material, among which the impressive amount of Byzantine amphora imports (especially Günsenin I) as well as the numismatic finds (Constantin VII / Romanos II, Nikephoros II, Ioan Tzimiskes and anonymous folles class A) indicate a period of intense habitation in this fortification in the third quarter of the 10th century. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Bibliografie:
1. Michel, J. (1862). Les travaux de défense des romains dans la Dobroudcha. Kustendjé et le retranchement connu sous le nom de Fossé du Trajan. Mémoires de la Societé impériale des antiquaires de France, 25, 249.
2. Rashev, R. (1982). Starobălgarski ukreplenija na Dolnija Dunav (VII-XI v.). Varna, 155, tabl. LX.
3. Schuchhardt, C. (1885). Die römischen Grenzwälle in der Dobrugea. Archäologisch-Epigraphische Mitteilungen aus Österreich-Ungarn, 9.1, 105.
4. Schuchhardt, C. (1901). Die Anastasius Mauer bei Constantinopel und die Dobrudscha Wälle. Jahrbuch des kaiserlich Deutschen Archäologischen Instituts, 16, Abb. II.
5. Schuchhardt, C. (1918). Die sogennanten Trajanswälle in der Dobrudscha. Berlin, 45.
6. Tocilescu, Gr. (1900). Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie. Bucarest, 179.
2. Rashev, R. (1982). Starobălgarski ukreplenija na Dolnija Dunav (VII-XI v.). Varna, 155, tabl. LX.
3. Schuchhardt, C. (1885). Die römischen Grenzwälle in der Dobrugea. Archäologisch-Epigraphische Mitteilungen aus Österreich-Ungarn, 9.1, 105.
4. Schuchhardt, C. (1901). Die Anastasius Mauer bei Constantinopel und die Dobrudscha Wälle. Jahrbuch des kaiserlich Deutschen Archäologischen Instituts, 16, Abb. II.
5. Schuchhardt, C. (1918). Die sogennanten Trajanswälle in der Dobrudscha. Berlin, 45.
6. Tocilescu, Gr. (1900). Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie. Bucarest, 179.